Home Constructii Cefin Trucks ajunge în pole-position
Cefin Trucks ajunge în pole-position

Cefin Trucks ajunge în pole-position

0

Luna mai 2017 marca intrarea oficială a camioanelor Ford Trucks în România, distribuitorul lor unic pe întreg teritoriul țării fiind Cefin Trucks. O alegere inspirată din partea Ford, deoarece Cefin Trucks, o companie cu o bogată experiență în domeniul vânzărilor de camioane, cu o rețea de vânzări și service bine dezvoltată, a înregistrat cifre record de vânzări ale camioanelor Ford încă din anul următor intrării pe piață.

În prezent Cefin Trucks, care a înregistrat în fiecare an de la preluarea reprezentanței Ford Trucks o creștere exponențială a vânzărilor, a anunțat la sfârșitul lunii aprilie că a devenit lider de piață în domeniul camioanelor specializate, ocupând chiar o cotă de piață incredibilă, de 74,5%, înregistrată pe segmentul de vehicule destinate activităților municipale (segment în care a fost lider de piață în ultimii trei ani).

Mai mult, pentru Ford Trucks statisticile din acest an arată și o cotă de piață de 29,1% la  nivelul vânzărilor de camioane cu suprastructuri pentru construcții, și în acest caz Cefin Trucks rămânând în continuare cel mai important distribuitor de astfel de vehicule din România.

În ceea ce privește mixerele de beton, proba de rezistență pentru orice camion de marcă, Ford Trucks confirmă calitatea mașinilor sale, înregistrând o cotă excelentă de 25,5% din total vânzări naționale.

 

Gama de vehicule municipale și specializate

Cu o cotă de piață excepțională, trei camioane din patru destinate activităților municipale fiind un Ford Trucks, se pare că specialiștii Cefin Trucks au găsit formula ideală pentru piața vehiculelor municipale.

Autogunoierele compactoare ocupă un loc important în cadrul cererii de vehicule specializate, din acest motiv CEFIN Trucks oferind nu mai puțin de șase variante de bază constructive, fiind însă capabil ca în atelierele proprii și împreună cu partenerii săi să ofere și alte tipuri de autogunoiere, configurabile la cerere.

Pentru uz municipal, Ford Trucks propune autogunoiere de 15-23 mc, pe șasiu 4×2 sau 6×2, destinate transportului de gunoi menajer, acestea putând fi dotate opțional cu sistem de cântărire montat pe lift. Alte vehicule specializate din portofoliul liderului de piață sunt automăturătorile, hooklift-urile și skip loaderele pentru transportul containerelor, precum și vehicule specializate echipate cu macara, platformă sau benă basculabilă.
Cele mai solicitate în România sunt însă autogunoierele de 15 mc și automăturătorile, astfel de modele regăsindu-se în permanență pe stoc, putând fi livrate imediat.

Compactoarele Bivolum pot fi montate pe șasiu 4×2 sau 6×2, fiind mai profitabile decât cele clasice deoarece costurile directe ale operatorilor scad, făcându-se o singură cursă pentru colectarea gunoiului în loc de două (se utilizează mult mai eficient resursele umane, timpul de lucru, se reduce consumul de combustibil).

Autogunoierele cu spălător (configurație 4×2 sau 6×2) sunt prevăzute cu dispozitiv care spală pubelele pe interior si sunt dotate și cu o lance care este folosită pentru spălarea pubelelor pe exterior. Apa menajeră rezultată este colectată într-un rezervor special și deversata în locații amenajate pentru această activitate. Avantajele oferite de acestea sunt multiple, de la protecția mediului, dar și financiare: pubelele rămân curate după golire, costurile acestor servicii sunt mai mici, pentru că nu mai trebuie folosite vehicule a căror destinație unică este destinația pubelelor.

Automăturătoarea de 7 mc montată pe autoșasiu Ford Trucks 1833D DC reprezintă un ansamblu extrem de eficient pentru firmele specializate în întreținere stradală, putând fi utilizată atât vara, cât și iarna, atunci când, datorită suprastructurii sale detașabile care poate fi înlocuită cu o sărăriță cu o capacitate de 6 mc.

Pentru activitățile speciale de curățenie stradală în zone înguste, Cefin Trucks propune gama de automăturătoare compacte de 1 – 2 mc.

