Home Informaţii la zi Ford Trucks, camioane dintr-o bucată!
Ford Trucks, camioane dintr-o bucată!

Ford Trucks, camioane dintr-o bucată!

0

Viaţa într-o carieră de piatră nu a fost şi nici nu va fi vreodată uşoară. Muncă multă şi grea, praf, soare arzător, transpiraţie… Sau poate ploaie şi noroi până la glezne, cum ‘ţi-o fi norocul… Indiferent de vreme însă, ai de cărat zeci, sute de tone de piatră şi asta nu oricum, ci repejor şi cu nişte costuri rezonabile. Nu de alta, dar trebuie să faci şi profit!

E limpede că într-un astfel de mediu nu rezistă oricine. Nu e loc pentru „sensibili”, nici în cazul şoferilor, dar nici în cazul camioanelor! Şi dacă tot vorbim despre „brute”, de ceva vreme îmi tot ies în cale pe şosea nişte mastodonţi 8×4. Prima întâlnire a fost pe un drum judeţean, când de pe un drum de pământ a ieşit un camion Ford, plin cu pietriş sau ceva. A virat la dreapta spre mine şi atunci i-am văzut emblema uriaşă de pe capotă: Ford! Atât am apucat să descifrez…

Câteva zile mai târziu, am mai văzut unul. Primul lucru care mi-a sărit din nou în ochi a fost, din nou, emblema, urmând grila radiatorului şi cele patru blocuri optice mari. Recunosc că m-a intrigat, aşa că am vrut să pun mâna pe unul şi să aflu mai multe despre ele.

La volan totul pare mai ușor

Cu ajutorul celor de la CEFIN TRUCKS, unic importator şi distributior FORD TRUCKS în România, am reuşit. Mă aştepta liniştit în parcare, spălat şi lustruit, dar „încruntat” rău. Adică, la prima vedere, îţi dă acea senzaţie: „nu ştiu cu ce camioane ai mai umblat tu, dar cu mine nu te joci!” Am urcat în cabină, o cabină de zi cu trei locuri şi am început să ne „împrietenim”.

Panoul de bord este unul simplu şi clar, cu toate informaţiile necesare la îndemână. Cadranele sunt mari şi vizibile din „avion”, iar toate butoanele de care ai nevoie sunt la distanţă de o mână. Şi nu sunt multe, ci doar strictul necesar, lucru pe care eu îl văd ca pe un plus! Tabloul de bord şi computerul s-au activat de îndată ce am pus contactul, iar motorul a început să toarcă o secundă mai târziu.

Şi dacă tot vorbim despre el… Motorul este un Ecotorq de 13 litri, 420 de cai putere şi 2.150 Nm, Euro 6, un motor dezvoltat de Ford. Producătorul susţine că are performanţe lăudabile datorită sistemului de injecţie directă, a turbocompresorului cu geometrie variabilă, a sistemului de recirculare a gazelor şi a unităţii inteligente de gestionare a consumului.

Scaunul şoferului este cu suspensie pneumatică şi încălzit, confortabil pentru o basculantă de 40 de tone. Dar eu nu de încălzire aveam nevoie, ci de răcoare, căci erau vreo 38 de grade afară. N-a durat mult şi am început să mă „aclimatizez”, căci aerul condiţionat, o dotare standard pentru camioanele din gama de construcţii Ford Trucks, a început să îşi facă datoria. Sincer, nici nu ştiu cum ai putea munci într-o astfel de cabină fără aer condiţionat. Ce variante ai? Să laşi geamurile jos într-o carieră plină de praf? Hm!

Cutia de viteze și sistemul de frânare

Cutia de viteze a camionului pe care l-am primit a fost una manuală cu opt trepte. Plus „jumătăţi”! Adică fiecare treaptă de viteză mai avea o „jumătate”, pentru situaţiile când eşti încărcat, deci, în total… 16! „Gamă mică, gamă mare, treapta doi, doi jumate’…” Aparent, destul de complicat, dar n-a fost deloc aşa. Ford Trucks oferă şi o cutie automată cu 12 trepte, dacă n-ai chef să „mesteci în mămăligă”. O cutie care ştie exact momentul în care trebuie să schimbe treapta, în funcţie de viteză, încărcătură şi înclinaţia terenului. Este de menţionat frâna de motor fantastică, disponibilă în dotarea standard, şi care oferă 340 kW. Ea poate fi folosită gradual, în funcţie de greutatea încărcăturii. Opţional, autobasculanta poate fi echipată şi cu un Intarder de 600 kW, un sistem care previne folosirea inutilă a frânei de serviciu şi, implicit, reduce costurile de exploatare. Ba mai mult, există un sistem inteligent de gestionare a frânării, care se activează prin apăsarea unui buton. El, sistemul, se asigură că frânele auxiliare sunt folosite eficient, iar cele de serviciu sunt pregătite în cazul unei urgenţe. Pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la 90 de kilometri pe oră, puntea spate s-a comportat destul de bine şi nu m-a scuturat prea tare, deşi ea nu a fost gândită pentru aşa ceva, ci pentru mersul pe teren accidentat. Ea vine cu un diferenţial optimizat, iar şasiul pare genul „redneck”, cum sunt texanii din filmele americane.

N-ai nevoie de nu ştiu ce teste sau cunoştinţe să îţi dai seama că este un şasiu zdravăn, e destul să te uiţi la el şi îţi dai seama că poate multe. Însă cel mai bine s-a simţit când a dat de… praf, în şi în jurul balastierei! Reprize bune de acceleraţie, nicio „tresărire” la urcări sau treceri peste movile, doar un mare rânjet pe faţă şi un nor uriaş de praf în spate. Un camion Ford Trucks „nebun”, care se credea prin deşertul Atacama, nu prin judeţul Giurgiu!