Home Informaţii la zi Komatsu WA 475-10, prezent pe șantierele din întreaga lume
Komatsu WA 475-10, prezent pe șantierele din întreaga lume

Komatsu WA 475-10, prezent pe șantierele din întreaga lume

0

Dacă încărcătoarele frontale Komatsu de 24 de tone au făcut istorie pe întreg mapamondul de ani de zile, datorită calităților lor remarcabile, precum rezistență în condiții de lucru dure, consum redus de combustibil, eficiență ridicată pentru perioade lungi de exploatare, încărcătorul Komatsu WA475-10 a dus aceste performanțe mult mai departe.

Încă de la prezentarea sa în premieră mondială la BAUMA 2019, acesta a făcut senzație printre specialiști. Lansarea sa oficială pentru Europa a avut loc al scurt timp în interiorul circuitului de la Le Mans, acolo unde înalta tehnologie și eficiență inginerească sunt la ele acasă. Așteptările constructorilor din întreaga lume privind avantajele unice aduse de încărcătorul frontal Komatsu WA 475-10 au fost confirmate ulterior pe șantiere de pe întreg mapamondul, acolo unde a demonstrat că poate lucra oriunde și în orice condiții climaterice la fel de eficient.

 

KHMT- o tehnologie pentru șantierele de mâine

Dispunând de un nou tip de transmisie mecanico- hidraulică (KHMT), dezvoltată de către specialiștii japonezi acest încărcător cu roți de 24 de tone din următoarea generație oferă o performanță în exploatare încă neatinsă pe piață. Astfel, bazat pe avantajele recunoscute ale predecesorului său, WA475-10 este cu până la 30% mai eficient din punct de vedere al consumului de combustibil, fiind perfect pentru orice tip de activitate ce presupune încărcarea, transportul și descărcarea materialelor, reprezentând o combinație excepțională de eficiență, productivitate și ușurință în exploatare.

Dar cel mai important avantaj al acestui încărcător frontal este faptul că lucrează la fel de eficient pe șantiere destinate infrastructurii rutiere sau în spații unde încărcarea și transportul rapid și fără pierderi la distanță a unor materiale vrac este esențial.

Preluând mișcarea de la puternicul motor de ultimă generație Komatsu, ce îndeplinește toate cerințele de poluare dar și de zgomot și vibrații cerute de noile norme EU Stage V, transmisia KHMT oferă o putere mai mare în timpul lucrului, concomitent cu un consum foarte redus orar de combustibil. KHMT reprezintă un sistem de control  al vitezei  ce permite ajustarea vitezei maxime a utilajului, pe întregul interval de viteză, în funcție de cerințele șantierului sau spațiului de lucru. Sistemul de gestiune al tracțiunii controlează permanent mișcarea roților pentru a împiedica patinarea acestora atunci când se lucrează pe un sol dificil.

Controlul puterii motorului include o inovație completă: viteza hidraulică poate fi controlată independent, direct cu pedala de accelerație. Astfel, operatorul poate stabili rapid echilibrul ideal între forțele de tracțiune și cea de ridicare. Cinematica mecanismului de ridicare a brațului în formă de Z oferă o forță de ridicare mai mare și o productivitate mai mare. Viteza de ridicare mai mare și stabilitatea excepțională a utilajului au un impact direct asupra reducerii ciclurilor de lucru, în special în zonele de încărcare unde deplasarea se face în V, deosebit de înguste. În plus, capacitatea de reacție a sistemului hidraulic, precum și vitezele de ridicare sau de descărcare pot fi adaptate la restricțiile cerute de amplasamentul șantierului.

 

Inovație pentru eficiență crescută

Cabina complet reproiectată a încărcătorului Komatsu  WA475-10 este mai ușor de utilizat de către operator, dar și mai spațioasă. Cei patru montanți au fost îngustați, astfel operatorul beneficiind de o suprafață complet vitrată ce contribuie decisiv la o vizibilitate perfectă.

O ușoară suprapresiune a aerului din cabină împiedică pătrunderea prafului și particulelor în habitaclu. Pentru a asigura un acces în siguranță a operatorului în cabină , WA475-10 este echipat cu o ușă cu deschidere spre spate, trepte înclinate și o balustradă largă.

