Home Evenimente Caterpillar – “New range. New Rules.”
Caterpillar – “New range. New Rules.”

Caterpillar – “New range. New Rules.”

0

Bergerat Monnoyeur, dealer-ul Cat în România de 27 de ani,  a lansat pe 12 iunie, la Mogoșoaia, în prezența clienților și a partenerilor săi, noua gamă de excavatoare NEXT GENERATION, reprezentată de modelele Cat 320 GC, 320 și 323, care a fost extrem apreciată de public, mulți dintre participanți fiind suficient de curajoși să testeze noile utilaje ce au evidențiat, la propriu, viziunea Caterpillar asupra viitorul industriei de echipamente.

Evenimentul, care a continuat și pe 13 iunie, face parte Roadshow-ul “New range. New Rules.” și a fost urmat de noi prezentări și demonstrații organizate la Bacău (15 iunie) și Sebeș, la Balastiera firmei Elis Pavaje din Balomiru de Câmp (19 iunie). Principalul eveniment Caterpillar al anului în România a debutat oficial la mijlocul lunii aprilie și a trecut până acum prin Marea Britanie, Belgia, Germania, Bulgaria sau Slovenia, unde au fost organizate importante ceremonii de prezentare. După traseul prin zece țări, turul european se va încheia, la începutul lunii iulie, în Olanda.

Noua viziune CAT

Familia de excavatoare Cat NEXT GENERATION propune noi modalități de a reduce consumul de combustibil, sistemele performante cu care sunt echipate excavatoarele din noua serie reprezentând fiecare tot atâtea metode de reducere a costurilor și, totodată, oferind o îmbunătățire semnificativă a performanțelor. Cat afirmă că odată cu noile utilaje, a fost introdusă o nouă abordare a TCO (Total Cost of Ownership), aceasta implicând o analiză detaliată a impactului produselor și tehnologiilor în costul total al soluției propuse. Din această perspectivă, regândirea întregului circuit hidraulic a permis o reducere a consumului de combustibil cu până la 25%, iar o mai bună sincronizare a intervalelor de service a redus costurile de întreținere cu până la 15%.

Echipate cu tehnologii avansate de siguranță, cu tehnologii GPS, sisteme de colectare și analiză a datelor de pe teren laser sau optice, noile modele Cat 320 GC, 320 și 323 oferă acum cele mai moderne soluții de optimizare a costurilor.

“Tehnologia necesară pentru lucrări performante și profitabile este disponibilă pentru întreaga gamă de utilaje lansată acum, inclusiv cele mai noi modele de pe piață sunt pregătite din fabrică complet utilate. Modelele Cat 320 şi 323 asigură un nivel tehnologic înalt chiar prin echiparea standard, incluzând sisteme precum Cat Grade 2D, Grade Assist, E-Fence și Payload. Aceste tehnologii permit obținerea unei creșteri de 45% a eficienței operatorului, un ajutor esențial pe care îl propunem clienților noștri pentru a realiza lucrări eficiente și a deveni cât mai competitivi la nivel internațional”, a declarat Liviu Neagu, directorul general al Bergerat Monnoyeur România şi Republica Moldova, în deschiderea evenimentului.

Ce aduce nou NEXT GENERATION?

În primul rând, o simplificare. Din 28 de platforme constructive, noua generație de excavatoare se bazează doar pe 12, din 16 cabine modele de cabine, acum sunt doar trei propuse, din 15 tipuri de filtre noua generație propune un standard general care reduce la doar 4 modele. Toate aceste măsuri aduc beneficii importante pentru client, o fiabilitate crescută, un stoc de piese redus, un management al pieselor simplificat și pentru furnizor, și pentru utilizator, după cum au afirmat reprezentanții Bergerat Monnoyeur România, la eveniment.

Avantajele pentru client sunt evidente. În primul rând creștere de 45% a eficienței de operare, datorată în primul rând tehnologiei noi; reducerea consumului de carburant datorită noilor soluții tehnice; cost de mentenanță redus (mai puține filtre, piese); interfață utilizator revoluționară; siguranță înaltă datorată sistemului E-fencing și celor două camere opționale suplimentare care afișează pe ecran o imagine de 360 de grade a perimetrului utilajului.  Și cabina a fost îmbunătățită: vizibilitate mai bună și spațiu interior suplimentare, un ecran tactil cu funcții precum controlul climatizării și Bluetooth. Toate funcțiile standard Grade Control 2D, Grade Assist, E-fencing și indicatoarele, precum și imaginile camerei, sunt afișate pe același ecran tactil. În plus, numărul comutatoarelor a fost redus.

