Gigantii SoselelorInformaţii la ziMasini de ridicatNewsOnlineUtilaje pentru construcţii

Liebherr prezintă macaraua mobilă LTM 1300-6.3 cu braț telescopic de 90 de metri

– Macaraua LTM 1300-6.3 se poate deplasa pe drumurile publice cu brațul telescopic,

– Include numeroase inovații marca Liebherr pentru un nivel mai înalt de performanță, confort și siguranță,

– Macaraua LTM 1300-6.2 poate fi considerată încă un model entry-point din clasa macaralelor cu brațe prelungitoare variabile zăbrelite.

 

Prin lansarea pe piață a modelului de macara mobila LTM 1300-6.3, Liebherr stabilește un nou record mondial: până în prezent nu a mai fost construită o macara mobilă cu un braț telescopic de 90 de metri și o greutate pe fiecare axĂ de 12 tone. Acest nou model de 300 de tone vine să completeze gama de macarale Liebherr cu 6 axe. Are un braț telescopic cu o lungime unică de lucru, este versatilă, economică și cu un sistem de telescopare rapidă a sarcinii. Pentru a asigura o funcționare sigură, eficientă și profitabilă a macaralei LTM 1300-6.3, Liebherr a încorporat cele mai recente inovații: sistemele ECOmode, ECOdrive, VarioBase®Plus, VarioBallast®, Auto-Ballast, acționarea cu un singur motor, și posibilitatea de alegere a diagramelor de sarcină în funcție de viteza vântului.

Liebherr și-a îmbogățit oferta de macarale all-terrain (pentru toate tipurile de teren) odată cu lansarea noii macarale de 300 de tone. Echipată cu un braț telescopic de 90 de metri, macaraua LTM 1300-6.3 stabilește noi recorduri pentru macaralele mobile pe 6 axe, depășind cu mult performanțele macaralelor aflate în prezent pe piață. Macaraua este concepută pentru a fi montată rapid în vederea începerii lucrului, putând ridica greutăți considerabile la înălțimi mari de lucru, chiar și atunci când brațul este telescopat la înălțime maximă. Este proiectată pentru montajul macaralelor turn, antenelor, precum și pentru lucrări de întreținere a turbinelor eoliene. Macaraua LTM 1300-6.2 este ofertată în paralel de producătorul Liebherr cu un braț extensibil de 78 de metri, economic, dar care în această configurație oferă capacități de lucru unice pentru o macara mobilă cu 6 axe.

Pentru a putea să se deplaseze cu costuri reduse oriunde în lume, Liebherr oferă soluțiile tehnice de echipare a macaralei LTM 1300-6.3 în diferite configurații, aceasta respectând astfel toate reglementările tehnice privind greutatea maximă pe axe și greutatea totală. Astfel, pentru o greutate pe axe mai mică de 12 tone este posibilă montarea sau demontarea rapidă și simplă a unor componente precum brațul telescopabil sau calele hidraulice ale sistemului de calare. Separarea diferitelor secțiuni ale brațului telescopic este foarte importantă, deoarece permite demontarea foarte rapidă a fiecărui tronson. Acest sistem permite ca într-un mod rapid și simplu macaraua să corespundă legislației privind greutatea pe axe din fiecare țară, pentru deplasarea pe drumurile publice, reducându-și greutatea totală la mai puțin de 60 de tone și asigurând o greutate pe axe mai mică de zece tone. Liebherr oferă de asemenea și soluțiile adecvate de auto-asamblare automată care permit demontarea pieselor telescopice fără o macara auxiliară. Această soluție tehnică este compatibilă și cu alte tipuri de macarale precum macaralele mobile LTM 1650-8.1 și LTM 1450-8.1. Flexibilitatea și performanțele de lucru ale acestora sunt astfel mult îmbunătățite.

Dimensiuni record ale brațului

Noua macara LTM 1300-6.3 oferă un braț telescopic cu o lungime record de 90 de metri, format din 8 tronsoane, secțiunea de bază și șapte secțiuni telescopabile. În comparație cu alte macarale din clasa sa, are un tronson extensibil suplimentar. Pentru a putea să se deplaseze cu o greutate pe axe care să nu depășească 12 tone, cu brațul telescopic complet, cu toate calele hidraulice ale sistemului de calare și cârligul de sarcini, Liebherr a optimizat întreaga structură de rezistență de oțel a macaralei, pentru ai reduce greutatea proprie.

Deși macaraua LTM 1300-6.3 nu este echipată cu un braț prelungitor variabil, este compatibilă cu o mare varietate de brațe prelungitoare zăbrelite variabile: un braț prelungitor zăbrelit dublu pliabil cu lungime de la 11,5 până la 20 de metri, două extensii de brațe zăbrelite de 7 metri, un braț zăbrelit fix de 39 de metri și un braț zăbrelit ajustabil hidraulica de 43 metri. În concluzie, noua macara de 300 de tone poate atinge înălțimi de lucru de până la 120 de metri.

Deosebit de economică: diferitele variante de brațe prelungitoare variabile zăbrelite sunt, de asemenea, compatibile cu alte modele de macarale din portofoliul Liebherr.

