Home Evenimente Wacker Neuson, partener Titan Machinery
Wacker Neuson, partener Titan Machinery

Wacker Neuson, partener Titan Machinery

0

Wacker Neuson este unul dintre cei mai importanți producători germani și europeni de utilaje pentru construcții și agricultură, fabricile sale de producție fiind localizate atât în Germnia cât și în Austria. Cu o tradiție de aproape două secole în dezvoltarea mașinilor industriale, tradiție dublată de excelența tehnică germană de fabricare, Wacker Neuson produce astăzi o gamă largă de utilaje, divizată în două mari grupe: echipamete ușoare și echipamente compacte.
În România, Titan Machinery, importatorul oficial al binecunoscutei game de utilaje de construcții CASE a anunțat începerea unui parteneriat pe termen lung cu producătorul german Wacker Neuson, ce presupune integrarea treptată a întregii sale game de utilaje în oferta proprie destinată pieței din România.

Utilaje puternice și compacte

Primele utilaje compacte pentru construcții Wacker Neuson sunt deja disponibile pentru comenzi în portofoliul importatorului Titan Machinery, acestea fiind destinate în special șantierelor de construcții, dar și pentru diferite aplicații municipale.

Ținând cont de tradiția țărilor din vestul Europei, acolo unde normele de poluare în zonele urbane sunt strict respectate, Wacker Neuson a dezvoltat o gamă de mini-încărcătoare articulate, dumpere și mini-excavatoare pe roți, evidențiindu-se excavatorul cu acționare electrică Wacker Neuson EZ17e cu o masă totală de maxim 2.152 kg și o putere de 22,11 CP.

Gama de dumpere compacte Wacker Neuson, cu capacități de transport cuprinse între 1000 și 9.000 kg sarcină utilă, este recomandată pentru o utilizate intensă pe șantierele cu spații de manevrare restrânse, fiind construite astfel încât să se poată descărca în față sau pe laterale prin rotirea benei. De asemena,  deplasarea înainte sau cu spatele se poate face la fel de rapid, acolo unde spațiul nu permite întoarcerea utilajului. În cea mai simplă configurație, cu cabină deschisă simplă tip canopy, cu cadru la protecție la răsturnare și plafon, dumperele Wacker Neuson sunt des întâlnite pe șantierele din Europa, fiind rapide, ușor de manevrat, operatorul având o vizibilitate perfectă asupra șantierului din jurul utilajului, în plus costurile lor de exploatare fiind remarcarbil de mici.

 

Gama de dumpere Wacker Neuson

Văzute de multe ori ca o alternativă la utilizarea buldoexcavatoarelor, dumperele compacte reprezintă de fapt cel mai bun mod de transport al materialului vrac în interiorul unui șantier, în realitate, acestea fiind complementare utilizării unui buldoexcavator. Astfel, buldoexcavatorul poate rămâne pe site-ul șantierului în poziție de lucru în locuri unde un camion nu poate intra, de exemplu atunci când se poziționează o conductă de evacuare a apelor reziduale, iar dumperul, cu o capacitate de transport adecvată cupei de încărcare, poate să se deplaseze pe distanțe de sute de metri cu viteză și să descarce într-un depozit intermediar pământul excavat. În acest mod, viteza de avans a șantierului crește cu siguranță.

Capacitatea de a se deplasa pe teren neamenajat este remarcabilă în cazul dumperelor Wacker Neuson, articulația sa pendulară permițând deplasarea în viteză chiar și cu bena încărcată la maxim.

Sistemul de acționare hidrostatică se remarcă prin simplitatea sa în utilizare, orice muncitor de pe șantier putând să îl controleze perfect, fără o pregătire prealabilă, în mai puțin de oră. Astfel, pentru mișcările de lucru și deplasare în interiorul siteului, nu este în general necesară schimbarea vitezelor, controlul fiind asigurat prin intermediul unei singure pedale. La fel, virajele sunt executate fără nici un efort, volanul controlând un sistem hidraulic eficient și care răspunde foarte rapid la comenzi.