În ceea ce privește confortul operatorului în timpul lucrului, acesta are la dispoziție un scaun cu suspensie pneumatică mai eficient ce permite operatorului să lucreze perioade mai lungi de timp cu mai puțină oboseală și mai mult confort. Manetele de comandă electronice ale sistemului de lucru, integrate în mânerele scaunului precum și direcția ce poate fi comandată de la joystick (opțională), oferă un mod de lucru ușor și fără stress . Nivelul de zgomot în interior nu depășește un maxim de 70 dB (A).

Un afișaj color cu rezoluție de 18 centimetri oferă operatorului indicatori cheie pentru o funcționare eficientă, cum ar fi informațiile privind starea filtrului de particule diesel KDPF, nivelul AdBlue® și consumul de combustibil. Sistemul de comandă și control automată oferă permanent sfaturi despre modul în care se poate lucra economic, acestea fiind afișate în timp real în timpul lucrului. Ghidul de lucru „economic” afișat pe ecran permite operatorului să consulte inclusiv istoricul de utilizare, sfaturi tehnice și diverse informații privitoare la consumul de combustibil. Aceste date pot fi utilizate pentru a reduce consumul de combustibil și pentru a îmbunătăți eficiența operatorului. De asemenea, motorul dispune de un sistem automat de oprire a acestuia în cazul în care nu se lucrează o perioadă mai lungă de timp, acesta asigurând de asemenea economii importante de combustibil.

Sistem automat de săpare este apreciat în mod deosebit de către operatori, acesta comandând mișcările repetitive din cadrul ciclurilor de lucru ce presupun înclinarea și ridicarea cupei, fără intervenția operatorului, datorită unui senzor de presiune montat pe echipamentul de lucru. Sistemul adaptează astfel automat postura cupei în funcție de materialul cu care se lucrează. Astfel, operatorul lucrează mai relaxat fiind sigur că gradul de încărcare a cupei și viteza de lucru sunt cele potrivite.

Cupă de încărcare, cu un volum maxim de 4,9 mc și o capacitate de 7.500 kg, a fost reproiectată, geometria sa fiind modificată de către specialiștii japonezi, pentru a se obține un grad maxim de încărcare în momentul săpării, fără ca materialul încărcat să alunece înapoi. Astfel, gradul de umplere poate crește cu până la 20%. Din punctul de vedere al formei, partea de jos a cupei este mai alungită, deschiderea mai mare pentru o încărcare mai ușoară iar partea din spate rotunjită, pentru a facilita o umplere mai bună și astfel un randament de lucru mai mare.

Creșterea temperaturii lichidului hidraulic sau a celui de răcire a motorului în timpul lucrului într-un mediu prăfos reprezintă o problemă pentru orice tip de utilaj. Din acest motiv, soluția Komatsu este reprezentată de către ventilatorul auto-reversibil. Acesta permite schimbarea direcției de rotație a ventilatorului, praful și particulele mici de material care blochează suprafața radiatorului și deci împiedică o răcire eficientă fiind astfel suflate în afară. Sistemul reversibil de acționare a ventilatorului poate intra automat în funcțiune sau poate fi acționat manual de către operator.

Noile încărcătoare Komatsu WA475-10 oferă, comparativ cu varianta anterioară, un interval crescut de schimb al lichidului de răcire de la 4.000 la 6.000 ore. De asemenea, schimbul de ulei  se face la 1000 de ore în loc de 500, iar sistemul de frânare nu necesită nici un lichid de răcire. Filtrul de particule, obligatoriu pentru motoarele de ultimă generație, grație tehnologiei avansate Komatsu KDPF, nu necesită întreținere, autocurățarea sa făcându-se automat și astfel proprietarul nu va mai trebui să facă investiții importante în achiziționarea altuia nou.

De asemenea, binecunoscutul sistem de monitorizare wireless Komtrax oferă acces la informații importante privind consumul orar, locația, modul de lucru șamd, chiar și fără calculator, direct de pe telefonul mobil, fiind disponibil 24 ore din 24.

Societatea MARCOM RMC ’94 este unicul distribuitor autorizat pentru România a întregii game de utilaje terasiere Komatsu. Pentru orice informație și pentru comenzi puteţi apela la telefon 0722.30.30.26 sau scrie la adresa de email  office@marcom.ro.