– Sarcinile pe axă mici și greutatea proprie redusă garantează obținerea unor autorizații de transport pe termen lung
– Capacități de ridicare mari, în special pentru raze de lucru medii și mari
– Noile sisteme de asistență a șoferului sporesc gradul de siguranță pe șosea
Liebherr a prezentat în cadrul expoziției de la Bauma cea mai ușoară macara all-terrain / pentru toate tipurile de teren, cu 3 axe de pe piață. LTM 1055-3.3 redefinește mobilitatea, deoarece prin utilizarea acestei macarale autorizațiile de transport complicate și restrictive devin de domeniul trecutului. Sarcinile mai mici pe axe și greutatea proprie redusă permit obținerea de autorizații de transport pentru perioade lungi de timp valabile pentru un număr mare de țări din întreaga lume. În ciuda greutății reduse a noii macarale de 55 de tone, aceasta oferă capacități de ridicare mari prin brațul său telescopic de 40 de metri, în special la exploatarea acesteia la raze de lucru medii și mari.
Ehingen (Donau) (Germania), 7 aprilie 2025 – Mai multe ridicări efectuate în fiecare zi, rapid și flexibil, fără condiții și autorizații de transport complicate – noua macara mobilă cu braț telescopic LTM 1055-3.3 de la Liebherr stabilește standarde complet noi în ceea ce privește mobilitatea pe drumurile publice. Cu greutatea sa totală redusă, macaraua oferă o soluție optimă pentru regiunile și proiectele unde sunt necesare licențe de transport, cu importante restricții rutiere. Datorită designului său nou, aceasta permite, de asemenea, o utilizare mult mai simplă în zonele cu drumuri și poduri cu capacități portante limitate. LTM 1055-3.3 combină performanțele de lucru ridicate cu o flexibilitate maximă, permițând o funcționare eficientă, în special acolo unde există restricții severe privind greutățile vehiculelor și sarcinile pe axe.
Sarcini pe axe și masă totală redusă
Predecesorul noii macarale, modelul LTM 1055-3.2, a fost lansată în producție în anul 2001, respectiv modelul LTM 1055/1, aceasta fiind însă modernizată continuu de-a lungul anilor. Prin integrarea permanentă a inovațiilor tehnice, Liebherr a menținut întotdeauna acest model în avangarda tehnologiei macaralelor mobile din gama sa de producție. Cu peste 2.300 de unități vândute, este una dintre cele mai de succes macarale mobile din istorie.
Noua LTM 1055.3.3 oferă cele mai bune premise pentru continuarea poveștii de succes a modelelor Liebherr cu 3 axe și stabilește noi standarde în acest proces de evoluție continuă. Cu un design modern al macaralei Liebherr, noul sistem de comană și control LICCON3 și o construcție cu o greutate semnificativ mai ușoară, la aceeași lungime a brațului telescopic, noua macara impresionează pe toate planurile. Încărcările sale mai mici pe axe asigură o flexibilitate mai mare și economii importante în utilizarea zilnică. Aceste aspecte elimină necesitatea obținerii unor autorizații costisitoare, a utilizării unor vehicule de însoțire și a restricțiilor privind timpii de conducere.
În timp ce modelul LTM 1055-3.2 poate transporta până la 5,5 tone de contragreutate cu o sarcină pe axă de doisprezece tone, noua macara poate transporta până la nouă tone. Această valoare reprezintă aproximativ 80% din maximul de contragreutate, ceea ce înseamnă că majoritatea lucrărilor cu macaraua pot fi efectuate fără transport suplimentar de contragreutate.
Prin simpla îndepărtare a contragreutății – pe care macaraua o poate face singură – se pot obține sarcini pe axe sub nouă tone, putând fi atinsă o greutate totală de aproximativ 26 de tone. Aceasta înseamnă, de exemplu, că în Germania poate utiliza o autorizație de transport pe termen lung la nivel național, fără restricții sau cerințe speciale la deplasarea pe drumurile publice. Acest lucru este valabil și la utilizarea unei remorci, pe care pot fi transportate toate cele 11 tone de contragreutate, care ulterior pot fi montate pe macara direct pe șantier, printr-o singură operație de ridicare.
Capacitate mare de ridicare
Designul ușor al modelului LTM 1055-3.3 oferă avantaje suplimentare precum o mobilitate ridicată și capacități mari de ridicare, în special pentru razele de lucru medii și mari: greutatea redusă a brațului telescopic permite ridicarea unor sarcini deosebit de mari în interiorul ariei de lucru, unde înclinarea macaralei reprezintă un factor de limitare. În configurația de contragreutate cu doisprezece tone sarcina pe fiecare axă, modelul LTM 1055-3.3 depășește performanțele de ridicare ale altor modele cu 3 axe, începând de la o rază de lucru de aproximativ opt metri. Începând de la o rază de lucru de 20 de metri, este chiar la egalitate, ca performanțe de ridicare, cu macaralele mobile cu 4 axe.
Noua LTM 1055-3.3 devine și mai puternică prin utilizarea sistemului de calare cu geometrie variabilă VarioBase® Plus, care se regăsește în dotarea standard, în special prin utilizarea în zonele de lucru situate deasupra calelor hidraulice ale sistemului de calare din zona din spate. Aria de calare în spate este mai lată decât în față, deoarece în proiectarea sistemului de calare s-a ales pentru calele hidraulice din spate un sistem de extindere în 2 trepte.
Cu brațul telescopic de 40 de metri și brațul prelungitor dublu de 15 metri, noua macara Liebherr de 55 de tone poate atinge înălțimi de ridicare de până la 54 de metri și raze de lucru de până la 46 de metri. Un nou braț de asamblare de 1,9 metri, care poate fi înclinat la 50° este de asemenea disponibil. Acesta este ideal pentru a fi utilizat la lucrările efectuate în hale industriale unde spațiul este limitat
Inovații care aduc câștiguri importante clienților
Pe lângă noul sistem de comandă și control al macaralei și noul design, LTM 1055-3-3 oferă și alte caracteristici tehnice care sporesc eficiența, confortul și siguranța. Astfel, au fost integrate noile sisteme inteligente de asistență pentru creșterea siguranței pe șosea: Sistemul de informare privind unghiul mort (BSIS) și Sistemul de informare la plecare (MOIS) sprijină activitatea șoferului și cresc gradul de protecție al participanților la trafic, cum ar fi pietonii și bicicliștii.
În plus, LTM 1055-3.3 este pregătită pentru utilizarea sistemului de conducere din telecomandă – RemoteDrive în mod standard. O telecomandă radio cu care macaraua poate fi manevrată din exteriorul cabinelor reprezintă un avantaj enorm pe șantierele de construcții cu spații restrictive. Pentru și mai mult confort și siguranță, sunt disponibile alte noi opțiuni care au fost deja selectate și testate pe alte modele de macarale mobile Liebherr. Acestea includ un sistem central de lubrifiere pentru șasiu și un indicator digital al presiunii în anvelope, care asigură o disponibilitate și o întreținere optimă a macaralei.