Home Informaţii la zi BKT – mai aproape de anvelopele viitorului
BKT – mai aproape de anvelopele viitorului

BKT – mai aproape de anvelopele viitorului

0

Producătorul mondial BKT  de anvelope agro-industriale nu mai are nevoie de nici o prezentare, acesta reușind în ultimii ani o dezvoltare fulminantă, în prezent fiind un nume bine cunoscut, și apreciat, pe toate continentele.
Oferta sa de anvelope OTR (off-the-road tyres)  este din ce în ce mai diversificată în fiecare an, acoperind în domeniul utilajelor de construcții întreaga gamă de mașini. Dar pentru a păstra acest raport de calitate – preț care se dovedește a fi ideal pentru constructorii din întreaga lume, inovația și investițiile în dezvoltarea a noi centre de cercetare și facilități de producție reprezintă baza strategiei de viitor a companiei.

Pentru compania BKT, expoziția mondială Bauma reprezintă un moment de referință, aici fiind în competiție directă cu toți producători importanți de anvelope, în acest mod reușind să scoată mai bine în evidență calitățile unice ale anvelopelor sale. De asemenea, expoziția din apropierea orașului Munchen oferă cadrul ideal pentru a lua pulsul pieței internaționale, locul unde reprezentați marilor firme de construcții se întâlnesc direct cu producătorii pentru a le comunica care sunt cerințele lor.

Inovația și calitatea pe primul plan

Cu numai trei ani în urmă, BKT a lansat la München anvelopa EARTHMAX SR 45 PLUS, cu dimensiunea de 27.00 R49 , prima anvelopă gigant, care măsura nu mai puțin de 2,70 m în diametru, oferind pieței o informație clară despre intențiile sale de dezvoltare în viitor.
În cadrul BAUMA 2019  reprezentanții BKT au prezentat o nouă anvelopă EARTHMAX SR 46,  cu un diametru de peste 3 metri si dimensiunea lansata de 31.00 R51, intrând astfel în cercul extrem de restrâns al elitei constructorilor de anvelope speciale.
EARTHMAX SR 46 reprezintă o solutie inovatoare pentru autobasculante rigide care funcționează în condiții dificile de mediu stâncos, cum ar fi mine, baraje, șantiere ale unor lucrări de construcții importante. Anvelopa cu cea mai mare dimensiune realizată vreodată de BKT, și anume 33.00 R 51.
EARTHMAX SR 46 prezintă caracteristici superioare ce vor fi cu siguranță apreciate de către resposabilii marilor exploatări miniere din întreaga lume. Având un diametru de 3,075 cm, o lățime de 975 cm și o greutate de 2.400 kg aceasta garantează o perioadă de utilizare îndelungată, chiar și într-un mediu de lucru extrem de abraziv, dar și un consum redus de combustibil datorită caracteristicilor sale tehnice.

Primul model EARTHMAX a fost lansat de Grupul indian în anul 2008 și reprezintă o piatră de hotar în istoria BKT, rezultatul unei gândiri continue pe scară largă, al unei căutări neîncetate și al unei dorințe puternice de îmbunătățire care a dus la noi idei și abordări ale pieței. În continuare EARTHMAX reprezintă simbolul unei game de anvelope radiale unice, care oferă cele mai bune caracteristici tehnice pentru o exploatare eficientă a celor mai mari utilaje terasiere din lume, precum basculantele rigide sau articulate, încărcătoarele frontale, buldozerele, grederele și chiar vehiculele multifuncționale.
În cei 11 ani de dezvoltare a producției, oferta BKT sa diversificat foarte mult din punctul de vedere al gamei OTR dar și a anvelopelor pentru aplicații industriale, aceasta numărând în prezent nu mai puțin de 314 produse diferite, pregătite pentru fiecare echipament, aplicație, condiție și teren. BKT s-a orientat strategic spre extinderea gamelor și a dimensiunilor, dar și spre dezvoltarea de soluții care să sporească tot mai mult performanțele în ceea ce privește tracțiunea, durabilitatea, siguranța și confortul.

In termeni de sustenabilitate și comparativ cu Bauma 2016, BKT a făcut un adevărat salt înainte și va continua să investească: „Nu este un secret, am încheiat un acord cu una dintre cele mai importante companii americane de biotehnologie și din această colaborare vor fi creați noi compuși pe bază de TKS RUBBER, care va înlocui treptat cauciucul natural” afirmă Lucia Salmaso, CEO BKT Europe. – “De asemenea, lucrăm la dezvoltarea unor compuși de înaltă performanță prin utilizarea de nanomateriale care asigură o stabilitate termică și mecanică îmbunătățită. Câteva exemple ale acestei cercetări experimentale sunt grafenul, nano-argilele, nanoceluloza și nanosilica.”

Pentru mai multe detalii contactaţi cu încredere specialiștii firmei SC IMPAR SRL, distribuitorul exclusiv al anvelopelor BKT pe piaţa din România, la numărul de telefon 0723.662.368. Pe lângă portofoliul impresionant de anvelope industriale BKT, firma de distribuţie naţională cu sediul în Odorheiu Secuiesc mai are în ofertă anvelope de camion și de turisme, camere de aer, jante, lubrifianţi, acumulatori și accesorii auto, prin serviciul de logistică internă produsele ajung în orice colţ al ţării. Portofoliul complet de produse comercializate se poate vizualiza pe magazinul online al companiei: www.impar.ro.