Home Constructii Gama de anvelope de tip earthmover de la BKT
Gama de anvelope de tip earthmover de la BKT

Gama de anvelope de tip earthmover de la BKT

0

Sectorul OTR este o adevărată provocare pentru anvelopele care sunt supuse la încercări puternice pe suprafeţe dure, specifice șantierelor, și care se confruntă zilnic cu riscul de a fi deteriorate. Din acest motiv, șoferii, precum și șefii de flote doresc să utilizeze numai anvelope durabile, fiabile și rezistente, care sunt capabile să treacă peste orice obstacol, chiar și atunci când drumul este dificil.

BKT a căutat întotdeauna noi soluţii pentru a oferi produse personalizate pentru nevoile specifice ale acestora. Printre numeroasele anvelope de ultimă generaţie ale familiei de produse EARTHMAX, există câteva modele remarcabile capabile să facă faţă oricărui tip de teren. Toţi membrii familiei EARTHMAX au o caracteristică importantă în comun, și anume o structură interioară All Steel care asigură o rezistenţă majoră la nivelul carcasei împotriva deteriorărilor datorate impactului cu corpuri dure existente pe drum, acestea putând produce găurirea sau penetrarea unor materiale străine între straturi. Această structură puternică previne distrugerea sau deteriorarea anvelopei, permiţând deplasarea pe cele mai dificile terenuri.

În ceea ce privește aplicaţiile specifice pentru utilajele industriale, portofoliul BKT include multe anvelope diferite concepute pentru a echipa dumpere articulate sau rigide.

Anvelope EARTHMAX pentru dumpere articulate

 

EARTHMAX SR 30 are banda de rulare realizată dintr-un material special, rezultatul unui proces de fabricaţie specific care permite ca anvelopa să reziste la tăieturi și abraziuni, precum și să elimine rapid căldura creată în timpul deplasării vehiculului.

 

EARTHMAX SR 31 se remarcă prin tracţiune și manevrabilitate excelentă, precum și un confort deosebit pentru șofer în timpul deplasării. Compusul special al benzii de rulare este deosebit de rezistent la tăieri și la temperaturi
ridicate, asigurând o durată lungă de viaţă a anvelopelor. Inserţiile din oţel multistrat, împreună cu designul special al părţii rigide oferă o tracţiune și o stabilitate remarcabile chiar și pe terenuri noroioase.

 

 

EARTHMAX SR 35 are o tracţiune și stabilitate excelentă, împreună cu o durabilitate și rezistenţă extraordinară la tăieturi și rupturi, ca urmare a structurii robuste a carcasei cu inserţii din oţel, fiind soluţia perfectă pentru toate aplicaţiile care necesită un nivel ridicat de tracţiune.

 

EARTHMAX SR 41 are o bandă de rulare adâncă cu elemente de conectare întărite, care asigură o rigiditate mai bună a anvelopelor, rezultând o stabilitate sporită. Designul special al anvelopelor asigură, de asemenea, o tracţiune excelentă. EARTHMAX SR 41 are inseraţi o serie de compuși speciali BKT, oferind astfel cea mai bună performanţă
și durabilitate a produsului. Anvelopa este disponibilă în două versiuni diferite: o versiune realizată dintr-un compus rezistent la tăiere pentru terenuri foarte dure unde sunt prezente resturi de diferite materiale; cealaltă versiune, realizată dintr-un material standard, permite utilizarea pentru aplicaţii mixte.

 

 

Anvelope pentru dumpere rigide

EARTHMAX SR 45 are un design special asigurând o tracţiune excelentă în orice condiţii de utilizare. Are o bandă de rulare mai profundă, crescând astfel ciclul de viaţă al anvelopelor fără a compromite performanţa sa în timp. Materialul special al benzii de rulare a fost conceput pentru a oferi o rezistenţă excelentă împotriva tăieturilor, abraziunii și impacturilor. În acest fel, timpul de staţionare al mașinii este redus semnificativ, maximizând productivitatea.

 

EARTHMAX SR 45 M a fost conceput în special pentru operaţiuni pe terenuri noroioase și suprafeţe de pământ. Caracteristicile de top sunt tracţiunea excelentă și posibilitatea de deplasare în siguranţă și pe distanţe lungi. În plus, banda de rulare adâncă asigură rezistenţa necesară pentru diferite tipuri de teren ce pot fi întâlnite în șantier. EARTHMAX SR 45 M este disponibil în trei variante: standard, rezistent la căldură și rezistent la tăiere.

EARTHMAX SR 45 PLUS este, fără îndoială, cel mai spectaculos produs al acestei game de anvelope, având o dimensiune uimitoare (27,00 R49), așadar un diametru de 2,70 m. Această anvelopă radială uriașă este ideală
pentru deplasările pe distanţe lungi. Structura robustă a carcasei din oţel oferă o stabilitate extraordinară și rezistă
la orice tip de impact extern, prezentând o rezistenţă mare pentru orice tip de drum. Împreună cu nivelul ridicat
de tracţiune, această nouă anvelopă radială are un design special al benzii de rulare care conferă proprietăţi extraordinare de autocurăţare, reducând vibraţiile și zgomotul pe drum.

 

EARTHMAX SR 46 este soluţia inovatoare a BKT pentru dumpere rigide care se deplasează pe teren stâncos. Conceput special pentru a transporta sarcini grele, este cea mai bună alegere datorită rezistenţei sale superioare la tăiere. Rezultatul: o durată de utilizare extinsă, șocurile și trecerea peste orice tip de obstacole sunt amortizate datorită carcasei speciale cu inserţii din oţel.

Această anvelopă are, de asemenea, un design special al benzii de rulare cu o canelură circumferenţiară, care reprezintă o deteriorare redusă a feţei benzii de rulare și o performanţă excelentă la virare.

 

EARTHMAX SR 47 a fost special conceput pentru dupere rigide care transportă material pe cele mai dure terenuri, cum ar fi cele din carierele de piatră. Ciclul său de viaţă extins se datorează adâncimii benzii de rulare și designului unic, care a fost conceput pentru a asigura o uzură regulată pe întreaga bandă de rulare, pe lângă o tracţiune excelentă.

 

 

 

EARTHMAX SR 48 se distinge pentru o rezistenţă extraordinară la uzură chiar și în condiţii dificile de deplasare, în medii stâncoase. Caracteristica distinctivă este, de asemenea, designul pătrat al părţii laterale a anvelopei care protejează peretele lateral împotriva tăieturilor și deteriorării. Această anvelopă este ideală pentru aplicaţii de transport ce presupun sarcini grele.

 

tags: