Gigantii SoselelorInformaţii la ziNewsOnline

Giganții Șoselelor

Să transporţi un transformator electric cu o lăţime de 4,8 metri şi o înălţime de 4,5 metri, greu de 290 de tone, nu este deloc o misiune uşoară. Compania care a primit această sarcină, Wasel, este specializată în transporturi grele şi a găsit o soluţie practică pentru transportul din Bad Honnef către Ibbenburen: modulul cu 4 axe THP/ADD sau ADDRIVE.

Este vorba despre un modul heavy-duty, care combină avantajele unui modul tractat cu cele ale unui modul autopropulsat, atunci când vine vorba despre tracţiune, viteză, flexibilitate şi rentabilitate. Principala inovaţie constă în abilitatea de a decupla motorul atunci când modulul ajunge la viteza maximă, pentru a evita supraîncălzirea acestuia. Atunci când este nevoit să facă faţă pantelor, motorul este pornit din nou, aşa că nu mai este nevoie de un cap tractor suplimentar.

Prima provocare din această călătorie a fost trecerea pe o navă ponton, de pe rampă, în Bad Honnef, unde modulul care transporta 290 de tone a fost nevoit să facă faţă mai multor curbe şi unei pante abrupte. După încărcare, nava a dus preţioasa încărcătură pe Rin şi prin canalul Mittelland până laRecke. Descărcarea nu a fost deloc uşoară, pentru că uriaşa navă a fost nevoită să vină în unghi la cheu, din cauza dimensiunilor sale. Operaţiunea a durat mai bine de patru ore, timp în care modulul de transport a fost mişcat puţin câte puţin, iar echipajul navei ajusta constant balastul, pentru a evita răsturnarea. Când colosul a ajuns, în sfârşit, înapoi pe uscat, echipa tehnică i-a mai adăugat patru axe, astfel încât transportul să respecte sarcina maximă pe axe permisă pentru acel drum. Însă, înainte să pornească din nou la drum, ADDRIVE a fost nevoit să se descurce singur, fără un camion tractor, întrucât curba pe care trebuia să o abordeze nu permitea acest lucru. Motorul de 280 CP n-a avut nicio problemă în a aşeza uriaşul modul în poziţia necesară următoarei etape a drumului. La ora 10 fix, exact aşa cum era planificat, convoiul a pornit la drum, având în faţă o echipă care s-a ocupat de siguranţa circulaţiei. Când a ajuns la viteza de 25 km/h, motorul modulului s-a decuplat automat, economisind energie. El a mai fost pornit doar atunci când trebuiau făcute ajustări de înălţime a axelor sau convoiul trecea prin zone în care avea nevoie de mai multă tracţiune. Convoiul a avut nevoie de ajutorul unui al doilea camion doar când a ajuns în cea mai abruptă porţiune a drumului, o porţiune de şosea cu o înclinaţie de 8,5%, lungă de 800 de metri. David Wandel, şeful operaţiunilor de transport de la Wasel, a fost încântat însă de felul în care colosul de 400 de tone s-a descurcat pe această porţiune. Apoi, după ce a trecut de câteva lucrări pe şosea, convoiul a prins din nou viteză şi a ajuns, după alţi 17 kilometri parcurşi pe asfalt, la timp la centrala din Ibbenburen. În mod clar, succesul acestei călătorii se datorează atât planificării riguroase a inginerilor companiei Wasel, cât şi utilizării inteligente a modulelor de transport Goldhofer ADDRIVE. Goldhofer este o companie înfiinţată în 1705. La început, a funcţionat ca o fierărie, dar a ajuns în zilele noastre unul dintre cele mai importante nume atunci când vorbim despre soluţii de transport grele. În cele două fabrici din Memmingen şi Ostfildern, care au împreună peste 100.000 de metri pătraţi, cei 700 de angajaţi produc vehicule capabile să transporte încărcături cuprinse între 20 şi 10.000 de tone. Până în 2014, compania livrase peste 35.000 de astfel de maşini, în peste 160 de ţări.

Istoria Goldhofer

Cu o istorie care datează din anul 1705, Goldhofer este specializată pe segmentele de transporturi rutiere grele și transporturi cargo agabaritice. Cu ajutorul unei game de produse tehnologice complete și extrem de solide, compania poate întruni o varietate largă de cerinţe venite din partea clienţilor.

În fabrica de 100.000 mp a producătorului, peste 650 de angajaţi lucrează la crearea de soluţii de transport inovative și produc vehicule perfecte din punct de vedere tehnic care pot susţine încărcături de 25-10.000 de t, pentru clienţii din întreaga lume. În 2013, producătorul a achiziţionat compania Schopf Maschinenbau GmbH, extinzându-și astfel portofoliul cu produse destinate aviaţiei civile și militare.

Articole similare

1 din 956
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.