ConstructiiInformaţii la ziNewsOnlineUtilitati publice

Swingo 200+, soluția ideală oricând, oriunde

Grupul Aebi Schmidt Group este lider global în domeniul soluțiilor inteligente destinate activităților de întreținere stradală, istoria grupului începând în anul 1883 în Elveția (Aebi) și Germania (Schmidt).

Modelul Swingo 200+ este una dintre cele mai recente mașini de spălare stradală produse în cadrul grupului, încă de la lansarea sa modelul bucurându-se de un succes deosebit.

Swingo 200+ reprezintă soluția ideală pentru activitățile edilitare zilnice de curățare și întreținere a drumurilor și pistelor de biciclete din zonele din centrul orașului, având aceeași eficiență și atunci când lucrează în zonele industriale, comerciale sau parcări. Atașamentele sale permit curățarea grătarelor de canalizare, aspirarea frunzelor moarte, curățarea la presiune înaltă, eliminarea buruienilor de pe marginea drumurilor și de pe trotuare în timpul verii, precum și deszăpezirea căilor de acces și așernerea de materiale antiderapante, iarna. Swingo 200+ asigură o aceeași măturare eficientă și durabilă la costuri reduse pe parcursul întregii ale perioade de funcționare.

Modulul de măturare stradală

Swingo 200+ este disponibil cu două sisteme independente de măturat: unul cu 2 perii de împingere, cu un diametru al periei de 850 mm, și un altul cu 3 perii cu diametrul de 800 mm, dintre care 2 trase și o perie frontală ce poate fi reglată pe partea stângă sau dreapta. Opțional, mișcarea periilor poate fi indepedentă sau coordonată, aceasta putând fi controlată cu ajutorul unei comenzi ergonomice montată pe portiera șoferului.

Viteza și presiunea de contact a periilor pot fi reglabile continuu. În funcție de tipul activității de efectuat, garniturile lor pot fi realizate din plastic, oțel sau mixt, gura de aspirație  sprijinindu-se pe sol fie prin intermediul unor tampoane din oțel rezistent la abraziune, fie pe roți pivotante cu cauciuc.

Sistemul cu 2 perii controlate separat garantează o manevrabilitate absolută în toate situațiile de măturat. Brațele măturii, prevăzute cu tampoane integrate de absorbție a șocurilor, oferă o lățime de măturare de până la 2.900 mm. Opțional, controlul independent al fiecărei perii permite ridicarea/coborârea, retragerea/extinderea, reglarea presiunii de contact separat pentru fiecare, rezultatul fiind o măturare eficientă cu o uzură minimă. Înclinarea măturii este reglată automat, astfel încât aceasta revine întotdeauna la poziția inițială, chiar și atunci când suprafața drumului nu este plană. Se poate comanda și versiunea de lucru cu control mecanic mecanic al echipamentului de curățare a buruienilor, aceasta având și funcții suplimentare de înclinare hidraulică.

Sistemul cu 3 perii, dintre care o perie frontală pivotantă, oferă diferite posibilități de utilizare și o lățime de măturare de până la 2.600 mm. Peria frontală se mișcă drept, pivotând de la dreapta la stânga, putând mătura pe două nivele sau putând fi utilizată pentru curățarea buruienilor de la marginea drumului. Mișcările periei din față sunt controlate hidraulic, inclusiv viteza de rotație și forța de apăsare. Cele două perii retrase sunt plasate sub cabină și asigură aspirarea gunoaielor și dirijarea acestora către gura de aspirație fără a lăsa spațiu liber, astfel fiind eliminată posibilitatea formării de șiruri. Opțional, înclinarea celor două perii poate fi controlată hidraulic în mod independent, astfel că măturarea este eficientă indiferent de profilul drumului.

 

Sistemul de apă și aspirarea

Versiunea constructivă cu 2 perii oferă posibilitatea de a alege între o gură de aspirație controlată hidraulic cu o clapetă de blocare pentru deșeuri de mari dimensiuni sau, opțional, o gură de aspirație HP (de înaltă performanță) cu geometrie optimizată pentru orientarea debitului de aer, care încorporează și clapeta de blocare. Gura de aspirare HP are avantajul de a garanta o putere maximă de aspirare chiar și la viteze mici, ceea ce aduce o reducere de până la 15% a costurilor de operare.

