Home Constructii Dezvoltare durabila Tehnologii pentru reciclarea deșeurilor
Tehnologii pentru reciclarea deșeurilor

Tehnologii pentru reciclarea deșeurilor

0

Reciclarea joacă un rol extrem de important în reducerea cantității de deșeuri existente, în păstrarea resurselor naturale ale planetei și contribuie la crearea unei mai mari eficiențe energetice. În industria reciclării activează peste 60.00 de companii, unde lucrează aproximativ 500.000 de persoane, acest segment producând anual 24 de miliarde de dolari. Uniunea Europeană are o cotă de aproximativ 50% din industria mondială de reciclare și management al deșeurilor, de-a lungul anilor fiind impuse o serie de măsuri legislative și directive precum WEEE (directiva deșeurilor electrice și electronice) sau ELV(terminarea ciclului de viață al vehiculelor).

Dacă în țările nordice, deșeurile constituie o sursă alternativă pentru producerea energiei electrice sau termice, 50% din deșeuri fiind reciclate, iar restul până la 99% recuperate energetic, în România, gestionarea deșeurilor reprezintă încă una dintre problemele importante cu care ne confruntăm.

Practicile dobândite în gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor, moştenite din trecut, utilizate şi în prezent în România, au condus la neconformarea unui număr mare de depozite şi la depozitarea inadecvată a unor cantităţi considerabile de deşeuri care continuă să fie produse. Până în 2017, Comisia Europeană obligă România să închidă 101 gropi de gunoi neconforme. Multe din acestea au fost închise, dar încă există multe spații de depozitare a deșeurilor care nu corespund normelor. Legislația în vigoare prevede și ca până în 2020 să reciclăm 50% din deșeurile menajere, iar 70% din deșeurile provenite din construcții și demolări să fie reciclate sau reutilizate, în realitate facem pași mici și timizi în acest sens.

Potrivit datelor furnizate de către Ministerul Mediului, un număr de 20 de proiecte privind managementul deşeurilor se află, la ora actuală, în pregătire la nivel naţional, valoarea acestora fiind de peste 878 milioane euro.

Am încercat în paginile următoare să prezentăm câteva soluții tehnologice aduse de către companii în România, precum și exemple de proiecte implementate, scopul fiind acela de a promova bunele practici în domeniu.

Depozite ecologice

Studiu pentru județul Mureș

Gestionarea deșeurilor marilor aglomerări urbane reprezintă o problemă dificilă pentru statul român, dar nu și pentru firmele românești, care sunt gata să implementeze cele mai noi tehnologii atunci când este vorba de reciclare sau de protecția mediului. Un bun exemplu îl reprezintă construcția depozitului zonal de deșeuri și a instalației de tratare mecano-biologică Sînpaul.

Cu o suprafață totală de 31,14 ha, din care 24,88 ha sunt ocupate de depozit, zona administrativă şi instalațiile de epurare a apelor uzate, iar 6,26 ha sunt destinate instalației de tratare mecano-biologică (formată dintr-o hală de tratare mecanică, platforme pentru descompunerea intensă și maturare), acesta urmează să deservească începând cu anul 2016 o populație de circa 560.000 de locuitori, adică întreg județul Mureș. Această lucrare de anvergură, complexă din punctul de vedere al construcției a fost asumată, în urma unei licitații care a avut loc în anul 2011 de către o asociație de firme compusă din nume importante în domeniul construcțiilor din România: SC Hidroconstructia SA., IRIDEX Group Constructii s.r.l. şi ARGIF Proiect s.r.l.

Depozitul de deșeuri nepericuloase are o capacitate la nivelul celulei 1 de 1.250.000 mc, fiind excavat un volum de 1.250.000 mc de pământ. Impermeabilizarea sa a fost realizată prin așternerea unei folii de geocompozit bentonitic peste baza celulei și peste taluzele interioare. Peste geocompozitul bentonitic s-a așternut o membrană de PEID în grosime de 2 mm şi o folie din geotextil de protecție cu o masă specifică de 2.000 g/mp și grosime de 9,5 mm. Acest sistem de impermeabilizare a fost fixat prin ancorarea sa în tranșee săpate pe coronamentul digurilor perimetrale și intercelulare. Peste sandwich-ul de etanşare s-a realizat un strat drenant cu o grosime de 0,50 m din pietriș monogranular de 7 -16 mm necompactat, așternut uniform.

