ConstructiiConstructii civileConstructii hidrotehniceConstructii industrialeDezvoltare durabilaInformaţii la ziInfrastructuraJob Report UCMateriale pentru constructiiNewsNoutati International Leader

Utilajele de la Mecalac 100% electrice acoperă toate cerințele unui șantier

Un adevărat pionier în electrificarea utilajelor de dimensiuni medii, producătorul francez Mecalac și-a pus deja amprenta asupra șantierelor locale sau chiar de interes național din toată Europa datorită gamei sale de utilaje inovatoare cu emisii zero. Totul a pornit de la observația că pe piața internațională nu există o ofertă susținută de utilaje electrice din gama medie, care să acopere complet cerințele unui șantier. Astfel, specialiștii Mecalac, recunoscuți prin capacitatea lor de a promova tehnologiile avansate și chiar noi concepte, au înțeles că succesul constă nu în utilizarea unor baterii mai mari, mai grele, și deci cu timpi de încărcare mai mari, ci în optimizarea gestionării energiei, pentru a asigura o autonomie suficientă de lucru.

Pentru a depăși provocările tehnice impus de noile generații de utilaje, Mecalac a reușit să facă un salt tehnologic important în ceea ce privește sistemul de distribuție hidraulică, precum și în ceea ce privește gestionarea energiei sistemelor auxiliare, cum ar fi încălzirea și aerul condiționat. Astfel consumul de energie este perfect optimizat, în condițiile în care puterea de lucru dezvoltată și capacitățile tehnice ale utilajelor sale electrice sunt identice, chiar superioare celor cu propulsie cu motor diesel, Mecalac garantând că utilajele sale lucrează  pot lucra 8 ore pe șantier în regim normal, fără a fi necesară reîncărcarea lor.

 

Importatorul pentru România al întregii game de utilaje Mecalac, societatea CTE Solutions, susține și garantează capacitatea acestor utilaje de a lucra în medii de lucru diferite la randament maxim prin rețeaua sa națională de reprezentanțe și prin calitatea flotei de mașini de intervenție și întreținere pregătite adecvat, prezente pe teren 24h/24. Profesioniștii CTE Solutions oferă întreg suportul necesar firmelor de construcții din România pentru a achiziționa cele mai eficiente utilaje pentru fiecare activitate de șantier.

 

Utilajele Mecalac: emisii zero și performanțe superioare

Mecalac a lansat un adevărat ecosistem de utilaje cu emisii zero pentru șantierele urbane, despre care spune că formează prima gamă integrată de mașini electrice de dimensiuni medii, ce include Excavatorul e12 de 11 tone, Încărcătoarele swing eS1000 și mai nou încărcătorul telescopic eS900tele precum și Dumperul eMDX cu o capacitate de 6 tone, ideal pentru transportul pământului sau a materialelor tehnice în interiorul șantierelor.  Astfel, utilajele sale electrice acoperă toate activitățile esențiale: săpare, încărcare, transport, cu un randament chiar superior celor clasice și fără emisii, dar cu un nivel sonor redus.

Eficiente, cu un consum redus, chiar depășind utilajele similare cu motor termic: Valoarea unui producător de utilaje este dată de tehnologiile sale, de utilajele sale și mai ales de gradul de satisfacție al utilizatorilor. Mecalac, prin gama sa de utilaje cu acționare 100% electrică, oferă  o tehnologie care are o probabilitate mai redusă de a se defecta, deoarece au mai puține mecanisme în mișcare și de o complexitate mai mică, decât de exemplu un utilaj cu motor termic cu toate sistemele de reducere ale noxelor incluse sau o cutie de viteze mecanică. De asemenea, intervalele de service sunt mai lungi și perioadele de oprire mai scurte, deoarece sunt mai puține părți în mișcare, fără ulei de răcire sau filtre șamd.

De ce sunt atât de performante? Cum arată tehnologia Mecalac la lucru? – Dincolo de regulile general valabile pentru utilajele electrice, iar Mecalac oferă utilizatorilor mult mai mult de atât. De exemplu, cele incluse 2 motoare electrice, unul pentru deplasare și altul pentru mișcările  de lucru, această arhitectură internă care se regăsește în fiecare tip de utilaj electric reduce consumul în mod esențial, deoarece sunt mai puține forțe de frecare interne și piese în mișcare care funcționează în același timp, fiecare motor acționând numai când este necesar, de obicei nu în același timp.

