Home Informaţii la zi Kubota a lansat un nou mini excavator de 3,7 tone
Kubota a lansat un nou mini excavator de 3,7 tone

Kubota a lansat un nou mini excavator de 3,7 tone

0

Kubota a introdus pe piață modelul KX037-4, un mini excavator de 3,7 tone care înlocuiește modelul KX101-3α4, și oferă noi dotări și funcții menite să îmbunătățească eficiența în lucru. Noul utilaj este ușor de folosit și respectă reglementările din industrie.

Îmbunătățirile aduse de producător includ mai mult confort pentru operatori, o cabină mai mare cu mai mult spațiu pentru picioare și un nou design al ușii care acum este mai lată cu 40%, față de modelul anterior. Cabina are, de asemenea, un scaun standard cu suspensie cu aer, ajustabil în funcție de greutate.

Dotările standard legate de siguranță includ patru puncte de susținere pentru un transport sigur, sistemul safe-start al motorului, blocare hidraulică, valve de siguranță pentru braț și alerte pentru nivelul rezervorului de combustibil, care previne risipa de carburant. Mini excavatorul KX037-4 este echipat cu un motor Kubota Stage V-ready, cu o putere de 17,8 kW, ale cărui funcții auto-shift și auto-idle fac posibilă economisirea de carburant. În plus, echipamentul este silențios și are nivele scăzute de emisii. Sistemul hidraulic a fost, de asemenea, îmbunătățit, fluxul acestuia fiind cu 12% mai mare decât cel al modelului anterior.

Noul mini excavator oferă o forță superioară de săpare, versatilitate de înaltă clasă, o operare simplă și confortabilă, astfel că nu face absolut nici un compromis în ceea ce privește performanța, fiind ideal pentru aplicații multiple.