Informaţii la ziNewsOnlineSubtraversari, Foraje, SapaturiUtilaje pentru construcţii

Specialiștii în foraje și-au dat întâlnire la HDD University

De la an la an, Vermeer HDD University, eveniment organizat de către RomNed Industrial Foundation, care a ajuns deja la a șasea ediţie, reunește tot mai multe companii ce operează în domeniul forajelor și subtraversărilor și tot mai mulţi operatori specializaţi, dornici să afle noutăţi despre tehnologii, echipamente și exemple de bune practici în industrie. Anul acesta, evenimentul a avut loc între 2 și 4 februarie la sediul RomNed din Mogoșoaia.

Benny Melse, Applications Specialist Vermeer EMEA a devenit o figură familiară a evenimentelor RomNed, venind de fiecare dată în faţa operatorilor români cu noi sfaturi, exemple de probleme cu care se confruntă operatorii din alte zone ale Europei și soluţiile practice identificate împreună cu aceștia.

Anul acesta, una dintre tematicile care a atras atenţia operatorilor români a fost prezentarea Vermeer InSiteTM, un adevărat instrument ce crește eficienţa, productivitatea și profitabilitatea în aplicaţiile de subtraversare. Cu module precum BoreAid®design tool, Projects, Mapping, Fleet Edge, Bore Assist, InSiteTM este un ajutor preţios la fiecare etapă a lucrării, de la lansarea comenzii și până la emiterea facturii. Modulul InSite Fleet le furnizează managerilor de flote informaţii legate de localizarea exactă a echipamentelor pentru a-i ajuta să-și eficientizeze operaţiunile pe șantier. De asemenea, sistemul emite mesaje de avertizare atunci când trebuie făcută mentenanţa sau dacă se detectează o problemă de funcţionare, dar și în cazul în care echipamentul se află în afara perimetrului de lucru.

Noile modele vedetă ale gamei Vermeer de foreze orizontale dirijate, D23X30 S3 Navigator®, D24X40 S3 Navigator®, D40X55 S3 Navigator® și D60x90 S3 Navigator® au fost prezentate în cadrul evenimentului. Noua serie S3 este rezultatul unei munci de cercetare îndelungate a specialiștilor Vermeer, bazată pe cerinţele și nevoile clienţilorîn materie de sisteme pentru forat și înglobează câteva caracteristici cheie pentru contractorii care lucrează în zonele urbane aglomerate, cum ar fi viteza de lucru, simplitatea în utilizare și un nivel de zgomot cât mai redus.

În hala de service a RomNed au fost expuse o gamă variată de utilaje și accesorii, care au făcut dovada capacităţii și expertizei companiei în ceea ce privește oferta de soluţii complete pentru foraj. Printre acestea, s-a aflat și un nou sistem de reciclare R1000, produs de către compania olandeză SiteTec, Corne Willemsen, director al companiei expunându-le celor prezenţi principiile de funcţionare, dar și avantajele utilizării unui asemenea sistem în activitatea de foraj orizontal dirijat.

Nu au lipsit nici informaţiile despre noul locator pentru detectarea cablurilor de putere și a canalizărilor, noua serie Falcon F2® de sisteme de localizare de la DCI sau laboratoarele pentru fluide de foraj cu testare și mixare.

 

Articole similare

1 din 1.021
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.