Cel mai mare dumper urban 100% electric disponibil pe piață: noul Mecalac eMDX păstrează fundamentele și moștenirea dumperelelor de șantier Mecalac 6MDX în ceea ce privește productivitatea, siguranța și fiabilitatea, integrând în același timp tehnologiile și expertiza Mecalac în soluții fără emisii. Dumperele sale electrice au un sistem eficient de gestionare a puterii și încălzirii bateriei, unic pe piață. Deoarece pe șantier sunt utilajele cu cele mai multe opriri și operațiuni dese de încărcare/descărcare, eMDX rămâne singurul de pe piață din gama de sarcini utile de 6 tone care poate funcționa fără probleme 8 ore, bateria sa încărcându-se la maxim în numai 4 ore. Cele 2 motoare electrice funcționează independent, unul având rolul de a permite deplasarea și al doilea pentru bascularea benei și acționarea părții hidraulice.

Este remarcabil de stabil în timpul lucrului, un mare atu al său fiind transmisia automată care distribuie puterea motorului direct la toate cele 4 roți. Gradul de securitate oferit pe șantier este de asemenea, unic, dumperul fiind testat conform celor mai dure norme ROPS/FOPS de nedeformare a cabinei la răsturnare sau căderea unei greutăți, în plus fiind echipat cu un sistem automat de detectare a obstacolelor din față.

 

Gama de încărcătoare frontale electrice Mecalac, leader de piață în domeniul autonomiei, stabilității, mobilității și gestiunii spațiului: Încărcătoarele frontale cu braț pivotant sunt adevărate bijuterii ale mecanicii, partea din față rotindu-se la 180o (sistem swing), comparativ cu celelalte modele de pe piață care au partea frontală articulată, ceea ce permite numai o schimbare a direcției de deplasare. Astfel, încărcătoarele Mecalac sunt singurele care pot lucra pe o rază de 180o cu cupa, fără a fi necesară schimbarea poziției utilajului, ceea ce implică un consum energetic mult mai mic, și pentru a lucra 100% în siguranță, este necesară numai blocarea punții spate.

Mecalac oferă pieței 2 modele de încărcătoare electrice, dintre care modelul es1000 cu o construcție clasică cu braț și cupă, dar mult mai eficient ca un încărcător normal, datorită părții frontale cu deplasare tip swing, care are o masă de 7.085 kg și un volum al cupei standard de 1 mc, primul utilaj cu capacitatea de 1000 litri de pe piață, și modelul es900tele, primul încărcător electric cu braț telescopic de pe piață. Acesta oferă un grad înalt de manevrabilitate al utilajului dar și al sarcinii în spații înguste, putând lucra cu un numeroase tipuri de  echipamente, lucrând perfect de asemenea și ca stivuitor, ridicând până la 2 tone la o înălțime de 4,72 m și să manipuleze încărcături utile pe o rază de 3,50 m.

 

Excavatoarele electrice e12 pot face parte din orice organizare de șantier, alături de utilajele cu propulsie clasică: bateriile NMC de nouă generație utilizate prezintă în prezent cel mai bun raport greutate/putere/calitate, fiind cele mai compacte și mai puternice existente pe piață. Nu necesită întreținere, au o durată de viață lungă și lucrează minim 8 ore în condiții de șantier, în condițiile în care la fiecare frânare, acestea recuperează din energie.   Mecalac e12 este echipat cu două motoare electrice independente, unul pentru acționarea brațelor și uneltelor de lucru, iar celălalt pentru transmisie.

Piesa de rezistență pentru Mecalac rămâne gama sa excavatoare, cu un design unic pe piață, menit să le asigure performanțe de lucru care de obicei se întâlnesc la utilaje din clasa de greutate superioară. Cu o masă proprie de 11.300 kg, acestea pot atinge o viteză de deplasare de până la 25 km/h. Centrul de greutate coborât și perfect centrat pe geometria șasiului le asigură o stabilitate atât de mare, încât de exemplu modelul electric e12 are un diametru de întoarcere de doar 2,71 m și un unghi de înclinare al brațului de 140o, care îi permite să lucreze la sarcina maximă, de 3.470 kg chiar și pe șantierele din cadrul aglomerărilor urbane, de exemplu pe o singură bandă de circulație.

Înălțimea de ridicare cu echipament tip stivuitor este de 6.000 mm, acestea putând lucra la fel de eficient și la valori negative, furcile putând fi coborâte până la – 3.700 mm.

Articole similare

1 din 1.021
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.