Home Informaţii la zi BKT sărbătorește 10 ani de producție a anvelopelor EARTHMAX
BKT sărbătorește 10 ani de producție a anvelopelor EARTHMAX

BKT sărbătorește 10 ani de producție a anvelopelor EARTHMAX

0

Cu un număr de aproape 7.000 de angajați în întreaga lume, cu reprezentanțe în 160 de țări din cinci continente, BKT a avut în ultimii ani o dezvoltare absolut explozivă, practic reușind să fie unul dintre principalii producători mondiali de anvelope pentru cele mai dure industrii, precum construcții, agricultură, industrie, OTR, portuare șamd.

Dacă pentru fiecare segment de activitate BKT a dezvoltat în urma unor studii minuțioase anvelopele adaptate cerințelor clienților, EARTHMAX gama de anvelope radiale de la BKT, a ajuns în 2018 la a zecea aniversare, în toți acești ani înregistrând vânzări record pe întreg mapamondul. Proiectată pentru a favoriza o distribuție mai bună a sarcinilor pe sol pentru autobasculante, încărcătoare pe roți, buldozere, autogredere și unele vehicule multifuncționale, este considerată ca fiind un simbol pentru BKT.

În acest context, ziariștii din întreaga lume au fost invitați timp de trei zile pentru a sărbători zece ani de la lansarea pe piață a gamei de anvelope EARTHMAX, locul ales fiind unul absolut inedit, și anume frumoasa insulă Creta din marea Egee. Un loc plin de simboluri, și deloc ales întâmplător. Gazda noastră, dl. Arvind Poddar, Președinte și Director General la Balkrishna Industries Ltd. explicând celor prezenți, ziariști invitați din întreaga lume importanța locației: „Construirea Palatului din Knossos a fost o mare realizare și un pas înainte în antichitate – astăzi, am spune că a fost o piatră de hotar. În mod similar, proiectarea și fabricarea primei noastre anvelope Earthmax a fost o mare realizare și un mare progres pentru epoca modernă – o piatră de hotar în istoria BKT”.

EARTHMAX – un simbol

O anvelopă de calitate reprezintă, mai ales acolo unde condițiile de lucru sunt dificile, o garanție pentru utilizator că activitatea sa va fi profitabilă, fără întreruperi neașteptate și mai ales, utilajul va oferi randamentul așteptat. Producătorii de renume de anvelope practic își asumă odată cu anvelopa livrată și angajamentul prin care iau parte efectiv la activitatea unei firme, la garantarea unei activități profitabile.

Prezentarea de aproape trei ore a activității de cercetare, proiectare dar și a viitoarelor dezvoltări ale gamei de produse BKT a reprezentat un adevărat regal tehnic și de creativitate. Am văzut utilaje de mare capacitate, în special încărcătoare și dumpere, lucrând în cele mai grele condiții, la temperaturi extreme, în Australia, Africa, America șamd care au fost atent monitorizate de specialiștii firmei, traseul lor repetitiv fiind înregistrat, unghiul curbelor luate, panta, materialul solului, temperatura mediului, gradul de încărcare, totul pentru a oferi cele mai bune anvelope pregătite exact pentru fiecare activitate. Fiecare prezentare cuprindea la final o comparație între numărul de ore garantat de BKT și situația pe teren, modul în care acestea au acoperit cu succes promisiunile.

Toate modelele Earthmax au în comun structura din oțel All Steel care conferă o rezistență superioară carcasei și, prin urmare, o rezistență mai mare la agresiuni, cum ar fi perforările, tăieturile, uzura, căldura sau orice altă condiție adversă. Caracteristici deosebit de importante în fața obstacolelor care ar putea expune anvelopele la riscuri grave de deteriorare.

Nu numai durabilitatea, ci și tracțiunea și stabilitatea, pentru deplasarea ușoară pe terenuri din șantiere mari, cariere și mine, sunt câteva dintre aspectele care reprezintă pe deplin toate cele douăzeci și cinci de modele care formează gama, disponibile, la rândul lor, în numeroase dimensiuni și versiuni. În toate aplicațiile diferite, anvelopa devine un element cheie pentru a valorifica la maximum și a optimiza funcționarea utilajului, pentru a-i permite să lucreze în mod excelent și în spații restrânse, la o viteză corespunzătoare, ținând cont de productivitate și de economiile de timp și carburant.

