Home Constructii Exploatari de suprafata si subteran Keestrack – concasare cu emisii zero în condiții extreme
Keestrack – concasare cu emisii zero în condiții extreme

Keestrack – concasare cu emisii zero în condiții extreme

0

O combinație între un echipament de concasare prin impact model Keestrack R6e și un sistem de sortare pe trei etaje, ambele montate pe șenile, a fost pusă în funcțiune anul trecut la cariera Väo de lângă Talin. Un eveniment important atât pentru proprietarii carierei cât și pentru constructorul de utilaje pentru concasare și sortare Keestrack, care astfel poate să demonstreze în condiții de temperatură extremă și de lucru real excelentele capacități ale gamei sale de concasoare și sortare cu acționare hibridă electrică/diesel.

 

Cu o capacitate de concasare finală de până la 400 t/h și cu posibilitatea de a oferi până la patru sorturi diferite în același timp, cele două utilaje din seria „e” de la Keestrack au reușit încă din primele luni de funcționare să impresioneze prin randamentul lor ridicat și impactul extrem de redus asupra mediului. În plus, aceată adevărată uzină pe șenile oferă o flexibilitate deosebită în alimentare, datorită sistemului său hibrid diesel-electric.

 

Un concasor mobil cât trei staționare

Din anul 1959, compania Paekivitoodete Tehas – în limba engleză “Fabrica de calcar” – furnizează minerale și agregate de înaltă calitate pentru industria rutieră și de construcții din Estonia. Din 1989, fosta întreprindere de stat s-a transformat treptat într-o companie privată și în prezent este unul dintre principalii furnizori de materiale de construcții din Estonia.

Astfel, până la 20% din cererea anuală estonă de agregate concasate provine din cele două cariere Väo și Maardu situate în zona capitalei Tallinn, fiind extase și prelucrate aproximativ 750.000 de tone pe an de material. Împreună cu activitățile de reciclare ale companie, și anumei nisipul spălat și pietrișul provenit din exploatarea maselor reziduale cu conținut ridicat de impurități fine, sau din argile și marne, producția totală se ridică la aproximativ 1,2 milioane t / an.

Aici calcarul de înaltă calitate se găsește aproape de suprafață, în fâșii de zăcăminte mici, cu lățimi de 5 până la 6 metri. În trecut, compania a lucrat cu trei unități de concasare staționare separate, cu un randament total de  400 t/h, iar materia primă precum și sorturile intermediare și cele finale erau transportate cu un număr mare de basculante rigide de mare capacitate. Întregul proces, de la alimentarea cu materie primă la livrarea sorturilor finale concasate înregistra o eficiență redusă, care cu timpul a devenit chiar problematică, întrucât zona minieră, cu emisiile sale de praf și zgomot, s-a apropiat din ce în ce mai aproape de cartierul rezidențial din Tallinn, Lasnamäe, cu un total de 120.000 de locuitori.

 

Investiții în eficiență și protecția mediului

Pentru a reduce impactul activităților desfășurate în interiorul carierei asupra mediului ambiant, compania utilizează, ori de câte ori este posibil, tehnologii care să reducă la maxim emisiile poluante  de orice tip pe întreaga suprafață a exploatării, de aproape 250 ha. De exemplu, în locul tehnologiei de spargere a stâncilor prin explozii controlate, piatra este actum extrasă în proporție de 95% cu ajutorul unui ciocan hidraulic.

Corespunzător, modernizarea tehnologiilor de prelucrare, împreună cu o optimizare a proceselor de producție a devenit prioritară. Astfel, vechile instalații fixe au fost înlocuite cu concasoare mobile amplasate în apropierea zonei de extracție, această soluție fiind utilizată la ambele exploatări ale companiei.

Dar pentru a alege cel mai bun producător de utilaje pentru prelucrarea pietrei, conducerea întreprinderii a evaluat timp de câteva luni toate companiile important din domeniu, în cele din urmă preferând soluția tehnică propusă de către Keestrack. Aceasta este formată dintr-un concasor cu impact Keestrack R6e cu șenile și o stație de sortare cu 3 punți Keestrack C6e, conectată la acesta.