Pentru ridicarea containerelor și pubelelor de mari dimensiuni și încărcarea lor pe platforma camionului de transportat, Cefin Trucks oferă HookLoadere si SkipLoadere Hyva ce pot fi montate atât pe șasiu 4×2 cât și 6×4.

Suprastructuri speciale

Suprastructurile cu macara cunosc o cerere din ce în ce mai mare pe piață din România, datorită în primul rând versatilității lor, acestea putând fi utilizate în aceeași configurație atât pentru domeniul construcțiilor cât și al transportului de diferite materiale. Întrucât aceste structuri sunt greu de integrat, necesitând calcule complexe de stabilitate, dar și financiare, în cazul în care se integrează separat oferta de șasiu cu cea de macara și de caroserie.

Cefin Trucks a reușit, în urma unei analize atente a cererii pieței locale, să lucreze cu un furnizor extern specializat atât în domeniul macaralelor cât și al suprastructurilor, acesta montând pe fiecare șasiu de Ford Trucks macaraua pliabilă solicitată de către cumpărător, cu caracteristicile tehnice necesare unei activități specifice. Rezultatul: un preț foarte bun și o calitate garantată atât de producătorul de macarale, cât și de șasiul de camion Ford Trucks.

Configurația recomandată pentru multiple utilizări este cea montată pe șasiu de camion Ford Trucks 2533 HR AT și integrează o macara, o platformă fără obloane, extensibilă, cu o lungime utilă cuprinsă între 6.000 și 7.500 mm și cârlig de remorcare. Camionul este recomandat pentru transport containere, calculul de sarcină pentru puntea față fiind de 7 t maxim.

Alte configurații posibile de transport :

– macarale în consolă, platformă cu obloane sau transport bușteni,

– macarale în spatele cabinei și hooklift,

– macarale în spatele cabinei pe autotractor 6 x 4,

– echipare cu diverse accesorii: rotator, furcă de paleți, graifer de bușteni, graifer polip, etc.

 

Camioanele Ford Trucks nu te lasă la greu

Gama de Vehicule Specializate Ford Trucks este echipată din fabrică cu multe caracteristici inovatoare concepute special pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților.

Principalele caracteristici care au impus această serie de vehicule sunt: Motorul Ecotorq de 9l, Euro 6, 330 CP, șasiul robust, lanțul cinematic cu raport mic, consumul redus de carburant și cuplu motor mare. Aceste caracteristici, alături de suprastructurile compactoarelor simple și fiabile transformă aceste vehicule comerciale într-o soluție perfect adaptată pentru misiuni urbane și interurbane.

 

Autobasculanta Ford 1833/3542 DC 4 x 2 / 6 x 4

Dacă sunt comandate împreună cu alte echipamente  (cum ar fi plug de zăpadă, sărăriță cu/fără rezervor de clorură, pulverizator de apă sau soluții de curățat), bene basculante livrate au următoarele caracteristici:

  • 8/ 10 mc – volumul benei pentru autoșasiul 1833,
  • 12 / 14 /16 mc volumul benei pentru autoșasiul 3542,
  • Profil rectangular sau semi-rotund,
  • Oțel carbon S355 sau Hardox 450,
  • Kit de basculare posterior/ trilateral,
  • Diverse opțiuni de configurare în funcție de cerințele utilizatorului.

 

Avantajele de a lucra cu liderul de piață Cefin Trucks

Explicația succesului Cefin Trucks, dincolo de calitatea camioanelor Ford Trucks și a echipamentelor livrate este dată și de relația apropiată cu cei ce aleg sa fie parteneri și clienți. Ea este una foarte strânsă chiar și după vânzare, aceștia primind permanent întreg suportul necesar:

Garanția mașinii și echipamentului – Atuul serviciilor oferite de Cefin, este că atât lucrările de garanție cât și de service al șasiului și al suprastructurii, se realizează în același loc.

Posibilitatea de a remedia defecțiunile direct la proprietar  – Cefin Trucks dispune de o flotă de ateliere mobile, din acest motiv majoritatea operațiunilor pot fi făcute în curtea proprietarului. Depozite de piese de schimb cu livrare sub 24 h – fiecare service CefinTrucks din țară deține un depozit de piese de schimb și accesorii, inclusiv pentru reparații autogunoiere, pe lângă depozitul central din București.

tags: