Dezvoltare durabilaInformaţii la ziNewsOnline

WESTERIA AirBasic® – echipament mobil pentru sortare cu aer

Una din cele mai mari probleme la nivel global, cu implicații majore în influențarea mediului înconjurător, o constituie deșeurile. Din gama de deșeuri, o pondere și un volum mare îl reprezintă deșeurile din construcții si demolări, pentru fiecare lucrare civilă sau industrială, indiferent că vorbim de o construcție nouă sau o renovare, apărând diverse categorii de deșeuri, procentul de reciclabil din acest tip de deșeu fiind mai mare și cu șanse reale de reintegrare în circuitul economic, în condițiile efectuării tratamentului mecanic corespunzător pentru separare și sortare.

Indiferent de unde provine materialul și care este metoda mecanică de tratare, provocarea constă în recuperarea, pe cât posibil, a resurselor primare și energetice din acest deșeu și salvarea în acest fel a spațiului de depozitare deșeuri.

Mai mult decat atât, datorită lipsei de spații de depozitare a deșeurilor și a dificultății înființării de noi spații de depozitare, cele vechi trebuie gestionate astfel încât o parte din deșeul depozitat sa fie reprelucrat mecanic, recuperând astfel din cantitatea de materiale reciclabile care nu au fost valorificate la momentul depunerii și creând astfel volume de depozitare conforme pentru materialul nou, tratat cu tehnologii performante care micșorează la maximum cantitățile depuse la groapa de gunoi.

Procedeul de succes cel mai uzitat la acest moment este reprezentat de tehnologia de tratare mecanică și sortare a deșeurilor, care dă posibilitatea evitării depozitării la groapa de gunoi și a recuperării materialelor reciclabile, restul materialelor prelucrabile mecanic, devenind RDF/SRF, utilizat ca și combustibil alternativ la fabricile de ciment sau în cuptoarele instalațiilor de termoficare.

Din gama de echipamente recomandate pentru sortarea deșeurilor din construcții și demolări, și nu numai, face parte și separatorul cu aer Westeria, disponibil în varianta mobilă AirBasic® – uzitată frecvent în stațiile de tratare deșeuri C&D.

Separatorul cu aer face parte din categoria echipamentelor de ultimă generație(Best Available Technology), prin design – ul de operare, monitorizare și intervenție, fapt care conduce la reducerea consumurilor tehnologice de energie, transport tehnologic și mentenanță.

WESTERIA AirBasic®, echipament mobil pentru sortare cu aer, poate fi vizualizat la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=zssRWmchUIA

Windsifterul mobil AirBasic® este soluția compactă și economică pentru separarea diferitelor tipuri de deșeuri cum ar fi: deșeuri din construcții, deșeuri universale, compost, biomasă, deșeuri menajere, zguri sau resturi.

Windsifters AirBasic® își demonstrează toate abilitățile și avantajele si oferă o gamă largă de opționale ceea ce îl face flexibil în operare.

Prin adaptarea componentelor modulare, în funcție de cerințele operatorului, windsifterul se poate asambla individual, AirBasic® fiind rezultatul logic al unei proiectări consecvente și continue cu tehnologie brevetată Westeria® ceea ce transforma windsifterul intr-un echipament de excepție.

Similare

1 din 921