Cu peste 1000 de buldoexcavatoare marca MST vândute în țara noastră, importatorul unic pentru România, societatea COSTA Utilaje anunță vânzări record în continuare, în parte și datorită noii serii S. Aceasta include două modele: un model standard, 642 S, precum și modelul 644 S cu roți egale și tracțiune integrală, amândouă comportându-se excelent atunci când lucrează pe terenuri alunecoase, specifice șantierelor, datorită axelor spate CARRARO cu diferențial cu blocare 100% sau cu alunecare limitată.
Vânzările de buldoexcavatoare MST sunt susținute în România de o rețea de 7 centre de vânzări și service, care acoperă întreg teritoriul țării. Atelierele mobile de intervenție rapidă sunt disponibile pe teren în regim 24/7, în plus o rețea vastă de magazine partenere asigură în toate zonele țării piesele și consumabilele necesare funcționării lor normale. De asemenea, specialiștii COSTA Utilaje asigură clienţilor servicii complete post vânzare ce includ revizii tehnice curente/ reparaţii/ furnizare de piese de schimb originale în perioada de garanţie şi postgaranţie. Atelierele mobile de ultimă generaţie ale importatorului se pot deplasa la punctul de lucru al utilajului, atât pentru diagnosticare cât şi pentru remedierea rapidă a problemelor apărute.
Argumente pentru un buldoexcavator construit fără compromisuri
Seria MST devine și mai performantă datorită noilor buldoexcavatoare din clasa S, ce includ un design nou, inclusiv la nivelul cabinei, proiectată special pentru a reduce oboseala operatorului și a crește performanțele acestuia în timpul lucrărilor lungi și solicitante. Axele heavy-duty față și spate asigură o capacitate portantă ridicată, asigurând un nivel ridicat de performanță chiar și atunci când lucrează pe terenuri dificile, oferind operatorului garanția unei deplasări fără accidente.
Seria MST S are cea mai mare forță de rupere din clasa sa. Șasiul său robust este proiectat și produs pe baza celor mai noi tehnologii, rezistând fără probleme la cele mai grele solicitări și asigurând o fiabilitate ridicată.
Buldoexcavatorele MST se bazează pe un motor PERKINS performant, ce îndeplinește cerințele celor mai noi norme anti-poluare Stage V, și care asigură o putere maximă de 100 CP și un cuplu maxim de 450 Nm/ 1.500 rpm. Pentru a putea exploata la maxim performanțele motorului și mai ales cuplul său impresionant, toate utilajele sunt prevăzute cu noua transmisie Full Automată PowerShift – CARRARO cu 4 trepte înainte şi 4 marşarier, care asigură o viteza maximă de deplasare de 40 km/h, precum și cu un sistem eficient de tracțiune controlată electronic, pe 2 sau 4 roți.
Mai departe, pe linia cinematică de transmitere a mișcării, axele față și spate Heavy-duty oferă siguranța operatorului că utilajul nu va rămâne niciodată blocat, chiar și pe cele mai dificile terenuri. Buldoexcavatoarele sunt de neoprit, indiferent de suprafața pe care lucrează sau se deplasează, fiind prevăzute pentru axa spate cu diferențial cu blocare 100%, pentru modelul 642S, sau diferențial cu alunecare limitată tip LSD, modelul 644S.
Operatorul, care reprezintă elementul central atunci când vorbim despre utilizarea la capacitate maximă a unui utilaj, este privilegiat, cabina având un design interior modern, cu panoul central de comandă și control situat în partea dreaptă pentru o vizibilitate excelentă asupra suprafeței de lucru. Prin intermediul displayului central de lucru operatorul are un control deplin asupra sistemului de aer condiționat, a echipamentului de calare, primind informații în timp real despre consumul orar și instantaneu, nivelul de combustibil șamd.
Echipamentul de încărcător este controlat cu ajutorul unui joystick situat pe cotiera scaunului, acesta putând fi acționat de operator dintr-o poziție comodă, cu mâna așezată pe mânerul din stânga. Comenzile exacte oferă precizia de lucru necesară în timpul operării încărcătorului frontal. De asemenea, funcția FNR, care asigură o schimbare rapidă a direcției de mers prin acționarea directă a joystick-ului este inclusă în dotarea standard.
Operatorul are la dispoziție un spaţiu suplimentar de depozitare sub plafon, scaunul operatorului anti-oboseală este prevăzut cu suspensie pneumatică, perfectă pentru orele lungi de lucru în condiții dificile. Opțional, cabina poate fi echipată cu aer condiționat și compartiment de răcire pentru băuturi.
La exterior, cabina este prevăzută cu proiectoare lumină față – spate tip LED cu durată lungă de viaţă, care oferă un grad de luminozitate ridicată.
Cabina a fost testată din punctul de vedere al rezistenței la deformare, în cazul răsturnării, sau a căderii unei greutăți pe acoperiș, primind certificările internaționale ROPS, dar și FOPS, care atestă rezistența sa față în fața unor lovituri exterioare neașteptate. Toate buldoexcavatoarele MST din noua generație sunt preparate pentru a face față oricărui tip de activitate sau problemă ce poate apărea în timpul lucrului pe un șantier. Astfel, brațul întărit cu armături speciale din oțel este construit pentru a oferi performanțe de top în condiții solicitante de lucru. Acesta are un cilindrul hidraulic suplimentar de acționare, rezistent la impact, poziționat în spatele brațului pentru a fi protejat în cazul unor lovituri neașteptate.
Rezervorul de combustibil este realizat din polipropilenă și este oferit în echiparea standard. Deoarece nu este din metal, acesta nu este supus eroziunii, protejând integral sistemul de alimentare cu combustibil.
Calele stabilizatoare utilizate în timpul lucrului au o suprafață de sprijin pe sol mărită, reducând astfel presiunea și implicit pericolul de a se înfunda în teren.
Opțional, cele 2 modele pot fi comandate cu un braț telescopic lung acolo unde sunt necesare lungimi mari de săpare. De asemenea, fiecare buldoexcavator este prevăzut cu un circuit hidraulic suplimentar pentru atașamentele speciale, precum ciocanul pneumatic de spargere a asfaltului sau demolări, foreză, placă compactoare, pentru a enumera numai câteva echipamente de forță.
Echipamentul de excavare poate veni, în funcție de cerințele șantierului, cu o serie de cupe pentru săpat șanț, special proiectate, cu rezistență mărită la uzură. Sunt disponibile mai multe tipuri de cupe, cu capacități variabile, speciale pentru excavare sau pentru lucrări de încărcare şi ridicare.
Capacitate cupei pentru încărcătorul frontal este de 1,2 mc, la o sarcină maximă de ridicare de 3.500 kg, iar capacitatea cupei de 600 mm de excavator este de 0,17 mc la o sarcină maximă de 1.500 kg