Home Informaţii la zi Construct Expo 2017 își deschide porțile
Construct Expo 2017 își deschide porțile

Construct Expo 2017 își deschide porțile

0

Romexpo organizează între 23 și 26 martie 2017 cele mai importante târguri din domeniul construcţiilor, instalaţiilor, mobilei, ambientării, designului interior sau exterior și grădinăritului. Companii autohtone şi internaţionale îşi vor prezenta produsele şi serviciile pe parcursul a patru zile de maraton expoziţional, la: Construct Expo, Ambient Expo, Mobila Expo, Romtherm, Expo Flowers & Garden și Antique Market.

CONSTRUCT EXPO este cel mai mare târg de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale pentru construcţii din România. Ediția 2017 reuneşte peste 150 de firme din domeniu, reprezentând un punct de atracţie pentru antreprenorii şi experţii în construcţii, dar şi pentru publicul larg interesat de echipamente şi utilaje pentru uz propriu.  Pe langă componenta expozițională, evenimentul generează și o serie de activități conexe menite să aducă laolaltă asociații, autorități de la nivelul administrației centrale, producători, importatori și distribuitori de produse și servicii dedicate tuturor categoriilor de construcții.

Astfel, pe parcursul zilelor CONSTRUCT EXPO  au loc conferințe și seminarii precum:

Managementul deșeurilor în construcții – prevederi legislative și modalități de aplicare (23 martie – conferință susținută de Asociația Producătorilor de Materiale de Construcții – APMCR cu sprijinul Ministerului Mediului).

Green Homes – locuințele verzi (23 martie) – workshop organizat de Romania Green Building Council – ROGBC, în cadrul căruia se vor prezenta soluții dedicate clădirilor verzi).

Noua criză din piața construcțiilor (24 martie) – conferință organizată de IBC Focus, care aduce în prim-plan: diverse modalități de a „spiona” concurența pentru a deveni competitiv pe piață, despre secretul multinaționalelor privind acapararea a 50% din afacerile de resort sau despre elementele comune între construcțiile din România și piața pantofilor din Africa).

Mai multe informații despre seminariile și conferințele din cadrul târgului se pot obține prin accesarea website-ului www.constructexpo.ro,  secțiunea “Vizitatori – Manifestări conexe”.

În paralel cu cea mai importantă manifestare expozițională de construcții din România, care reunește târgurile Construct Expo, Ambient Expo, Romtherm, Mobila Expo și Expo Flowers & Garden, în perioada 23 – 26 martie 2017, la Romexpo – Pavilionul C3, se va desfășura o nouă ediție a Concursului Național al Montatorilor de Pardoseli din România, coroborat cu expoziția specializată ART FLOORS 2017.

Programul de vizitare al târgurilor și expozițiilor:

                23-25 martie (joi-sâmbătă): între orele 10.00 și 18.00

                26 martie (duminică): între orele 10.00 și 16.00

Bilet intrare:

Adulți/studenți:10 lei/zi

Intrare gratuită: copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate.

Biletele pot fi achiziţionate atât la casele de bilete de la intrarea în Romexpo, cât şi online, prin accesarea platformei  de vânzare de bilete de pe website-ul fiecărui eveniment.

Acces:

Pietonal: Porțile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piața Presei libere, Bulevardul  Expoziției și Strada Parcului.

Auto: Porțile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expoziției și Strada Parcului.

Tarif parcare: 3 lei/oră.