O largă gamă de inovații

Diagrame de sarcină funcție de diferite viteze ale vântului: Pentru macaraua LTM 1300-6.3 există diagrame de sarcini pentru diferite viteze ale vântului. Acestea asigură un grad de siguranță în exploatare mai mare și perioade de lucru mai lungi atunci când macaraua funcționează sub influența vântului. Diagramele de sarcini ale macaralei sunt în general valabile pentru o viteza a vântului de 9 m/s. Pentru ca macaraua să lucreze în siguranță chiar și atunci când viteza vântului crește, Liebherr a calculat diagramele de sarcină, prin adăugarea altor viteze maxime ale vântului, acestea fiind încărcate în sistemul de comandă și control al macaralei. Aceste noi diagrame de sarcini au fost calculate, pentru macaraua LTM 1300-6.3, pentru viteze ale vântului de 11,2 m/s și chiar 13,4 m/s dacă se utilizează și braț prelungitor variabil zăbrelit. Pentru configurația de echipare de lucru numai cu brațul telescopic, diagramele de sarcini sunt calculate pentru o viteză a vântului de 15,6 m/s. Dacă în timpul lucrului viteza vântului măsurată la nivelul brațului în configurația de echipare de lucru, este mai mare decât cea setată, operatorul macaralei trebuie doar să schimbe diagrama de sarcină, în sistemul de comandă și control al macaralei, cu diagrama de sarcină care permite lucrul la o viteza mai mare a vântului, putând lucra în continuare.

 

VarioBase®Plus – Sistemul de calare cu geometrie variabila Plus: calele hidraulice ale sistemului de calare din spatele macaralei, în două trepte, pot fi extinse până la o lățime de 9,4 metri, adică cu 2 metri mai mult decât cele din față. Astfel capacitatea de ridicare crește pentru calele hidraulice din spate. Calele hidraulice ale sistemului de calare din fața macaralei, sunt cu o singură treaptă, si au o greutate mai mică permițând astfel o lungime mai mare a brațului telescopic.

 

ECOdrive: Motorul diesel Liebherr cu opt cilindri montat pe autoșasiul macaralei LTM 1300-6.3 dezvoltă o putere de 619 CP și un cuplu de 3.068 Nm,  asigurând întreaga putere necesară. De la motor, cuplul este transmis axelor macaralei prin intermediul unei cutii de viteze ZF-TraXon Torque cu 12 trepte de viteza. Un convertizor de cuplu asigură manevrarea eficientă a macaralei. Activarea modului de deplasare ECOdrive asigură optimizarea modului de conducere, reducând astfel consumul de combustibil și nivelul de zgomot.

 

Un singur motor cu ECOmode: Pentru noua macara LTM 1300-6.3, Liebherr dezvoltă în continuare modul de acționare cu un singur motor și transmisie mecanică a puterii spre suprastructura macaralei. Deoarece macaraua nu mai are in echipare un alt motor montat în partea suprastructurii macaralei, a rezultat o reducere de greutate ce permite utilizarea unui braț telescopic mai lung și obținerea unei greutăți pe fiecare axă de maxim 12 tone. Funcționarea în modul ECO a macaralei duce la economii de combustibil și scăderea zgomotului. Când motorul funcționează la ralanti, sistemul de acționare al pompei este decuplat automat, și dacă este necesară mai multă putere, acesta este reconectat automat în câteva secunde de către sistemul inteligent de comandă si control al macaralei.

 

VarioBallast® – Sistemul de variație a razei contragreutății: Noua macara LTM 1300-6.3 poate lucra cu contragreutatea la două raze diferite: 4,94 m sau 5,94 m. Raza ei poate fi redusă rapid și simplu cu un metru, datorită sistemului de reglare a contragreutății cu cilindri hidraulici și reglare mecanică. Această soluție tehnică oferă un avantaj considerabil pentru noua macara de 300 de tone atunci când lucrează în spații restrictive. O rază mare de rotire a contragreutății permite utilizarea macaralei la capacitate de ridicare maximă. În comparație cu macaraua LTM 1300-6.2, noul model poate lucra și cu o contragreutate redusă cu 8 tone datorită sistemului VarioBallast, fără o reducere semnificativă a capacității de ridicare. Astfel este redusă și logistica necesară transportului componentelor precum și nivelul de emisii de CO2.

 

Auto-Ballast – Printr-o simplă apăsare a unui buton contragreutatea montată pe placa de contragreutate de susținere este fixată într-un mod sigur. Această operațiune simplă, rapidă și confortabilă elimină orice efort fizic din partea operatorului, crescând în același timp gradul de securitate.

Valoarea totala a contragreutății pentru macaraua LTM 1300-6.3 este de 88 de tone. Plăcile de contragreutate de 10 tone din partea dreaptă și cea stângă sunt compatibile cu modelele de macarale LTM 1230-5.1 și LTM 1250-5.1. Astfel, aceste contragreutăți reprezintă o soluție atractivă din punct de vedere economic pentru beneficiarii de flote de macarale care au și aceste modele în dotare. În plus, greutatea și dimensiunile diferitelor plăci de contragreutate sunt optimizate pentru un transport economic și o instalare rapidă și ușoară pe șantier. Contragreutatea completă poate fi montată pe macara din doar cinci deplasări ale cârligului. Placa de contragreutate de bază de 42 de tone are doar 3 metri lățime și, prin urmare, nu depășește lățimea totală a macaralei. Acest lucru permite operarea optimă a macaralei chiar și pe șantierele cu spații restrictive.

 

Alte opțiuni noi: Sistemul de ungere centralizată pentru gresarea pivoților autoșasiului reprezintă o opțiune nou introdusă. Acest sistem permite ungerea automată a 24 de mecanisme ale acestei macarale cu 6 axe. O altă noutate importantă: pentru partea din spate pot fi livrate la cerere șase lumini LED, acestea asigurând o iluminare puternică a zonei de lucru în timpul manevrelor de lucru în șantier.

Similare

1 din 963