Home Evenimente Renault Trucks & MKR Adventure Days-tehnologia testată la maxim
Renault Trucks & MKR Adventure Days-tehnologia testată la maxim

Renault Trucks & MKR Adventure Days-tehnologia testată la maxim

0

Pentru al treilea an la rând, Renault Trucks şi MKR Technology au organizat în luna septembrie, în Sekule (Slovacia), evenimentul cunoscut sub numele “Renault Trucks & MKR Adventure Days”. La eveniment au participat 750 de clienţi şi jurnalişti din 23 de ţări europene şi nord-africane. Şi în acest an, de cea mai mare atenţie s-au bucurat camioanele din gama Renault Trucks şi probele speciale Dakar.

Cele două ediţii precedente ale acestui eveniment au fost găzduite în “Sahara slovacă”, lângă Senica, dar cea de anul acesta a fost organizată într-un mediu plin de vegetaţie, astfel încât clienţii şi jurnaliştii să aibă parte de experienţe noi. Şi au avut parte din plin atât de adrenalină, cât şi de experienţe greu de trăit altfel! Căci nu în fiecare zi poţi goni cu un camion, prin pădure, cu 120 de kilometri pe oră!

Mai întâi, cei prezenţi au putut urmări prezentarea tehnică a lui Mario Kress, designerul și proprietarul MKR, apoi au participat la cursele speciale cu K 520 și Sherpa. În plus, participanţii și-au putut testa abilitățile la volanul unui K 480, a unui buggy sau în caiacele gonflabile pe lacul din apropiere. Pe placul participanţilor a fost și prezentarea statică a gamei de produse Renault Trucks – reprezentată de modelele T 520, T 480, K 480, C 380 și Master.

În acest an, organizatorii au pregătit şi diverse concursuri, cum ar fi conducerea unui camion K 480 şi a unor buggy-uri pe un traseu dificil, plin de noroi și nisip, care să le testeze participanţilor abilităţile de şofer. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, şi vremea a crescut gradul de dificultate al traseului, punând “umărul” cu ploaie şi temperaturi scăzute. Dar asta nu i-a speriat pe participanţi, ba dimpotrivă, i-a provocat şi mai tare. “Ne bucurăm de o colaborare excelentă cu Renault Trucks, iar acest lucru ne oferă ocazia de a pregăti și mai multe evenimente pline de adrenalină. Un eveniment care ţinea câteva zile a devenit unul care se întinde pe durata unei întregi săptămâni, timp în care clienții se pot familiariza cu produsele, precum și cu posibilitățile și limitele extreme ale modelelor Renault Trucks “, spune Klára Kress, managerul MKR Technology.

Camioane Xtreme pentru un traseu pe măsură

Tehnologiile folosite în cazul acestor camioane sunt speciale şi sunt o sursă de inspiraţie pentru camioanele comerciale, pentru creşterea robusteţii şi fiabilităţii acestora. Evident, cursele cu vehiculele K 520 şi Sherpa au fost cele mai apreciate momente. Camionul Renault CBH (Sherpa) Dakar Edition 2016 este un monstru 4×4, echipat cu un motor de 12,8 litri şi 1.080 de cai putere. El dispune de un sistem turbo în două etape, presiune maximă pe care o poate oferi fiind de 5,2 bari. Propulsorul este cuplat la o cutie automată ZF/1600 şi este limitat electronic la viteza de 140 de kilometri pe oră. Cealaltă vedetă, camionul Renault K520 4×4 este echipat cu acelaşi tip de motor şi cutie, aşa că nu s-a lăsat mai prejos pe traseu. După o asemenea cursă, conducerea unui camion de construcţii Renault K 480 în configuraţie normală a părut chiar o joacă de copil.

“Zilele de aventură Renault Trucks & MKR au trecut cu succes anul trecut de granițele regiunii noastre și ne bucurăm de interesul tot mai mare al colegilor și clienților noștri din alte țări europene și chiar din Africa de Nord. Feedback-ul pozitiv al tuturor oaspeților și dorința de a participa şi în anii viitori ne conving că, în colaborare cu MKR Technology, am pregătit un eveniment unic, care a confirmat nu numai robustețea modelelor noastre, ci și relațiile apropiate pe care le avem cu clienți. Iată, în ciuda vremii, clienţii şi jurnaliştii au fost extreme de entuziasmaţi.”, a declarat Zoltan Tringer, directorul de vânzări al Renault Trucks Central East.