Sistemul de colectare și transport al levigatului este compus din drenuri absorbante, strat filtrant, cămine de vizitare și conducta colectoare ce transportă levigatul spre stația de epurare. Drenarea levigatului generat de masivul de deșeuri se face prin intermediul a 8 linii de drenuri cu o lungime totală de 1.970 m.

Conducta colectoare preia levigatul deversat în căminele de vizitare de către drenurile absorbante și îl transportă în stația de pompare ce alimentează rezervorul de egalizare cu un volum de 700 mc. Din rezervorul de egalizare, levigatul este tratat în stația de osmoză inversă

Puțurile de extragere a gazului sunt executate dintr-o coloană din conducta PEID perforată, a cărui montaj este de la înălțimea de 2 m deasupra bazei celulei și se continuă pe măsura depunerii deșeurilor în celulă, prin montarea de tronsoane de conductă de 2 m. Coloana de filtrare cu diametrul de 60 cm va fi formată în jurul conductei perforate din pietriș necalcaros cu granulația de 16-32 mm. Filtru va fi montat cu ajutorul unei conducte din oțel de 600 mm și lungimea de 2 m ce va fi retrasă continuu pe măsura dezvoltării coloanei puțului.

Există o reţea de 24 puţuri conectate prin conducte de PEID, de 90 mm, care dirijează biogazul către substaţia de gaz amplasată pe coronamentul digului estic al celului 1. Din substaţie gazul este pompat la un arzător. Stația de ardere este instalată ca o unitate compactă într-un container standard ISO având un coș de faclă.

Managementul deșeurilor

Stații de transfer, soluții rapide pentru deșeuri urbane

Spațiile special amenajate pentru strângerea deșeurilor menajere pe categorii fac parte din cotidian în țările dezvoltate din punct de vedere economic. Acestea preiau materialele ce nu pot fi aruncate la pubelă, precum aparatele electronice defecte, cutiile mari de carton sau lemne, resturi de mobilă… șamd. Situate la marginea aglomerărilor urbane, nu ocupă un spațiu prea mare și preiau tot ceea ce este inutil într-o locuință. Spațiile speciale de colectare sunt aproape automate.

Containerele deschise la partea superioară permit aruncarea materialelor în siguranță, acestea având înglobat și o presă ce compactează în baloți. În momentul în care un astfel de container este umplut, un camion cu sistem ab-roll îl încarcă rapid și lasă în locul lui altul gol. O soluție ieftină prin care se realizează colectarea selectivă a deșeurilor, disponibilă și în România.

Societatea SCHUSTER oferă tehnologii în domeniul managementului deșeurilor și comercializează toată gama de instalații pentru reciclarea deșeurilor, începând de la prese de balotat, tocătoare și prescontainere, concasoare, instalații complete pentru reciclarea cablurilor electrice, prese pentru feroase și neferoase, pubele, eurocontainere, coșuri stradale, implicându- se de asemenea în proiectarea și realizarea stațiilor de transfer și de tratare a deșeurilor, oferind consultanță pentru managementul deșeurilor menajere și industriale.

Stațiile de transbordare produse de către firma austriacă Werner & Weber oferă soluții complete pentru managementul eficient al deșeurilor menajere și materialelor reciclabile.

Transportul deşeurilor cu maşini tradiţionale de colectare a gunoiului pe distanţe mari, către gropile de gunoi, crematorii de deşeuri sau instalaţii de reciclare, nu se mai justifică din motive legate de costuri. De aceea este deosebit de utilă instalarea unei staţii de transfer sau transbordare. O staţie de transbordare a containerelor este compusă dintr-o presă de mare putere, un sistem de împingere pentru recipientele de presare, o pâlnie de transbordare, precum şi un număr corespunzător de containere de presare. Greutatea netă a containerelor este stabilită de un cântar în timpul sau după procedura de presare.

Presele pot fi echipate cu diverse funcţii suplimentare, ca de exemplu cuplarea hidraulică, sertare de închidere automate variate, bariere luminoase şi multe altele. Staţia de transbordare de la Werner & Weber este personalizată în funcţie de necesităţi. Baza de calcul este reprezentată de cantitatea de deşeuri şi de intervalul de timp disponibil pentru încărcarea acestuia. De aici rezultă specificaţiile tehnice pentru presa de transfer, cum ar fi dimensiunea camerei de presare, ciclul procedurii de presare şi forţa de presare.

Presele de transfer produse de către Werner & Weber sunt un echipament complet: sunt maşini extrem de robuste şi stabile, executate din foi de tablă specială cu rezistenţă mare la uzură şi concepute pentru funcţionarea continuă în regim greu de lucru.

