Informaţii la zi

Open Day

Titan Machinery România, dealer unic pentru România al mărcilor Case Agriculture şi Case Construction Equipment, a aniversat un an de la preluarea reprezentanţei Case Construction în România, organizând cu această ocazie şi un eveniment special dedicat actualilor şi viitorilor clienţi. Reprezentanţi ai unor importante firme de construcţii din România au dat curs invitaţiei Titan Machinery,
având astfel oportunitatea nu doar de a vedea şi testa echipamentele producătorului american Case Construction expuse la sediul distribuitorului din apropierea capitalei, ci şi de a achiziţiona utilajele, beneficiind în această zi şi de o ofertă promoţională.

Una din temele de discuţie principale din cadrul evenimentului a fost cea a accesării fondurilor europene de către companiile de construcţii pentru achiziţia de echipamente. În acest context, au fost prezenţi la eveniment şi reprezentanţi ai unor importante
companii de consultanţă în domeniul fondurilor europene, dar şi reprezentanţi ai partenerilor financiari ai Titan Machinery, BNP Paribas Bank şi respectiv Deutsche Bank. Aceştia au susţinut prezentări şi le-au oferit celor interesaţi informaţii şi sfaturi cu privire
la modalităţile de accesare a fondurilor  europene pentru achiziţia de utilaje de construcţii sau agricole. „În România, procedurile de accesare a fondurilor europene şi de achiziţie sunt extrem de dificile şi nu înţeleg de ce. Ar trebui să fie mai uşor de accesat pentru că, ştim cu toţii, România are nevoie de infrastructură, iar infrastructura nu se poate realiza fără utilaje de construcţii“ a declarat Erich Urban, General Manager Titan Machinery. Pentru demonstraţiile care au avut loc pe un teren special amenajat în apropierea sediului Titan Machinery au fost alese două dintre „vârfurile de lance“ ale gamei Case Construction: excavatorul pe şenile Case CX250C,  respectiv buldoexcavatorul Case 580 ST.

Articole similare

1 din 853
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.