Același sistem hidraulic rapid asigură rotirea benei, aceasta putând fi descărcată înainte sau pe lateral stânga/dreapta. Și să nu uităm că aceste utilaje sunt prevăzute să lucreze minim opt ore pe zi, deci sunt uimitor de rezistente, activitățile de întreținere zilnice fiind minime, mai mult vizuale, la începutul schimbului.

Utilizarea dumperelor este aproape universală pe șantierele din Europa, în special cele deschise în interiorul aglomerărilor urbane, acestea fiind recomandate însă și pentru activități de urbanism și întreținere a spațiilor verzi. Aici sunt văzute ca utilaje de maximă rezistență, disponibile la orice oră din zi și din noapte, și din acest motiv de multe ori se alege varianta constructică canopy, cu protecție ROPS împotriva deformării la răsturnare și acoperiș, chiar și în țările din nord Europei.

Pentru șantierele care se desfășoară indiferent de anotimp, toate dumperele pot fi livrate cu cabină închisă, ce îndeplinește cele mai exigente norme de deformare – răsturnare ROPS/FOPS Nivel II, cu sitem de încălzire integrat și instalație de climatizare la comandă.

Toate utilajele compacte sunt monitorizate cu ajutorul sistemului Global Monitoring System, care oferă în orice moment poziția exactă a acestora.

Datorită utilizării lor generale, dumperele pot fi configurate la cerere cu diferite opționale sau moduri de lucru, inclusiv cu sistemul Speed.

Gama de dumpere Wacker Neuson începe cu modelul cel mai compact 1001, dotat cu un motor ce dezvoltă 25 CP, viteză de deplasare de 25 km/h și sarcină utilă de 1000 kg. Pentru gama ultra-compactă, sunt disponibile de asemenea modelele 1501 și 1601, acesta din urmă oferind un excelent raport între masa proprie de 1.261 kg și sarcina utilă de 1.500 kg.

Gama superioară de dumpere Wacker Neuson începe cu modelul DW20, cu sarcină utilă de 2.000 kg și viteză de deplasare de 20 km/h. Următoarele modele sunt: DW30, DW40, DW50 și DW 60. Modelul DW60 permite transportul a numai puțin de 6.000 kg material vrac, masa proprie fiind de numai 3.874 kg, ceea ce duce la un consum redus de combustibil, mai ales la deplasarea fără încărcătură. Puterea motorului de 59 CP este suficientă pentru a deplasa utilajul cu 25 km/h, în condiții de șantier.

Gata de lucru oriunde, oricând, fără compromisuri

Succesul întregii game de dumpere Wacker Neuson în Europa a dus la o cerere din ce în ce mai mare de utilaje pentru condiții de lucru speciale. Astfel, au apărut dumperele pe șenile și cele din seria Dual View.

De fapt, Dual View reprezintă un răspuns al constructorului german la o cerință specială a operatorilor de pe șantiere, și anume capacitatea de a lucra în viteză maximă, indiferent de obstacolele și limitările existente. Răspunsul inginerilor de la Wacker Neuson a fost o cabină, închisă sau canopy, care să se poată roti independent de șasiu la 180 grade. Astfel, operatorul poate supraveghea încărcarea sau descărcarea dumperului direct, fără să se întoarcă, în plus deplasarea cu fața sau cu spatele se face la fel de ușor și rapid.

Această cerință este importantă dacă ținem cont că dumperul de multe ori reprezintă singurul utilaj care se poate deplasa rapid, în orice moment, de la un punct de lucru la altul al șantierului. Astfel, de multe ori acesta realizează și alimentarea șantierului cu echipamentele și materialele necesare, de la aparate de sudură sau tăiere individuale la dale de beton și borduri.

Datorită tracțiunii hidrostatice pe 4 roți, care oferă o forță de tracțiune constantă, basculantele Wacker Neuson sunt extrem de agile în condiții off-road și foarte receptive la funcționare. Datorită efectului de frânare hidrostatică, aceasta se realizează prin simpla ridicare a piciorului de pe pedala de accelerare.

Gama de dumpere Dual View include trei modele: DV65, DV90 și DV100, care încep de la 6.000 kg sarcină utilă și până la 10.000 kg.

În curând, Titan Machinery va completa portofoliul de utilaje Wacker Neuson cu o serie de mini-excavatoarele și mini-încărcătoarele complet electrice.