Managementul deșeurilor

CASE Construction Equipment la RWM 2013

Cea mai mare expoziție europeană destinată tehnologiilor de reciclare și soluțiilor de gestionare a deșeurilor, RWM 2013, a avut loc în toamna acestui an în Anglia. Printre tehnologiile și utilajele prezentate, standul CASE Construction s-a evidențiat datorită numărului mare de utilaje și echipamente dedicate acestui sector. Excavatorul CASE SL CX240B cu cabină ridicătoare pe braț și echipament special adaptat pentru manipularea deșeurilor a fost una dintre atracțiile expoziției, alături de încărcătorul frontal model 721F XR cu braț lung a fost readaptat pentru transportul materialelor în vrac între zonele de depozitare și cele de prelucrare. CX240B SL

Extrem de robust, acest utilaj permite manipularea bucăților de metal sau a deșeurilor masive, utilajul este echipat cu o cabină spațioasă model CX-B, care poate să se ridice hidraulic până la o înălțime de lucru de 5,06 metri, suficientă pentru a asigura operatorului un control deplin asupra zonei de manipulare sau în interiorul benei unui camion special echipat. Deoarece poate lucra cu o mare varietate de brațe, dintre care unele foarte lungi, și pentru ca volumul și greutatea materialului ce trebuie manipulat să nu scadă, acest utilaj a fost dotat cu o serie de contragreutăți ce se pot deplasa hidraulic înspre exterior, pentru a asigura un echilibru permanent în timpul lucrului, fără a reduce randamentul. Acesta a fost și motivul pentru care utilajul este dotat cu cilindri hidraulici puternici, de obicei montați pe mașini de capacitate mai mare de încărcare, pentru a oferi forțe de încărcare mai mari, a crește productivitatea și pentru a reduce timpii morți.

721F XR – putere și viteză

Echipat cu un braț extra-lung, care în mod normal nu este întâlnit pe un astfel de încărcător, modelul CASE 721F XR oferă posibilitatea de a încărca camioane cu obloane înalte, specifice transportului de deșeuri, la înălțimi de până la 3,3 metri. De asemenea, este recomandat activităților de stocare a baloților sau materialelor presate în depozite-tampon temporare.

Motorul Tier 4 împreună cu noua generație de sisteme hidraulice de lucru oferă o forță de rupere mare la nivelul cupei, dar și un consum redus de combustibil. Lanțul cinematic de transmitere a mișcării este controlat de o cutie automată ZF power-shift ce poate oferi opțional cinci trepte de viteză înainte și o viteză de deplasare de maxim 40 km/h. Sistemul de tracțiune este remarcabil, acesta oferind putere maximă la nivelul tuturor roților prin intermediul diferențialului blocabil 100%.

Managementul deșeurilor

OM-Keestrack, aplicații în sortarea deșeurilor de lemn

Cine ar putea crede că lemnul poate fi sortat cu concasoarele? În opinia generală, este aproape imposibil să sortezi deșeurile de lemn pe câteva sorturi cu un echipament de sortare cu suprafață plană. Firma Filbois din Belgia a ales să utilizeze un concasor OM – KEESTRACK pentru a efectua operațiuni care în general se realizează manual, cu un mare efort fizic și cu un randament scăzut, demonstrând că imposibilul este posibil.

Prin utilizarea acestei soluții neobișnuite efortul angajaților a fost mult redus, selectarea materialului în mare parte realizându-se automat, firma chiar oferind 15 locuri de muncă pentru persoane cu probleme sociale. Practic, pe o suprafață de 47.000 mp, reziduurile de lemn rezultate de la industria producătoare de PAL sunt sortate, în vederea transformării lor în surse de energie, astfel eliberându-se spațiile ocupate în incinta fabricilor de mobilă.

Linia tehnologică este un pic mai elaborată, practic deșeurile fiind trimise de la centrele de colectare a deșeurilor. După descărcarea lor în incinta fabricii, lemnul este sortat pe calități, etapa următoare constând în reducerea dimensiunii bucăților mari de lemn la maxim 300 mm cu ajutorul unui tocător rotativ de putere mare. Deoarece materialul rezultat este amestecat cu alte deșeuri, acesta este sortat manual în timp ce se deplasează pe o bandă transportoare fiind îndepărtate toate materialele ce pot contamina deșeurile de lemn, cum ar fi bucățile de plastic, metal, etc