Tehnologiile schimbă industria

De fapt softurile reprezintă marele avantaj a noii generații de excavatoare, acestea fiind implementate în funcție de aplicație. Conform producătorului, există două tipuri de piețe: una tradițională pe care Caterpillar este recunoscut ca fiind o marcă de succes, o piață unde focusul se face pe aplicație, pe performanța în aplicație, și o altă piață economică în care nu ai nevoie de foarte multă tehnologie, în care este nevoie de o mașină care să sape și atât.

“Numele de Transformers vine de la faptul că prin această nouă gamă de excavatoare, încercăm să transformăm industria. Caterpillar, este tradițional printre primii producători la nivel mondial și european, pe gama de excavatoare, o industrie de 22 de milioane de euro în care noi avem 20% cotă de piață pe care, evident, ne dorim s-o menținem și în continuare. Și ca să facem acest lucru, trebuie să inovăm, să fim în continuare primii, să captăm atenția. Produsele pe care le oferim clienților noștri fac diferența, față de competiție, datorită investițiilor făcute în Cercetare și Dezvoltare, chiar și în momente în care industria cade, pentru că doar astfel putem inova, putem crea utilaje care transformă”, a declarat Gabriel Dalea, Manager Marketing, Bergerat Monnoyeur România.

Toate facilitățile oferite de utilajele de construcții, de la tehnologiile GPS, la cele laser sau optice de la Trimble, precum și de aplicațiile software şi soluţiile de transmisie wireless instalate pe utilajele Cat, sunt disponibile, prin soluţii integrate. Datele generate de sistemele Trimble se pot colecta, gestiona şi analiza, rezultând informaţii complexe ce îmbunătăţesc calitatea lucrărilor, preiau o parte din sarcinile operatorilor şi a celor implicaţi în executarea lucrărilor, și duc, în final, la creşterea productivităţii. Pe lângă tehnologiile de localizare, cum ar fi GPS, lasere sau tehnologii optice, soluțiile Trimble includ aplicații software care pot fi personalizate pentru a răspunde cerințelor fiecărui șantier sau utilizator.

Câte un utilaj pentru nevoile fiecărui client

“Gama de excavatoare NEXT GENERATION oferă o soluție pentru atât pentru nișa economică, cât și pentru cea premium. Pentru cea economică există modelul 320 DC, un utilaj cu cel mai mic cost pe oră, pentru aplicații nu neapărat complicate, și o gamă mai de vârf care merge pentru aplicațiile diverse, modelul 320, care are cel mai mic cost de exploatare, e cel mai versatil și 323, vârful de gamă, care oferă cea mai mare eficiență în exploatare, ideal pentru aplicațiile heavy duty”, a declarat George Ionescu, Manager Produs, Bergerat Monnoyeur România.

Noua generație de excavatoare Caterpillar reduce cu până la 25% consumul de combustibil, față de generație anterioară. Următorul aspect important sunt tehnologiile din interiorul noilor mașini, care permit până la 45% reducerea timpului de execuție a lucrărilor.  “Un alt lucru important care ține tot de costurile de operare este siguranța. Practic mașina trebuie verificată zilnic și întreținută de la nivelul solului, inclusiv nivelul de ulei al motorului. Accesul lateral în mașină este schimbat. Noua concepție prezentată de Caterpillar reduce costurile de mentenanță cu până la 15% (au fost eliminate filtre, nu mai există comenzi hidraulice, durata de viață a filtrelor a fost crescută, etc)”, a mai spus George Ionescu.

 

Cat NEXT GENERATION

Excavatoare hidraulice 320 GC 320 323
Greutate operațională 21.900 kg 22.700 kg 24.400 kg
Motor

Model motor

Putere netă

Cat C4.4 ACERT

90 kW

Cat C4.4 ACERT

121 kW

Cat 7.1 ACERT

121 kW

Dimensiune

Lungimea brațului

Lungimea balansierului

Cupă

Adâncimea maximă de excavare

Rază de acțiune maximă la nivelul solului

5,7 m

2,9 m

1,0 mc

6.720 mm

9.860 mm

5,7 m

2,9 m

1,3 mc

6.720 mm

9.860 mm

5,7 m

2,9 m

1,43 mc

6.730 mm

9.870 mm