Home Informaţii la zi Sandvik CS550, un “sfarmă-piatră” neobosit
Sandvik CS550, un “sfarmă-piatră” neobosit

Sandvik CS550, un “sfarmă-piatră” neobosit

0

Noul Sandvik CS550, lansat la CONEXPO-CON/AGG este un concasor cu conuri extrem de puternic, din gama celor de 700-750 de tone. Pe lângă flexibilitatea şi capacitatea de lucru impresionante, acesta asigură un proces tehnologic complet automatizat şi multiple caracteristici care îi permit o întreţinere uşoară, pentru o productivitate ridicată. De altfel, în orice operaţiune de concasare, scopul principal este creşterea productivităţii, fără a pierde din vedere însă eficienţa.

Sandvik CS550 este cel mai recent concasor şi a fost gândit să vină în completarea celorlalte două din seria 500, CH550 şi CH540. CS550 este un concasor de etapă secundară extrem de fiabil, de mare capacitate, fiind proiectat pentru sectorul construcţiilor. Cu toate acestea, el poate fi folosit fără probleme şi în minerit, fiind o soluţie demnă de luat în seamă pentru antreprenori. În comparaţie cu alte produse de pe piaţă, Sandvik CS550 reuşeşte un grad de concasare cu 25% mai mare, ceea ce înseamnă eficienţă ridicată.

În plus, datorită acestui lucru, etapa a treia a procesului poate fi concentrată mai mult spre finisare, pentru obţinerea unui produs cât mai bun. De asemenea, CS550 reuşeşte să reducă gradul de recirculare a materialului, aşa că uzura pieselor este mult redusă. „Sandvik CS550 are o capacitate fantastică de producţie, fiind capabil să ofere un grad ridicat de concasare, dar şi un produs finit de o calitate excepţională. În plus, CS550 poate fi configurat în multiple moduri, aşa că oferă ceea ce lipseşte multor produse similare existente pe piață… Flexibilitatea!”, susţine Martin Johansson, unul dintre managerii Sandvik Mining and Rock Technology.

Acest concasor dă rezultate foarte bune şi în sectorul mineritului, unde totul are legătură cu tonajul şi unde timpii de staționare trebuie să fie mnimi. Un grad mai ridicat de concasare în etapa a doua înseamnă un efort mai mic în etapa a treia, cu o recirculare mai mică a materialului şi opriri mai puţine. Unul dintre elementele care îl fac pe CS550 atât de competitiv este eliminarea plasticului din toate elementele de susţinere aflate în camera de concasare, aici toate elementele componente fiind foarte rezistente.

În plus, proiectanţii Sandvik au venit cu multiple îmbunătăţiri în materie de ergonomie, una dintre ele fiind compatibilitatea pieselor între concasoarele Sandvik. Sistemul automat de procesare creşte semnificativ eficienţa maşinii şi este capabil să se adapteze la variaţiile de alimentare. În plus, sistemul Hydroset permite trecerea fără probleme a materialelor care nu pot fi sfărâmate.

De la teorie la practică
Grupul Dressler este considerat unul dintre cei mai importanți specialiști germani în domeniul proiectării și construcției de drumuri și proiecte din domeniul ingineriei civile. La începutul acestui an specialiștii grupului au cerut producătorului Sandvik un concasor puternic, sigur în exploatare și care să ofere precizia necesară pentru anumite sorturi de piatră.

Astfel, în luna februarie a acestui an au pus în funcțiune primul concasor  cu con Sandvik CS550. Acesta avea misiunea dificilă de a optimiza producția unei exploatări de bazalt, prin creșterea productivității dar și calității materialului concasat. Trebuie spus că această exploatare care funcțioenază neîncetat din anul 1963 utiliza de peste 30 de ani (din anul 1984) un concasor Sandvik model 1650, ceea ce credem că spune multe despre calitatea utilajelor producătorului suedez.

INFORMAȚII TEHNICE SANDVIK CS550

Capacitate maximă    700 t/h
Dimensiuni maxime alimentare    F100=432 mm; CSS 200 mm
Configurații manta concasor    EC și C
Configurații con concasor    A, B și S
Putere motor    330 kW
Masă totală    24.600 kg

Sandvik Group este o companie internaţională al cărei scop este creşterea productivităţii, a profitabilităţii şi a siguranţei. În 2016, Sandvik avea 43.000 de angajaţi şi vânzări de peste 80 de miliarde de euro, în peste 150 de ţări. Sandvik Mining and Rock Technology face parte din acest grup, fiind liderul mondial în furnizarea de echipamente şi soluţii în minerit.

Pe piața locală, Sandvik Mining and Rock Technology este direct reprezentată, fiind considerată unul dintre liderii de necontestat în domeniul sistemelor de concasare de mare capacitate.