Home Informaţii la zi Undă verde pentru noi proiecte de infrastructură
Undă verde pentru noi proiecte de infrastructură

Undă verde pentru noi proiecte de infrastructură

0

MDRAPFE a anunțat semnarea a șase proiecte în valoare totală de peste 800 milioane lei (670 milioane lei fonduri europene), prin care se vor reabilita circa 230 km de drumuri în județele Brașov, Covasna, Mureș, Sibiu și Vaslui.

Infrastructura de transport modernizată va avea ca beneficiari aproximativ 1,2 milioane locuitori din județele menționate și se va reflecta, printre altele, în gradul de creștere a mobilității populației și a bunurilor, reducerea costurilor de transport de mărfuri și călători, îmbunătățirea accesului pe piețele regionale, creșterea eficienței activităților economice, economisirea de energie și timp, creându-se astfel conditii pentru extinderea schimburilor comerciale si implicit a investitiilor productive.

Proiectele pentru care s-au semnat contractile de finanțare sunt

  • Modernizarea drumului interjudețean Covasna – Brașov, care face legătura între drumul național DN 12 și drumul național DN 13 (93,4 mil. lei finanțare europeană);
  • Reabilitare drum județean „Interjud. Covasna-Brașov” de la DN 12 la DN 13 prin Malnaș Băi, Baraolt, Augustin și Maieruș – tronson Covasna (72,3 mil. lei finanțare europeană);
  • Reabilitare DJ 106 Agnita-Sighișoara (100 mil. lei finanțare europeană);
  • Modernizarea drumurilor județene DJ151b și DJ142, Ungheni (dn15) – Mica – Tîrnăveni (DN14a) – Județul Mureș (117,5 mil. lei finanțare europeană);
  • Modernizare DJ 106b A1- Ocna Sibiului-Loamneș-Sorostin-Țapu (102,7 mil. lei finanțare europeană);
  • Regiunea Nord-Est- axa rutieră strategică 4: Vaslui „reabilitare și modernizare drum strategic județean Bârlad – Laza – Codăești (DJ 245, DJ j 245m, DJ 247, DJ 246) (184,8 mil. lei finanțare europeană).

Toate cele șase proiecte sunt finanțate prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritate de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multi-modale.