Home Gigantii Soselelor Giganții Șoselelor
Giganții Șoselelor

Giganții Șoselelor

0

Fiecare transport special are povestea sa, și dacă unele se încadrează între limitele normalităţii, cu mici întâmplări specifice, altele sunt cu adevărat uimitoare, la limita posibilului, și nu poţi să nu crezi că soarta îi ajută numai pe cei care nu se lasă învinși niciodată. Pe hârtie, totul pare liniștit și liniar, mai ales când este vorba de o firmă profesionistă care lucrează la cel mai înalt nivel.

Binecunoscuta firmă de transport Felbermayr a primit o comandă care consta în transportarea componentelor unei mașini TBM (Tunneling Boring Machine) din Germania în capitala Bulgariei – Sofia. Acest echipament, destinat săpării unor noi tuneluri de metrou, are însă în componenţă o piesă de 175 t și cu un diametru de 5,20 m…

Chiar dacă este o piesă mare, pentru specialiștii de la Felbermayr nu este cu nimic mai deosebită decât multe alte transporturi, în condiţii normale. Domnul ing. Marius TUDOSE, Manager of Heavy Transport Department al companiei Felbermayr Romania ne-a relatat pe larg epopeea unui transport care a fost cu mult timp înainte pregătit și care însă a trebuit să treacă peste multe obstacole, la propriu, pentru a fi dus la îndeplinire conform contractului: „Componentele sistemului TBM au venit din Germania pe calea apei până în localitatea bulgărească Kozlodui, de unde trebuiau transportate pe cale rutieră până în centrul Sofiei. Deşi transportul trebuia făcut în luna decembrie, pentru piesa de 175 t ne-am pregătit din luna august, când am făcut un studiu de fezabilitate la cererea clientului, care dorea să știe dacă practic, dar și din punctul de vedere al costurilor acest transport era posibil. Am mers personal în Bulgaria unde am găsit o rută fezabilă împreună cu cei de la Ministerul Transporturilor, adică o rută pe care să încăpem cu piesa urcată pe trailer, rută fără curbe stranse și fără obstacole pe înălţime. Era o rută scurtă de aproximativ 200 km care ne aducea prin Botevgrad şi apoi pe pe autostradă, transportul nu era foarte complicat…

Există un drum posibil pentru o piesă de 175 t?

Totul părea clar și drumul nu punea probleme deosebite de transport… până când inginerii de poduri au sesizat că convoiul este mai greu decât gradul de rezistenţă al podurilor, și au modificat configuraţia convoiului de transport. Calculele domnului Tudose arătau că un trailer modular cu 20 de axe cu un remorcher în faţă de tragere, și unul în spate de împingere este suficient, numai că din calcule reieșea că pentru podurile din zonă era necesar un trailer mai lung, cu minim 24 de axe.

Deci, punct și de la capăt: „M-am întâlnit cu ei și împreună am efectuat o altă verificare de traseu. La Botevgrad ne-au scos de pe autostradă pentru că era în reparaţii, și nu permitea transporturi agabaritice de asemenea tonaj pentru moment, și ne-au indicat o variantă ocolitoare, vechiul drum naţional. Pe drumul naţional, pe acea porţiune, existau însă niște curbe foarte strânse unde nu puteam să merg cu configuraţia obligatorie de 24 de axe, și am convenit cu ei, în luna noiembrie, ca întreg convoiul să fie oprit la Botevgrad, să se descarce piesa, trailerul trebuind să fie reconfigurat până la 16 axe. La ieşirea din munţi, undeva până în Sofia, urma ca ulterior să fie din nou descărcată piesa şi reconfigurat trailerul pentru 24 de axe, pentru că acolo nu se acceptă o configuraţie mai scurtă, tot din motive de sarcină per axă în raport cu podurile de pe traseu, reţelele de canalizare subterane. Și ca să fie totul și mai complicat, traseul Botevgrad-Sofia este zonă de munte”.

Unica posibilitate – direct peste munte

Dar povestea nu s-a oprit aici, deoarece doar cu vreo trei săptămâni înainte de a se realiza efectiv transportul, a venit iar un răspuns de la autorităţile bulgare prin care spuneau că bucata aceea Botevgrad-Sofia – din cauza unor poduri foarte vechi – nu poate fi parcursă nici măcar cu 24 de axe, ceea ce a ridicat o problemă foarte mare, întrucât făcea practic transportul imposibil de realizat. Deci, o nouă întâlnire cu autorităţile, una a ultimei speranţe:

„Am mai avut o întâlnire cu ei și am găsit o varintă de drum printr-o rezervaţie prin stânga autostrăzii, prin munte, cu rampe de urcat până la 15-18%, o zonă necirculată şi închisă transporturilor, însă pe care ne-au permis să o abordăm dacă puteam confirma ca încăpem pe ea cu gabaritul respectiv de 24 de axe, configuraţie în final obligatorie de la un capăt la altul al cursei”.

Fiind singura posibilitate, drumul de munte a necesitat şi reparaţii de care firma Felbermayr s-a ocupat tocmai pentru a putea fi utilizat, prin umplerea gropilor şi tăierea vegetaţiei pe tot traseul de aproape 60 km. În plus, drumul presupunea și o curbă în rampa, cu diferenţă de nivel şi foarte strânsă, în ac de păr: „În final, am avut aprox. 250 de km de traseu, transportul efectuându-se în prima săptămână din decembrie. Am început deplasarea după ridicarea ceţii în Kozlodui escortaţi de poliţia rutieră şi până după-amiază nu am reușit să ajungem decât până la Botevgrad, după care am parcurs acea zonă muntoasă de 50-60 de km în două zile, pentru că ningea, se făcea polei și se crea o mâzgă pe care nu o puteai îndepărta şi care determină pierderea aderenţei, patinarea. Fiind o zonă muntoasă nu aveam soare decât de la 10.30 – 11 dimineaţa şi până la ora 16 după-amiaza, deci nu aveam mult timp la dispoziţie pentru transport. Utilizând şi un al treilea remorcher lestat, în prima zi am putut să facem deplasarea doar până în curba periculoasă, iar a doua zi după o curăţare minuţioasă a drumului îngheţat peste noapte, utilizând sărăriţe şi pluguri care au dat zăpada la o parte, am parcurs restul de traseu pe munte. Am ajuns la Sofia undeva pe după-amiază, iar apoi am făcut tranzitul în oraș noaptea după ora 0:00, pentru a nu crea probleme de trafic.

Final de poveste

Dârzenie, profesionalism și bineînţeles dotarea tehnică a unei firme de primă mărime precum Felbermayr, toate împreună au făcut ca acest proiect unic să fie dus la bun sfârșit. După un periplu de cinci ore prin orașul Sofia, piesa a fost poziţionată în șantierul din centrul orașului. Aceasta urmează să fie coborâtă pentru a săpa o nouă galerie de metrou sub supravegherea specialiștilor de la Felbermayr cu ajutorul unei macarale pe şenile de 600 to capacitate: „Experienţa şi dotarea ne-au ajutat foarte mult să ducem la capăt acest proiect de transport, abordând chiar şi pe timp de iarnă o rută ce era considerată iniţial imposibilă din pricina curbelor foarte strânse din munţi. În final, am livrat marfa contractată cu două zile înainte de deadline-ul impus de client.