Evenimente

Lansare noua generație MAN

Un grup de 20 de specialişti MAN veniţi din Germania au fost la dispoziţia clienţilor şi a jurnaliştilor care au luat parte la evenimentul găzduit la sediul importatorului MHS din București, pentru a le oferi detalii despre noua linie MAN TG Euro 6, tehnologiile utilizate pentru a reduce consumul de combustibil şi pentru a creşte productivitatea şi eficienţa camioanelor. Au fost expuse cu această ocazie 13 camioane, pe care toţi cei prezenţi au avut oportunitatea de a le testa în cadrul unor probe de drum.

Constructorul german a rămas fidel sloganului său „Consistently efficient“, păstrându-şi gradul ridicat de eficienţă, una din trăsăturile caracteristici ale camioanelor MAN. Noile modele constituie răspunsul producătorului din München cu privire la noile standarde de mediu ale normelor Euro 6, care vor intra în vigoare începând cu anul 2014. Noul motor Euro 6 a fost conceput pentru a respecta noile standarde, menţinând în acelaşi timp caracteristicile de performanţă ale motorului Euro 5, remarcându-se chiar o scădere a consumului de combustibil cu 3-5 procente.

Modificările aduse designului exterior al camionului se reflectă atât în îmbunătăţirea aerodinamicii, cât şi a liniei estetice, în timp ce interiorul cabinei oferă un nivel de confort mai bun pentru şofer şi o mai bună funcţionalitate.

Articole similare

1 din 66
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.