Wirtgen a anunțat că noul său utilaj de frezare de mare capacitate W 210 XF este disponibil pentru a fi achiziționat și lucrează deja pe șantiere din ianuarie 2025. Acesta poate gestiona o gamă largă de aplicații, de la refacerea numai a straturilor de suprafață sau îndepărtarea completă a stratului de rulare șipână la frezare fină.
Datorită productivității sale zilnice mari, freza de mare capacitate Wirtgen W 210 XF reprezintă cea mai bună alegere, indiferent dacă este vorba de frezarea stratului de asfalt pe autostrăzi, drumuri principale, aeroporturi sau alte proiecte importante din domeniul construcțiilor.
Un randament de frezare unic pe piață
Wirtgen W 210 XF are inclus cel mai nou sistem de control MILL ASSIST, acesta garantând în orice condiții de lucru o frezare eficientă prin funcționarea sa în modul automat, rolul său fiind acela de a asigura permanent cel mai bun echilibru de lucru între performanță și costuri. De asemenea, permite selectarea a trei strategii de lucru diferite care optimizează procesul de frezare la alegere, din punctul de vedere al costului, performanței sau calității.
Propulsat de un motor John Deere cu o putere nominală maximă de 580 kW, W 210 XF livrează în orice moment, indiferent de activitate, o putere de frezare mare, garantând o eficiență ridicată pentru fiecare șantier. Wirtgen și John Deere au lucrat în strânsă colaborare la reglarea fină a caracteristicilor de cuplu ale motorului pentru ca utilajul să corespundă pe deplin cerințelor specifice ale aplicațiilor de frezare la rece.
Combinația dintre motorul puternic și transmisia powershift cu două trepte DUAL SHIFT permite obținerea unei game mari de turații ale tamburului de frezare. Gama inferioară de turații ale tamburului de frezare permite reduceri semnificative ale consumului de combustibil, reducerea uzurii cuțitelor de frezare și nivelului de zgomot. Gama superioară de turații ale tamburului de frezare face posibilă obținerea unei performanțe înalte de prelucrare a unor suprafețe mari, chiar și la adâncimea maximă de frezare de 330 mm. Aceasta înseamnă că W 210 XF este perfect echipat pentru a realiza chiar și cele mai solicitante sarcini de frezare cu un grad de sustenabilitate maximă.
Fiecare aplicație are tamburul său de frezare
Cerințele de pe șantierele de construcții se schimbă frecvent de la o zi la alta. Aceasta înseamnă că este necesar un grad înalt de flexibilitate din partea utilajelor de frezare, acesta fiind decisiv atunci când avem în vedere calitatea, viteza și eficiența întregului șantier. Un exemplu în acest sens în cazul frezei de mare capacitate W 210 XF este faptul că tamburul de frezare poate fi schimbat cu un tambur de frezare cu sistem de tăiere multiplă (MCS) în doar câteva minute. Capacitatea de a schimba rapid tamburele de frezare care să corespundă cel mai bine fiecărei aplicații, cu distanțe diferite între cuțite, reprezintă un element cheie pentru creșterea productivității utilajului. În același timp, alegerea tamburului de frezare ideal pentru o anumită aplicație specifică reduce și costurile legate de uzură. Wirtgen oferă o gamă de tambure de frezare pentru W 210 XF, acoperind astfel orice cerință specifică unei anumite aplicații de frezare.
Ansamblul tamburul de frezare și echipament de schimbare rapidă permite utilizarea unor lățimi de frezare de 2,0 m, 2,2 m sau 2,5 m. Cu ajutorul sistemului de schimbare rapidă, întreaga carcasă a tamburului de frezare poate fi schimbată în mai puțin de o oră.
WPT Milling: mai multe funcții
Wirtgen Group Performance Tracker Milling, pe scurt, WPT Milling, este un program creat pentru a oferi o documentare automată a lucrărilor de frezare. Operatorul este informat constant cu privire la parametrii actuali ai utilajului și avansul pe șantier, iar la finalizarea lucrării, datele sunt transmise proprietarului mașinii, care le poate utiliza apoi pentru o facturare rapidă și precisă. Pe lângă afișarea datelor despre șantier și utilaj, documentația automată prezintă și emisiile de CO₂ pentru întregul șantier. Centrul de Operațiuni John Deere™ permite prelucrarea tuturor acestor informații în timp real.
Nivelare precisă cu LEVEL PRO ACTIVE
Sistemul de nivelare LEVEL PRO a fost dezvoltat de Wirtgen special pentru utilajele de frezare la rece. Ecranele de control permit o citire precisă și oferă informații și valorile măsurate de toți senzorii conectați în acel moment, reducând volumul de muncă al operatorului utilajului. Sistemul este complet integrat în sistemul de control al utilajelor de frezare la rece și, deoarece funcțiile esențiale ale mașinii sunt interconectate direct, permite un nivel ridicat de automatizare și oferă rezultate precise ale frezării. Sistemul oferă, de asemenea, numeroase funcții automate suplimentare care ușurează munca operatorului mașinii, ca de exemplu, ridicarea automată pentru trecerea peste capacele de canalizare.