Informaţii la ziMasini de ridicatNewsOnline

Giganții Șoselelor

Macaraua mobilă LTM 1500-8.1 produsă de Liebherr a fost utilizată de unul dintre marii clienţi din Germania ai firmei în cadrul unei lucrări mai puţin obişnuite, ce presupunea respectarea unui nivel înalt de măsuri de siguranţă, în nordul Germaniei. Un rezervor de gaz complet recondiţionat trebuia ridicat până la o înălţime de aproximativ 100 de metri, la staţia de tratare a gazului natural ExxonMobil din localitatea Grossenkneten.

Pe lângă macaraua LTM 1500-8.1 de mari dimensiuni cu opt axe, alte două macarale mobile marca Liebherr au fost folosite pentru lucrările de instalare şi cele de asamblare.

Siguranţa primează

Localizată la aproximativ 40 de km vest de oraşul Bremen, staţia de gaz a fost concepută pentru a purifica şi trata gazul natural, înainte ca acesta să poată fi folosit. În ceea ce priveşte staţiile ExxonMobil, cerinţele de securitate pentru lucrul pe şantierul din Grossenkneten sunt foarte mari. Detectoarele de gaz şi filtrele de protecţie sunt absolut obligatorii, la fel ca și alte cerinţe speciale, precum utilizarea capacităţii de ridicare a macaralei numai parţial, prin păstrarea unei rezerve mari de sarcini.

În condiţii normale, munca de asamblare la rezervorul de gaz ar fi putut fi dusă la îndeplinire cu ajutorul unei macarale mobile de mici dimensiuni, dar pentru că 25% din capacitatea de ridicare trebuie să fie disponibilă ca rezervă, macaraua mobilă de 500 de tone de la Liebherr a fost echipamentul ales de managerul de proiect al lucrării.

Din motive de siguranţă, capacitatea staţiei de gaz a fost redusă pe perioada desfăşurării lucrărilor cu macaraua, şi o zonă vastă din jurul şantierului a fost izolată, accesul persoanelor și utilajelor fiind limitat. Specialiştii în macarale ai firmei care efectua lucrările erau familiarizaţi cu lucrul în condiţii neobişnuite precum acestea, deoarece cu câteva săptămâni în urmă, aceştia au demontat conducta pentru flacără, în cadrul aceluiași site, veche de 45 de ani, întrucât necesita lucrări de recondiţionare.

Macaralele mobile Liebherr, mereu la înălţime

Echipate pentru o înălţime de 100 de m, macaraua LTM 1500-8.1 împreună cu o macara LTM 1250-5.1 au ridicat conducta de 22 de metri. După ce au poziţionat-o vertical şi au ajustat câteva componente ale rezervorului, macaraua mobilă a ridicat apoi încărcătura masivă de 16 tone. Punctul critic al acestei operaţiuni extrem de dificile l-a constituit înfiletarea conductei printr-un cadru de schele îngust, la o înălţime de aproximativ 60 de m, cu scopul de a o introduce în brida aflată dedesubt.

Restul lucrărilor au reprezentat muncă de rutină: pâlnia de gaz a fost gata odată cu instalarea capătului de pâlnie cu o greutate de 2,8 t, iar lucrarea a fost dusă astfel la bun sfârșit.

Totul e bine când se termină cu bine

Hans-Ulrich Pape, manager de securitate şi angajat al ExxonMobil responsabil pentru proiect a făcut câteva observaţii și aprecieri faţă de operaţiunile efectuate de către macaraua mobilă de la Liebherr. „Echipa a făcut o treabă bună, într-o atmosferă calmă. Acest lucru, alături de păstrarea unor rezerve mari de ridicare de sarcini ale macaralei, a reprezentat un aspect foarte important pentru întreaga echipă, deoarece întregul proiect a fost pentru noi ca o operaţie pe cord deschis. Şi unul dintre cele mai impresionante lucruri legate de întreaga operaţiune este calitatea echipamentelor folosite: numai macaralele noi”.

Compania germană specializată în astfel de lucrări deţine mai mult de 40 de macarale mobile, toate fabricate de Liebherr, acestea fiind utilizate aproape în fiecare zi pentru lucrările ExxonMobil, fie pe şantierul din Grossenkneten, fie în regiunea unde se află câmpurile de gaz natural. Pe parcursul desfăşurării unui proiect ce presupun închiderea staţiei de gaz natural, pot fi implicate pe şantier chiar şi până la 15 macarale mobile, în acelaşi timp.

Articole similare

1 din 948
Politica privind cookie-urile

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este un fișier-text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când vizitați site-ul. Cookie-urile sunt larg utilizate pentru a face site-urile funcționale sau pentru ca acestea să funcționeze mai eficient, precum și pentru a furniza informații deținătorilor site-ului.

Cum utilizăm cookie-urile?

Site-ul www.uconstruct.ro utilizează Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc. („Google”) care contribuie la analizarea utilizării site-ului. În acest scop, Google Analytics utilizează „cookie-uri”, care sunt fișiere-text plasate în calculatorul dumneavoastră.Informațiile generate de cookie-uri cu privire la modul în care este utilizat site-ul – informații standard de jurnal de utilizare a internetului (inclusiv adresa dumneavoastră IP) și informații privind comportamentul vizitatorului într-o formă anonimă – sunt transmise către Google și stocate de aceasta, inclusiv pe servere din Statele Unite. Înainte de a fi transmisă către Google, adresa dvs. IP este anonimizată.În conformitate cu certificarea sa legată de „scutul de confidențialitate” (Privacy Shield), Google declară că respectă cadrul UE-SUA privind scutul de confidențialitate. Google poate transfera informațiile colectate de Google Analytics către o terță parte atunci când legislația impune acest lucru sau atunci când respectiva terță parte prelucrează informațiile în numele Google.În conformitate cu condițiile de utilizare ale Google Analytics, Google nu va asocia adresa IP a utilizatorilor cu niciun fel de alte date deținute de Google.Puteți refuza utilizarea cookie-urilor Google Analytics descărcând și instalând Google Analytics Opt-out Browser Add-on.Google Analytics Opt-out Browser Add-on

Gestionarea cookie-urilor în browserul dumneavoastră

Majoritatea browserelor vă permit:

  • să vedeți ce cookie-uri aveți și să le ștergeți în mod individual
  • să blocați cookie-uri ale unor terțe părți
  • să blocați cookie-uri ale anumitor site-uri
  • să blocați setarea tuturor cookie-urilor
  • să ștergeți toate cookie-urile atunci când închideți browserul

Dacă optați pentru ștergerea cookie-urilor, trebuie să aveți în vedere că eventualele preferințe se vor pierde. De asemenea, dacă blocați cookie-urile complet, numeroase site-uri (inclusiv al nostru) nu vor funcționa în mod adecvat, iar transmisiunile pe internet nu vor funcționa deloc. Din aceste motive, nu vă recomandăm să blocați complet cookie-urile atunci când utilizați serviciile noastre de transmisiuni pe internet.