Constructii civileInformaţii la ziNewsOnlineServicii si consumabileslide

Cemacon a depășit cifra de afaceri netă obținută în 2014

În perioada ianuarie – septembrie 2015, Cemacon, al doilea mare producător de blocuri ceramice din România, a depășit cu un milion de lei cifra de afaceri netă pe întreg anul 2014.

Compania a încheiat primele trei trimestre din 2015 cu o creștere de 17% a cifrei de afaceri nete, bazată, în principal, pe creșterea vânzării de cărămidă, depășind astfel pragul de 56 milioane lei la nouă luni. Pe fondul performanței operaționale și al reflectării contabile a restructurării creditelor, Cemacon a încheiat primele nouă luni cu un profit net de 15,97 milioane lei.

“Redeschiderea facilității de producție de la Zalău ne-a permis să creștem volumele totale vândute, însă cea mai mare reușită este faptul că avem o creștere valorică ce excede creșterea cantitativă, prin îmbunătățirea prețului mediu de vânzare”, a declarat Liviu Stoleru, Director General și Președinte al Consiliului de Administrație Cemacon.

Creșterea vânzărilor a fost posibilă datorită cantităților suplimentare obținute prin reoperarea fabricii Cemacon de la Zalău, care a determinat creșterea capacității totale de producție cu 30%. Fabrica de la Recea, cea mai nouă și modernă fabrică de profil din România, inaugurată în 2010, a funcționat la capacitate maximă și costuri competitive. În al treilea trimestru, a continuat îmbunătățirea nivelului marjelor de vânzare odată cu consolidarea poziționării premium a produselor EVOCERAMIC, cel mai performant portofoliu de produse de pe piață.  Și vânzarea de buiandrugi ceramici a crescut în 2015 și a contribuit la atingerea nivelului de 56 milioane de lei al cifrei de afaceri nete.

2015 este anul în care s-a finalizat restructurarea Cemacon, un model de succes de restructurare financiară și operațională a unei companii din România.

Obiectivele Cemacon pentru anul în curs includ consolidarea și dezvoltarea afacerii, prin creșterea cifrei de afaceri cu 35% față de anul anterior și un nivel al profitului operațional de minim 17%, atingerea unei cote de piață naționale de 18% și creșterea atractivității companiei  în rândul investitorilor prin obținerea de profit net la sfârșitul anului.

Articole similare

1 din 983
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.