BKT investește mult în cercetare și dezvoltare, fiind întotdeauna cu un pas în viitor. Cum vor arăta viitoarele anvelope pentru utilaje de mare capacitate? Cu siguranță mai rezistente, mai eficiente. Câteva informații interesante ne-au fost oferite de către dl. Dilip Vaidya, Președinte și Director of Technology la BKT: “Astăzi, se află, de fapt, în linia întâi producția de anvelope sustenabile, și datorită recentului acord încheiat cu una dintre principalele societăți de biotehnologie din S.U.A.. În urma acestei colaborări, se vor crea, de fapt, amestecuri noi pe bază de TKS RUBBER, care va înlocui treptat cauciucul natural. Lucrăm la dezvoltarea de compuși cu performanțe ridicate, prin utilizarea nanomaterialelor, care asigură stabilitate termică și mecanică superioară. Câteva exemple ale acestei cercetări experimentale includ GRAFENE, NANO ARGILLA, NANOCELLULOSA și, în sfârșit, CARBON BLACK”.

Arvind Poddar, Președinte și Director General al Balkrishna Industries Ltd., producătorul anvelopelor BKT, a ținut un discurs la deschiderea evenimentului din insula Creta, fiind apoi gazda noastră pe parcursul întregii zile. Chiar dacă programul său a fost foarte încărcat, a acceptat să acorde un mic interviu în exclusivitate pentru cititorii revistei:

„Zece ani de succese pentru gama noastră Earthmax: siguranță, performanțe și calitate care au evoluat constant, căpătând, pas după pas, o semnificație enormă pentru istoria companiei noastre. Trecutul, prezentul și viitorul nostru sunt concentrate în această gamă și, de aceea, sărbătorirea aniversării de astăzi înseamnă sublinierea acelor valori de inovație și progres care ne ghidează dintotdeauna compania.” – Arvind Poddar, Președinte și CEO al Grupului BKT.

Utilaje&Construcții: Ce părere aveți despre evoluția pieței de anvelope din estul Europei?

Arvind Poddar: Noi, cei de la BKT, suntem foarte optimiști, suntem conștienți de faptul că potențialii clienți se uită la preț, dar avem soluții variate în acest sens. Anumite piețe abordează mai mult tehnologia Bias decât cea radială, pentru piețe precum cele pe care lucrează societatea Impar, distribuitorul anvelopelor BKT pentru România.

Când am vizitat compania Impar, am înțeles exact ce anume solicită și ce trebuie să facem pentru această piață. Noi dezvoltăm anvelope speciale pentru ei, în funcție cerințele lor specifice, ținând cont de profilul pieței din țara dvs.

Utilaje&Construcții: Ce ne puteți spune despre piața de anvelope din România?

Arvind Poddar: Piața din România este una bună. Înainte să vizitez această țară, în urmă cu trei ani de zile, vânzările erau limitate. După vizita mea acolo, cei care lucrau pentru BKT au înțeles mai bine cum trebuie să abordeze piața, iar vânzările au crescut de 4 ori. Distribuitorul nostru IMPAR fac o treabă foarte bună pe piața românească, ei au înțeles ce vrem noi, iar noi am înțeles ce anume se cere pe piața de acolo. Au implementat toate aceste lucruri și au făcut un marketing extraordinar.

Utilaje&Construcții: Prin dealerii locali, oferiți și servicii de managementul flotei, legate de starea de uzură a anvelopelor, montajul lor, momentul în care trebuie înlocuite?

Arvind Poddar: Pentru astfel de operațiuni îi pregătim special pe distribuitorii noștri locali, aceștia știind exact ce sfaturi trebuie să ofere fiecărui client, despre momentul în care ar trebui să schimbe anvelopele. Cu siguranță că fiecare client BKT este permanent ajutat că obțină cele mai bune rezultate.