Informaţii la ziInfrastructuraInvestitiiNewsOnlineslide

A fost semnat contractul pentru reabilitarea podului peste Dunăre de la Giurgiu

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a semnat săptămâna trecută contractul „Proiectare și execuție pentru reabilitare Podul de la Giurgiu, peste Dunăre, pe DN5 km 64+884” – inclusiv drumul de acces de la ieșirea din vamă până la intrarea pe pod”.

În urma aplicării procedurii de licitație deschisă, contractul a fost atribuit Asocierii Collini Lavori S.p.A. – Tecnic Consulting Engineering Romania SRL. Prestatorul are la dispoziție o perioadă de 16 luni pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în contract (2 luni pentru proiectare și 14 luni pentru execuție). Perioada de garanție a lucrărilor este de 24 de luni.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 46.157.644,29 lei (fără TVA), aproximativ 13 milioane de euro, din care 85% reprezintă finanțare nerambursabilă ce urmează a fi acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurat de la Bugetul de Stat.

Lucările vor include repararea și consolidarea podului existent, repararea și consolidarea drumului și a rampei de acces pe pod, reabilitarea parcărilor existente și a drumurilor din incinta punctului de vamă, reabilitarea drumului de acces în incinta punctului de vamă precum și realizarea unei parcări noi în incinta punctului de vamă și a unui sens giratoriu.

Articole similare

1 din 990
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.