Materialul lemnos obținut în urma procesului de sortare primară este preluat de un concasor cu impact ce reduce dimensiunea deșeurilor de lemn până la maxim 120 mm. Precum într-o aplicație practică de concasare, etapa următoare o reprezintă sortarea materialului lemnos în 3 sorturi, firma utilizând o stație de sortare mobilă OM – KEESTRACK NOVUM dotată cu o bandă principală mai lată decât în cazul rocilor. Această soluție originală aduce mari beneficii companiei, deoarece astfel se obțin sorturi finale specifice pentru diferite utilizări, în mod clasic tot lemnul rezultat urmând să fie utilizat pentru obținerea de energie termică sau electrică. În acest caz, sortul mijlociu este reintrodus în producția de PAL, iar ce este supradimensionat se poate reprocesa pe aceeași linie sau se valorifică în producția de energie împreună cu sortul cel mai mic.

Productivitatea stației de sortare OM – KEESTRACK NOVUM este de 100 mc/oră.

Importatorul pentru România al mărcii OM – KEESTRACK este societatea COSTA UTILAJE SRL (www.costautilaje.ro).

Managementul deșeurilor

Liebherr Litronic LH30, eficiență în manipularea materialelor

Modelul Liebherr Litronic LH30, din noua gamă de echipamente Liebherr destinate aplicațiilor de manipulare a materialelor, a fost prezentat pentru prima dată în cadrul BAUMA 2013, utilajul reprezentând în acest moment un vârf de gamă al producătorului german. Acesta înglobează numeroase dotări noi, dar și inovații tehnologice, scopul fiind acela de a-i oferi utilizatorului final un utilaj fiabil, cu un consum redus care să ofere o putere mai mare decât alte modele similare, dar și posibilitatea de a fi utilizat pentru o gamă de aplicații cât mai largă. Astfel, poate îndeplini la fel de bine sarcini precum încărcarea camioanelor sau vagoanelor de cale ferată, dar și alimentarea liniilor de sortare cu fier vechi, datorită foarfecelor puternice de 3.700 tone cu care este dotat sau manipularea şi sortarea materialelor vrac.

Excavatorul LH 30 M este echipat cu un motor diesel Liebherr cu patru cilindri, ce corespunde standardelor de poluare Stage IIIB și dezvoltă o putere de 175 CP la numai 1.800 rpm.

Utilajul este echipat cu un filtru de particule. Acesta asigură optimizarea motoarelor cu emisii ridicate de particule şi concentraţie scăzută de monoxide de nitrogen Gazele de evacuare care trec prin filtrul de particule sunt depozitate în materialul adeziv al filtrului. Regenerarea se face în condiţii normale de operare fără a fi necesară oprirea maşinii.

Operatorul beneficiază de un câmp vizual operațional cât mai larg, cabina putând să se încline sau să se ridice pe braț în funcție de nevoile acestuia. Mai mult, deoarece se lucrează cu materiale grele, cabina este pregătită ROPS și are un parbriz a cărui parte superioară poate fi ridicată, iar ușa laterală poate fi deschisă în ambele direcții.

Deoarece utilajul lucrează cu echipamente de randament ce pot fi utilizate alternativ, precum foarfecă pentru reciclare, un graifer de manipulare sau electromagnet pentru recuperarea mai ușoară a materialelor feroase din deșeuri, Liebherr oferă sistemul de cuplare rapidă LIKUFIX 48/66/77. Avantajul acestui sistem este că nu necesită lucrări de mentenanță deosebite, putând fi utilizat pentru orice tip de instrument de lucru, cu acționare mecanică sau hidraulică.

Utilizatorul poate alege dintr-o varietate de sisteme de cuplare rapidă, cel cu braț adăugat scurt fiind recomandat pentru echipamentele de lucru tip foarfecă destinate operațiunilor de reciclare, dar și orice alt instrument de lucru. De asemenea, este disponibilă o extensie a brațului. În România, un astfel de echipament a fost achiziționat de către Rematholding Co. și lucrează la punctul de lucru de la Ariceștii Rahtivani, fiind livrat de către reprezentanța Liebherr România.

Proper Recycling, soluții complete pentru reciclare

Având parteneri de renume din domeniu, precum Presona, Komptech sau Bakers, compania Proper Recycling oferă o gamă completă de soluții tehnologice în domeniul managementului și reciclării deșeurilor pentru linii de sortare deșeuri menajere, industriale, din construcții sau demolări; linii de producere compost, linii de producere combustibili alternativi (RDF); biomasă, prese manuale și automate pentru balotat deșeuri, dar și consultanță de specialitate în domeniul reciclării.

