Home Constructii CTE Trailers livrează prima flotă MAX Trailer by FAYMONVILLE în Bulgaria
CTE Trailers livrează prima flotă MAX Trailer by FAYMONVILLE în Bulgaria

CTE Trailers livrează prima flotă MAX Trailer by FAYMONVILLE în Bulgaria

0

CTE Trailers este un nume binecunoscut pe piața vehiculelor comerciale specializate din România. De aproape 20 de ani firma cu capital 100% românesc a dezvoltat o afacere a cărui succes se bazează pe ofertarea unei game complete semiremorci,remorci si  suprastructuri de la cei mai mari constructori europeni, dar și a unor servicii de calitate.

Dezvoltarea și renumele său se datorează în primul rând unor principii care au fost respectate permanent: apropierea de problemele clienților, oferirea de soluții complete și de calitate, dar și investiții permanente în dezvoltarea facilităților necesare susținerii în practică a acestor deziderate.

CTE Trailers Bulgaria – formula succesului exportată din România

După investiția de nu mai puțin de 7,5 milioane EURO în cel mai mare HUB destinat firmelor din domeniul transporturilor și construcțiilor, salubrității și reciclării dar și din domenii conexe, derulată în mare parte în acest an, alte investiții importante sunt în desfășurare și în cadrul filialei din Bulgaria. Dacă despre planurile de viitor din România doamna Dana Manns, Managing Partner al CTE Trailers ne-a oferit deja toate detaliile în cadrul unui alt articol, de această dată am solicitat pentru cititorii revistei noastre mai multe informații privitoare la extinderea firmei în zona afacerilor internaționale: “în prezent, având la bază experiența noastră și serviciile de calitate oferite, și pe baza unor investiții masive necesare susținerii dezvoltării acestora la nivelul celor mai moderne standarde, viziunea CTE Trailers este de a deveni unul dintre cei  mai importanti dealeri independenți de semiremorci și suprastructuri specializate din Sud- Estul Europei. Targetul nostru pentru următorii ani este să extindem serviciile noastre și la nivelul țărilor din zonă.”

În acest context, intrarea pe piața din Bulgaria la mijlocul anului 2018 prin înființarea CTE Trailers Bulgaria a reprezentat o mutare normală. Bineînțeles, implementarea acelorași servicii de calitate și dezvoltarea relațiilor comerciale în zonă a cerut o muncă susținută, a căror rezultate pozitive putem spune că se pot vedea după mai puțin de doi ani.

Interviu în exclusivitate

Dl. Georgi Baltov, directorul comercial al CTE Trailers Bulgaria, a fost unul dintre principalii artizani ai acestui succes. Acesta a acceptat să ne dezvăluie elementele de bază ale succesului firmei pe piața din țara vecină:

Utilaje&Constructii: Cum s-a desfășurat începutul afacerii în Bulgaria?

Georgi Baltov: Primul an a fost de organizare, de stabilire a legăturilor comerciale locale. Am început prin livrarea unor semiremorci de bună calitate, uzate, dar garantate de CTE Trailers. În acest timp am organizat structura locală a firmei, am adus specialiștii necesari, dar am implementat și un prim depozit local de piese de schimb.

Utilaje&Constructii: Practic, care a fost momentul în care numele CTE Trailers au început să se impună pe piața de specialitate din Bulgaria?

Georgi Baltov: Odată cu deschiderea spațiului de parcare si showroom, depozit de piese de schimb în anul 2019 am semnat și contractele de reprezentanță cu producătorii Faymonville, nume sinonim cu calitatea și rezistența pentru transportatorii specializați din Europa. Pentru a completa oferta de suprastructuri noi, am semnat în aceeași perioadă și un contract cu producătorul Zaslaw din Polonia, specializat în producerea de semiremorci si remorci de calitate pentru cereale , constructii și structuri pentru transportul buștenilor.

Utilaje&Constructii: CTE Trailers reprezintă deja un nume de încredere și pe piața din Bulgaria. După părerea dvs., care sunt atuurile firmei în prezent în fața transportatorilor și constructorilor?

Georgi Baltov: Sediul nostru central este acum la Plovdiv, deci putem spune că suntem în inima afacerilor din Bulgaria. Aici avem o parcare specializată pentru semiremorci și o echipă de șase profesioniști foarte activi. Contractele importante nu au întârziat să apară: pentru moment, cel mai mare contract este acela semnat cu societatea GROMA, unul dintre cei mai mari constructori de infrastructură rutieră din Bulgaria, reprezentand achiztia a  șase trailere Max Trailer. Toate trailerele au fost achiziționate pentru a transporta propriile utilaje și echipamente.

