Home Informaţii la zi Intermat 2018 – Renault Trucks a prezentat noua generație Optitrack
Intermat 2018 – Renault Trucks a prezentat noua generație Optitrack

Intermat 2018 – Renault Trucks a prezentat noua generație Optitrack

0

INTERMAT 2018 a reprezentat cel mai bun moment din an pentru Renault Trucks să prezinte noua gamă de camioane pregătite pentru construcții. Printre acestea am putut remarca cele două modele Renault Trucks C 430 8×4 XLOAD Off Road cu malaxor de beton și mai ales noul Renault C 460 6×2 Optitrack.

Noul sistem Optitrack a fost prezentat la Paris împreună cu o configurație ideală, care cuprinde cutia de viteze robotizată Optidriver și retarderul hidraulic Voith. Astfel, Renault C 460 6×2 Optitrack oferă caracteristici de lucru care pot să satisfacă cerințele celor mai exigenți utilizatori: o mare capacitate de deplasare pe orice tip de teren, de la asfalt la șantier datorită motoarelor hidraulice instalate în roțile din față, un consum redus de combustibil și un confort la nivel de cabină demn de un camion destinat transporturilor generale pe distanțe lungi.

Mai mult, această variantă 6×2 pregătită cu sistemul hidrostastic Optitrack anunță viitoarele lansări ale acestui sistem pe versiunile On Road 4×2 și 6×4. De asemenea, pentru prima dată aici a putut fi văzută noua generație Optitrack, extrem de simplu de utilizat acum de către șofer, în funcție de cerințele drumului și încărcătură.

Totul despre noul sistem Optitrack

În anul 2009 sistemul Optitrack a fost pentru prima dată prezentat specialiștilor de către grupul Renault Trucks. Dezvoltat în parteneriat cu Poclain Hydraulics, acesta aducea o noutate absolută pe piața camioanelor: sistemul de propulsie integrat în butucul roții utilizat de către utilajele din construcții de mare capacitate adaptat la cerințele unui camion de șantier. Așa cum era de așteptat, acesta era destinat camioanelor care lucrează în condiții extrem de dificile, oferind numai atunci când era necesar un surplus de putere absolut necesar pentru a depăși obstacole naturale sau condiții de sol dure.

Acum, Renault Trucks adaugă noi elemente sistemului său Optitrack, proiectat să crească puterea de tracțiune a vehiculelor și să mențină un nivel înalt de performanță, indiferent de teren. Constructorul are acum în ofertă, de asemenea, o versiune Optitrack+, care încorporează noi motoare hidraulice pentru clienții care lucrează în condiții extreme.

Optitrack este disponibil pe gama de vehicule C2.5, oferind o putere adițională de tracțiune, datorită a două motoare hidraulice, instalate la nivelul roților față. Sistemul oferă posibilitatea de a beneficia de tracțiune integrală temporară, în caz de necesitate, depășind constrângerile unui sistem „convențional” de tracțiune integrală, în special în termenii consumului de combustibil, ai înălțimii de încărcare, ai costurilor de întreținere și ai masei suplimentare. Astfel, Optitrack poate fi dezactivat de către șofer în momentul în care părăsește șantierul și intră pe o șosea normală, camionul rulând astfel cu viteza maximă și cu un consum minim.

Renault Trucks își consolidează, acum, sistemul Optitrack, prin încorporarea unor noi elemente.  Puterea de tracțiune este cu adevărat remarcabilă, mai mare ca oricând, datorită creșterii presiunii hidraulice din circuitul de acționare de la 420 la 450 bar, conducând la o augmentare cu 7% a cuplului maxim la nivelul roții. Acest nou element crește puterea de tracțiune, permițându-le șoferilor să facă față dificultăților inerente în manevrarea vehiculelor cu sarcini utile mari sau pe teren accidentat.

Pentru a asigura o putere maximă la pornirea de pe loc, în cele mai solicitante situații, precum și un control total al vehiculului, Renault Trucks a adăugat funcția „boost”. Atunci când este activată de către șofer, aceasta crește presiunea în circuitul hidraulic ce acționează roțile față la maximum (450 bar), pentru a obține un cuplu maxim de pornire.

Performanța explicată

Sistemul Optitrack se deconectează atunci când viteza vehiculului atinge 50 km/h (comparativ cu 40 km/h, în cazul versiunilor anterioare) și se reactivează automat la 20 km/h, fără să mai fie nevoie de intervenția șoferului.

De asemenea, un dispozitiv de auto-calibrare ajustează setările sistemului Optitrack, asigurând o performanță crescută pe toată durata de utilizare a vehiculului. De asemenea, a fost adăugată o treaptă suplimentară de viteză pentru marșarier (R2), pentru manevrabilitate optimă pe toate tipurile de teren.

Camioanele care operează în condiții extreme pot beneficia, acum, de funcțiile versiunii îmbunătățite Optitrack+. Acest sistem dispune de noi motoare hidraulice, care cresc cuplul la nivelul roților din față cu 30%.

Optitrack+ oferă o putere de tracțiune unică pentru acest tip de vehicule, care permite să facă față unor sarcini utile ridicate, pante abrupte și suprafețe de sol moale. Optitrack+ este recomandat în special pentru aplicații de transport pământ sau agregate, în condiții dificile.