Gura de aspirare a sistemului cu 3 perii asigură, de asemenea, un debit optimizat, nefiind necesară o clapetă separată. Aspirarea deșeurilor mari este acum mai ușor de controlat datorită posibilității de inclinare a gurii de aspirație.

Containerul de deșeuri

Rezervorul de deșeuri are un volum de 2 mc, putând stoca o capacitate mare de deșeuri aspirate, astfel că Swingo 200+ are o rază mare de acțiune. Rezervorul este realizat din aluminiu rezistent la coroziune și la apa salină. Înălțimea de basculare de 1.400 mm permite golirea deșeurilor în majoritatea tipurilor de containere și pubele. Opțional, conducta de aspirație din plastic din rezervorul de deșeuri poate fi realizată din oțel inoxidabil, mai rezistent la uzură.

 

Ergonomie si confort

Cabina spațioasă este echipată cu  o izolație fonică de înaltă calitate (72 dB(A)), precum și un sistem de izolare împotriva vibrațiilor. Parbrizul acoperă întreaga înălțime și lățime a părții frontale a mașinii. Împreună cu podeaua vitrată oferă o vedere clară asupra echipamentului de măturare și a suprafeței care trebuie curățată.  Vizibilitatea excelentă de jur împrejurul mașinii asigură un mediu de muncă agreabil, oferind o siguranță sporită în trafic.

Sistemul de aer condiționat puternic, oferit în dotarea standard, creează un climat de lucru confortabil chiar și la temperaturi exterioare ridicate. Aerul exterior este aspirat și filtrat în partea din spate a cabinei de cel puțin un filtru de polen.

Mișcările întregului asmblu de măturat sunt controlate de șofer cu ajutorul unui sistem compus din joystick-uri și butoane, montat pe portieră. Joystick-ul cu sistem Auto-Drive reprezintă o nouă opțiune care combină funcțiile de măturare și deplasare pe șosea într-un singur joystick ergonomic, pentru mai multă siguranță și mai puțin stres. Afișajul color de 7 inchi montat pe tavan afișează viteza de deplasare, nivelul de umplere al rezervoarelor, temperaturi, turația motorului și modul de lucru.

Swingo 200+ are o clasificare maximă, de 4 stele, având certificări PM10 și PM2.5. Certificatul este o garanție a calității în toată Europa, acesta atestând cea mai curată evacuare a aerului (în testele PM10), și cea mai bună performanță de absorbție a particulelor fine (testele PM2,5).

Sistemul unic de recirculare a aerului Koanda, combinat cu sistemul de recirculare a apei sub presiune, reduce emisiile nocive de praf fin cu până la 70%. Aerul praf aspirat nu este pur și simplu suflat înapoi, ci este returnat la gura de aspirație cu ajutorul unui circuit închis. Cantitatea redusă de aer evacuat este și ea curățată de un filtru cu pori fini. În plus, sistemul de recirculare a aerului Koanda asigură un nivel de zgomot redus, un consum redus de apă și permite măturarea la temperaturi imediat sub zero.

Sistemul de recirculare a apei sub presiune, verificat pe numeroase echipamente, reinjectează cantități mari de apă în gura de aspirație folosind o pompă specială pentru apă uzată. Rezervorul de deșeuri cu o capacitate de 3,3 mc, cu pereți din oțel inoxidabil, nu numai că reduce consumul de apă curată, dar și optimizează capacitatea containerului de depozitare a deșeurilor. Astfel, posibilitatea de umplere suplimentară a rezervorului cu 250 de litri de apă crește autonomia de lucru cu până la 50%. Deșeurile colectate sunt atât umezite, cât și compactate. O a doua pompă electrică de apă curată alimentează duzele de umezire a periei. Toate debite de apă pot fi reglate din cabină.

Similare

1 din 925