Constructii civileConstructii industrialeInformaţii la ziNewsOnlineslide

Cele mai mari proiecte Reynaers au absorbit produse de 4,15 mil. de euro

Potrivit Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluţiilor de aluminiu pentru sectorul de construcţii, cele mai importante proiecte dezvoltate în acest an pe piaţa locală şi internaţională au absorbit produse în valoare de circa 4,15 milioane de euro. Din acest total, cele din România au însumat mai mult de 50%.

Astfel, soluţiile oferite pentru dezvoltarea proiectelor de clădiri de birouri Metropol Offices, AFI Park şi Oregon Park au însumat produse cu un volum de 37.000 metri pătraţi, printre acestea numărându-se soluţii standard şi personalizate de faţade, panouri de mari dimensiuni, pereţi cortină şi uşi.  Totodată, în 2015 s-a înregistrat o creştere a sectorului de construcţii pe segmentul office.

Cel mai amplu proiect din 2015 este Oregon Park, un ansamblu de birouri în cadrul căruia Reynaers va livra, până la finele anului, 14.000 mp de produse necesare construcţiei faţadei. Principala provocare a specialiştilor Reynaers în cadrul acestui proiect a fost livrarea unei soluţii personalizate de faţadă, alături de elemente cu inserţii de capace ornamentale.

Celalte două proiecte importante în care Reynaers s-a implicat în acest an sunt Metropol Offices şi AFI Park. În ambele cazuri, Reynaers a livrat soluţii pentru faţadă, respectiv pereţi cortină.

Şi pe plan internaţional, Reynaers România a livrat produse pentru dezvoltarea de proiecte deosebite. Astfel, compania a livrat produse pentru dezvoltarea unui nou centru comercial din Bruxelles, dar şi pentru finalizarea sediului Railways Israel, două proiecte a căror suprafaţă totală depăşeşte 23.600 metri pătraţi.

 

Articole similare

1 din 986
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.