Producătorul suedez Presona AB este unul dintre pionierii sistemului de pre-presare pentru presele automate de balotat deseuri, livrând prima presă automată în anul 1961. De atunci presele Presona produc baloți cu o densitate foarte mare dintr-o gamă variată de deșeuri, de la hârtie și carton până la plastice, textile, RDF. Noul model de presă de la Presona, prezentat în cadrul expoziției RWM 2013, respectă ultimele cerințe în materie de tehnologie pentru compactarea deșeurilor, oferind o gamă variată de avantaje, precum:

• Creșterea forței de presare cu +8% comparativ cu modelele anterioare, pentru a obține cea mai mare densitate posibilă.

• Soluție inteligentă de proiectare a canalului de fricțiune cu doi cilindri hidraulici de presare, de mare capacitate, pentru a crește densitatea balotului și a reduce uzura.

• Unitate de legare simplă și eficientă cu nod de legare foarte scurt, minimizând consumul de sârmă. Numărul de noduri la o legatură poate fi setat din panoul de control, pentru a optimiza relația dintre consumul de sârmă și stabilitatea balotului final (disponibil la presele LP cu sistem de legare vertical).

• Design compact al canalului de fricțiune pentru a reduce pierderile.

• Cel mai înalt grad de funcționare proiectat pentru a oferi servicii cât mai prietenoase, acces ușor la toate punctele de service, ușor de curățat și întreținut.

• Procesul de compactare îmbunătățit. Forța de presă poate fi controlată pentru a dirija întotdeauna materialul către centru, care conduce la o densitate mare a baloților și o formă perfectă a acestora.

• Ușă mare de inspecție pentru un acces complet în spatele sistemului de pre-presare.

• Răcitor de ulei cu un circuit separat pentru a reduce nivelul de zgomot (sub 80 dBA) și reducerea de energie.

• Trape mari de inspecție laterale pentru un acces mai ușor la cilindrul principal și la placa de presare.

• Transport și instalare ușoară – presa poate fi transportată gata montată (o singură piesă), care duce la reducerea costurilor de transport.

SENNEBOGEN 860 Electro lucrează pentru Bandinelli

Business de familie, compania Bandinelli SpA, cu sediul în regiunea Lombardia, Italia, operează două centre de colectare a metalelor ultramoderne, în care utilaje principale sunt echipamentele de manipulare a materialelor din gama SENNEBOGEN Green Line.

Cea mai recentă achiziție este modelul SENNEBOGEN 860, ce domină site-ul de la cei 8 metri, acolo unde este suspendat. În provincia italiană Mantua, pe o suprafață de 40.000 metri pătrați, BandinelliSpA operează unul dintre cele mai moderne centre de reciclare a metalelor din nordul Italiei. Compania s-a specializat pe reciclarea de metale și casarea de automobile vechi, încă din anul 1945. Începând cu anul 2012, compania a utilizat un echipament SENNEBOGEN 860 pentru a alimenta instalația de reciclare de 2.000 de tone. Echipat cu un motor electric de 250 kW, acest utilaj nu doar că este foarte eficient, dar nu produce noxe și nu are nevoie de realimentare. Energia este furnizată direct, printr-un dispozitiv special de alimentare. Cu o rază de acțiune de 21 metri, modelul 860 este de asemenea utilizat și pentru a deservi stațiile de sortare și încărcare.

În plus, o mașină SENNEBOGEN 835 M este folosită pe post de echipament mobil.

Provocarea acestui proiect a fost de a îmbina perfect unitatea de control a echipamentului de manipulare și instalația de reciclare. Acum, ambele pot fi operate și monitorizate de o singură persoană. În acest scop, modelul SENNEBOGEN 860 a fost montat pe un șasiu rigid de macara în patru puncte, la o înălțime de 8 metri. Astfel, utilajul de manipulare este amplasat exact deasupra instalației de reciclare și nu doar că îi oferă operatorului o vizibilitate foarte bună a sistemului de reciclare Danieli-Henschel, ci și o libertate de mișcare completă de jur împrejurul instalației. Din cabina spațioasă PortCab, operatorul poate vedea în orice moment instalația de reciclare și poate monitoriza întreaga zonă de lucru. Echipat cu geamuri ranforsate și balustradă, modelul 860 de la SENNEBOGEN satisface cele mai stricte standarde de siguranță.

Sistemul de control poate fi operat de către o singură persoană, ceea ce garantează un proces de lucru eficient și face economie de personal.