Întregul proiect a fost supervizat de Ing. Johann Prüwasser, CEO Keestrack Engineering, filiala austriacă de proiectare și dezvoltare din cadrul grupului Keestrack: „în cadrul proiectului, cererea importantă era pentru sorturile primare cuprinse între 0/800 și 0/63, pentru care trebuia asigurat un flux de 375 t/h și care trebuiau mai departe corelate cu produsele finale 0/4, 4/16, 16/32, 32/63, ceea ce a însemnat o adevărată provocare, în condițiile în care materia primă este foarte dură. De fapt, a trebuit să reglăm exact caracteristicile concasorului 1300 “heavy” cu impact din componența  R6e, fiind important să asigurăm în timpul lucrului o viteză mare a rotorului. După mai multe zile de reglări am reușit cu ajutorul unui ciur de recirculare cu două punți supradimensionat să asigurăm o alimentare ritmică ce presupune un flux de 250 t/h de material către concasorul C6e conectat cu acesta, livrând în paralel din toată cantitatea prelucrată aproximativ 30% de material cu sortul 4/16, unul dintre cele mai cerute de către clienții finali„.

Dar factorul decisiv pentru achiziționarea soluțiilor de concasare și sortare de la Keestrack a fost dat de sistemul sofisticat de acționare hibridă diesel – electrică al utilajelor din seria ”e”, cu opțiunea de conectare la rețeaua electrică locală.

Astfel, în cadrul carierei principale toate echipamentele Keestrack, și anume concasorul cu impact  R6e și stația de sortare C6e  lucrează acum numai cu acționare electrică, două cabluri de 200 de metri fiind conectate la stația de transformare de 400 V special instalată în interiorul acesteia.

Motoarele electrice puternice pentru acționarea concasorului (250 kW) și pompele hidraulice puternice (R6e: 90 kW, C6e: 45 kW), precum și transmisiile electrice și unitățile auxiliare permit o funcționare completă cu emisii zero. Dacă cele două utilaje, de concasare și de sortare, trebuie să fie mutate în cursul procesului de extracție, acestea pur și simplu se deconectează de la rețea și urmează excavatorul deplasându-se singure folosind propriile motoare cu acționare diesel / generatoare. Acționarea independentă diesel-electrică asigură, de asemenea, o funcționare  economică atunci când este necesar să lucreze în a doua carieră, deplasarea de la un loc de lucru la altul fiind favorizată în plus de greutatea proprie totală redusă de sub 95 de tone (R6e: aproximativ 62 t, C6e: aproximativ 32t).

Începând cu mijlocul anului trecut, echipele de lucru specializate formate din trei muncitori (excavator / încărcător pe roți / mecanic) ating acum obiectivul zilnic de 3.000 de tone într-o singură tură lungă sau, alternativ, în două schimburi scurte, ceea ce aduce economii semnificative în comparație cu varianta inițială de lucru în trei schimburi cu un total de 15 muncitori.

De asemenea, dacă consumul mediu de combustibil al celor două echipamente în funcționare combinată diesel-electric este de 80 l / h sau 0,2 l / t sub sarcină maximă, ceea ce contribuie la costuri totale de producție de 0,58 EUR pe tonă de produs final, atunci când este aleasă funcționarea complet electrică, consumul ajunge la aproximativ 1 kwh / t, ceea ce reduce costurile totale la doar 0,42 EUR / t. Făcând o comparație între lucrul cu acționare diesel-electrică și cea electrică, costurile de funcționare, datorită puterii mai mici a rețelei, au ajuns la mai puțin de 100.000 EUR / an, potrivit Keestrack. Reducerea emisiilor poluante este, de asemenea, semnificativă: aproximativ 400 de tone pe an mai puțin CO2  datorită acționării complet electrice, fără a lua în calcul eliminarea traficului de camioane de transport.

tags: