Home Informaţii la zi SSAB – Pentru o lume mai uşoară, dar mai puternică
SSAB – Pentru o lume mai uşoară, dar mai puternică

SSAB – Pentru o lume mai uşoară, dar mai puternică

0

Expoziţia MINExpo 2016, care a avut loc la sfârșitul lunii septembrie în Las Vegas, a schimbat definitiv lumea oţelului şi a mineritului. La acest eveniment, SSAB, producătorul oţelurilor HARDOX, binecunoscute în întreaga lume, companie suedeză fondată în 1878 și liderul mondial în producţia de oţeluri de înaltă rezistenţă, a prezentat o gamă extinsă de oţeluri și aliaje speciale. Acestea au uimit participanţii la expoziţie, specialiști din domeniul exploatării miniere sau reprezentanţi ai celor mai mari producători mondiali de utilaje specializate datorită calităţilor lor unice de rezistenţă la uzură, dar și capacităţii de a fi folosite timp îndelungat în cele mai dure medii de lucru.

SSAB este un producător de oţel cu sedii în Ţările Nordice şi SUA. SSAB oferă produse şi servicii cu valoare adăugată, rezultate dintr-o colaborare strânsă cu clienţii, în scopul de a crea o lume mai puternică, mai puţin încărcată şi mai sustenabilă. SSAB are angajaţi în peste 50 de ţări. SSAB are unităţi de producţie în Suedia, Finlanda şi SUA. Firma SSAB este listată la NASDAQ OMX Nordic Exchange de la Stockholm şi cu o doua listare la NASDAQ OMX de la Helsinki. www.ssab.com.

Hardox este un oţel atât de dur, încât materialele abrazive, cum sunt cele rezultate în urma exploatării din industria mineritului, cu greu îl pot distruge. Drept urmare, durata de viaţă a unei plăci Hardox este extrem de lungă.

Plăcile Hardox pot avea o duritate cuprinsă între 350 şi 700 HBW, ceea ce determină folosirea acestui material în grosimi mai mici decat în mod normal. Combinate, aceste atuuri duc la creşterea productivităţii şi scăderea costurilor de operare, graţie duratei crescute de viaţă, dar și scăderii masei proprii a utilajelor. Datorită durităţii și calităţilor sale de elasticitate,

Hardox poate rezista fără probleme la forţe de impact foarte puternice, cum sunt cele produse atunci când un excavator descarcă bolovani într-o remorcă sau într-un container.

Rezistenţa sa a fost îndelung testată şi dovedită atât în laboratoarele SSAB, cât şi în viaţa reală. Oţelurile Hardox se pot produce sub forma de plăci , ţevi sau bare, cu durităţi diferite, selectate în funcţie de necesităţile utilizatorului, putând fi astfel folosite într-o gamă largă de aplicaţii. Plăcile pot fi fabricate cu o grosime cuprinsă între 0,7 milimetri şi 160 de milimetri, lăţime de până la 3,35 metri şi o lungime de până la 14,6 metri.

Tot la MINExpo, Hardox Wearparts a prezentat şi Duroxite, de asemenea, un produs unic pe piaţa pieselor de uzură, care asigură acelaşi grad de performanţă pe 75% din grosimea stratului. Duroxite este compus din oţel standard sau oţel Hardox peste care se adaugă un strat exterior rezistent la abraziune, rezultând un material extrem de rezistent. Acest produs a fost realizat de către producătorul suedez SSAB ca urmare a aplicării în practică a cunoștinţelor avansate din metalurgie ale cercetătorilor săi, în domeniul uzurii extreme a oţelurilor.

Straturile de oţel Duroxite îşi demonstrează cel mai bine valenţele în industria mineritului, acolo unde suprafeţele echipamentelor de lucru glisează una faţă de alta pentru a prelucra materiale dure, precum la extragerea cărbunelui cu conţinut ridicat de cuarţ, dar şi în zonele cu temperaturi foarte ridicate. „Ca şi în cazul Hardox, clienţii care aleg Duroxite se pot aştepta la cea mai bună rezistenţă şi durată de viaţă de pe piaţă. Putem vorbi despre multe aplicaţii în care acesta dă rezultate excelente, cum ar fi mineritul, industria cimentului sau termocentralele care funcţionează cu cărbune” – Gregoire Parenty,şeful SSAB Services.

Şi ca dovadă de încredere absolută în produsul creat, SSAB le oferă clienţilor mai multe garanţii unice pe piaţă. În primul rând, este garantată grosimea stratului de uzură a fiecărei plăci cu o abatere de +/- 10%, dar şi păstrarea aceloraşi proprietăţi până la uzura a 75% din grosimea stratului. Restul de 25% din stratul de uzură este considerat un strat de tranziţie, fiind necesar pentru a menţine o bună legătură cu placa de bază. Un grad optim de carbură în compoziţie asigură o legătură omogenă între metalul de bază şi stratul de uzură, asigurând astfel o durată de viaţă extrem de lungă pentru Duroxite. Duroxite este comercializat prin reţeaua Hardox Wearparts, fiind prezent în 65 de ţări prin intermediul celor peste 200 de parteneri.

CONTACT

Carmen Irimia

M +40 724 222 689

carmen.irimia@ssab.com

 

Răzvan Petcu

M +40 720 541 325

razvan.petcu@ssab.com

SSAB Special Steel

www.ssab.com

www.strenx.com

www.hardox.com