Constructii hidrotehniceInformaţii la ziInfrastructuraInvestitiiNewsOnlineslide

CFR SA reabilitează 37 de treceri la nivel cu calea ferată

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va organiza pe 23 iunie 2015 o licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului care are ca obiectiv modernizarea a 37 de treceri la nivel cu calea ferată de pe raza de activitate a Sucursalelor CF Galaţi şi Iaşi.

Modernizarea celor 37 de treceri la nivel, situate în judeţele Suceava, Iaşi, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Brăila şi Buzău are drept scop îmbunătăţirea traficului şi creşterea siguranţei pe calea ferată, fiind cuprinse în proiect lucrări la infrastructura şi suprastructura căii, la instalaţiile de semnalizare, precum şi la cele de telecomunicaţii.

Valoarea estimată a contractului este de 20.349.488 lei (fără TVA), aproximativ 36 de milioane de euro, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile FEDR şi fonduri de la Bugetul de Stat.

Perioada de execuţie a lucrărilor este de 48 de luni (24 de luni perioada de execuţie, 24 luni perioada de garanţie), iar criteriul de selecţie va fi prețul cel mai scăzut (cu respectarea în totalitate a prevederilor menţionate în caietele de sarcini, în proiectul tehnic şi în documentaţia de atribuire).

Similare

1 din 913