Gigantii SoselelorInformaţii la ziInfrastructuraInvestitiiNewsOnlineslide

Au fost publicate studiile privind dezvoltarea rețelei TEN-T

Membrii Comisiei Europene au publicat studiile privind dezvoltarea, până în 2030, a rețelei de transport trans-europene TEN-T, proiect ce necesită o investiție de aproximativ 700 de miliarde de euro.

Cele nouă studii, câte unul pentru fiecare coridor de transport trans-european, analizează starea infrastructurii actuale, problemele care împiedică fluxurile de pasageri și marfă și identifică acțiunile care trebuie puse în practică până în 2030. Rezultatele acestora, ce includ liste preliminare de proiecte care vizează îmbunătățirea transportului transfrontalier, eliminarea blocajelor și creșterea interoperabilității, vor fi luate în considerare în momentul alocării fondurilor europene pentru perioada 2014-2020 prin Connecting Europe Facility.

În primăvara lui 2015, fiecare coordonator european va prezenta Parlamentului și Consiliului European, dar și Comisiei Europene, un plan de lucru pentru coridorul de transport de care este responsabil.

După finalizare, rețeaua TEN-T va conecta 94 de porturi europene principale cu legături feroviare și rutiere; 38 de aeroporturi principale cu legături feroviare cu orașe mari; 15 000 de km de linii de cale ferată modernizate pentru circulația de mare viteză și 35 de proiecte transfrontaliere pentru reducerea blocajelor.

Articole similare

1 din 985
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.