Un alt avantaj oferit firmelor care lucrează cu noi este și posibilitatea de a obține o finanțare personalizată pentru produsele cumpărate, dublată de un program trade-in competitiv.

În acest an am înregistrat până în prezent o cifră de afaceri de peste 3,5 milioane EURO și am reusit sa realizam in ciuda pandemiei si profit.

O afacere stabilă și bine structurată

Experiența CTE Trailers și dotarea tehnică au un rol important în această dezvoltare rapidă firmei din Bulgaria. Atelierele mobile din România, pot ajunge în scurt timp oriunde este necesar pe teritoriul țării vecine, 24 de ore din 24.  Mecanicii specializați și școlarizați de peste 15 ani direct la producător sunt apți să rezolve orice problemă tehnică în cel mai scurt timp.

Dana Manns, Managing Partner al CTE Trailers: “Echipa noastră din Bulgaria a fost susținută permanent. Consultanța tehnică specializată din România pentru structurile MAX Trailer  și Faymonville a reprezentat exact ceea ce se căuta pe piața din Bulgaria, aici lipsind o astfel de susținere a clienților. De exemplu, împreună cu specialiștii producătorului belgian, am configurat trailerele pentru ca să corespundă exact necesităților firmei GROMA.

De asemenea, pentru a evita problemele tehnice ce pot apărea la trailere datorită unei utilizări intense, vom crea stocuri tampon de piese de schimb direct la client.

Bulgaria are o piață specifică interesantă, aici fiind mai puține firme, comparativ cu România, dar în principiu cele existente au activități importante. Mediul de business de aici este foarte serios și profesionist. CTE Trailers sa impus în numai doi ani pe această piață deoarece la noi clienții găsesc permanent semiremorci noi și second-hand, consiliere de specialitate, finanțare, puțini dealeri din Bulgaria oferind gama completă de servicii aferente.

Clienții au încredere în noi deoarece au văzut că investim în dezvoltarea serviciilor noastre în folosul lor “.

Scurtă prezentare tehnică a semitrailerelor livrate

Semiremorcă MAXTRAILER 100 – 3 axe, înălțime de cuplare joasă

  • Cu o masă totală de 49.500 kg, din care 40.484 kg sarcină utilă, această variantă constructivă MAXTRAILER 100 este recomandată firmelor care transportă echipamente grele cu înălțime mare.
  • Înălțimea de cuplare joasă la sarcină maximă, de 860 mm.
  • Platformă de încărcare inferioară are o lungime utilă de 8.600 mm.
  • Viteza maximă admisă: 80 km/h.
  • Lățimea trailerului utilă este de 2.540 mm, încadrându-se fără probleme în gabaritul normal al șoselei.
  • Lungimea platformei superioare este de 3.450 mm, aceasta putând fi extinsă lateral stânga/dreapta cu câte 230 mm. Lungimea gâtului de lebădă: 3.450 mm
  • O rampă formată din oțel galvanizat cu dimensiuni de 3.000 x 800 mm., acoperită cu lemn preparat pentru trafic greu cu o grosime de 48 mm.

Semiremorcă MAXTRAILER 100 – 5 axe, cu platformă extensibilă 

  • Cu un excelent raport între masa totală de 76.500 kg și sarcina utilă, de 63.098 kg, aceasta oferă o lungime minimă a platformei de 8.600 mm, putând fi extensibilă cu încă 5.900 mm. Lățimea utilă este de 2.540 mm. Lungimea gâtului de lebădă este de 3.800 mm.
  • Înălțimea minimă, pentru sarcină maximă, este de 900 mm.
  • Dintre cele 5 punți, axele 1, 4 și 5 sunt viratoare. Prima axă este liftabilă pneumatic.
  • Rampa spate cu o lungime totală de 4.150 mm permite încărcarea directă a oricărui tip de utilaj, fără alte echipamente ajutătoare, aceasta ridicându-se la 90 grade în timpul mersului pentru a fixa mai bine încărcătura.

Remorca MAXTRAILER 600 , cu înălțime de cuplare joasă

  • Fără gât de lebădă, aceasta are o masă proprie de 42.000 kg și o sarcină utilă de 33.954 kg.
  • Lungime totală: 7.500 mm, lățime 2.540 mm. Înălțimea de încărcare: 900 mm.
  • Remorca se cupleaza la autocamion 8×4 si  este dotată cu sistem de frânare pneumatic WABCO.
  • Are rampe simple.

Semiremorcă FLEXITRAILER Light&Strong  

  • Dotată cu 3 axe SAF cu discuri de frână de 430 mm, cu un șasiu multifuncțional pentru containere.
  • Sistem EBS de frânare WABCO.
  • Prima axă poate fi liftată automat. Ridicarea și rotirea axelor este controlată printr-un sistem EBS- computer.