Informaţii la ziNewsOnlineslide

UTI Grup va construi trei staţii de epurare în judeţul Mehedinţi

UTI Grup va construi trei stații noi de epurare în județul Mehedinți, care vor deservi localitățile Strehaia, Cujmir și Gura Văii, localități care până în prezent nu beneficiau de un sistem de colectare și epurare a apei menajere.

Contractul pentru realizarea celor trei obiective a fost atribuit prin licitație publică de către SC SECOM SA Drobeta Turnu Severin, în urma căreia oferta depusă de asocierea formată din UTI GRUP și FGG Lucas Construct, a fost declarată câștigătoare.

Valoarea totală a contractului este de 17 milioane lei + TVA (aproximativ 3,9 milioane de euro), iar lucrările de proiectare și construcții pentru cele trei stații vor fi finalizate în termen de 12 luni de la data acordării ordinului de începere a lucrărilor. Proiectul beneficiază de finanțare europeană prin Programului Operaţional Sectorial de Mediu.

În cadrul proiectului, UTI va asigura partea de proiectare și execuție a lucrărilor, obținerea autorizațiilor și avizelor necesare realizării construcțiilor, furnizarea, montajul și testarea echipamentelor tehnice și tehnologice, punerea în funcțiune, instruirea personalului beneficiarului, precum și serviciile de mentenanță în perioada de garanție. Capacitatea celor trei stații de epurare, măsurată în număr de locuitori echivalenți (1 locuitor echivalent (l.e.) va fi următoarea: Strehaia – 9850 l.e, Cujmir- 8000 l.e și Gura Văii 2100 l.e.

Articole similare

1 din 967
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.