Home Informaţii la zi MAN pentru activități super-grele
MAN pentru activități super-grele

MAN pentru activități super-grele

0

MAN a construit camioanele sale pentru a oferi toate oportunitățile utilizatorilor săi, începând cu transporturilr comerciale, cu motoare cu un consum minim de combustibil și o exploatare în condiții de maximă siguranță, la transporturile speciale ce necesită deplasarea unor sarcini totale de până 250 t. Lansările de noi camioane din ce în ce mai eficiente și puternice, echipate în conformitate cu cerințele fiecărui utilizator reprezintă o preocupare constantă a specialiștilor grupului.

De exemplu,  în acest an pe piața mondială a fost lansat MAN TGX 33.640 6×4 BLS. Acesta face parte din seria camioanelor destinate celor mai grele șantiere din întreaga lume, acolo unde se cere zi de zi performanță dar și o rezistență maximă la uzură.

  • Ofertă largă de camioane pentru transporturi heavy-duty and high-capacity,
  • High-liht: camioanele cu trei axe MAN TGS cu motoare de 470 și 510 CP,
  • Camioanele cu trei și patru axe seria MAN TGX de la 470 la 640 CP.

Cele mai puternice camioane MAN

Transporturile heavy-duty și high-capacity  necesită camioane ultra-performante. Utilizatorii lor cer ca acestea să ofere performanțe înalte din punctul de vedere al cuplului motor, putere mare de frânare disponibilă permanent, sarcină utilă crescută, tracțiune și fiabilitate la utilizare îndelungată. Și nu trebuie uitat șoferul, care totdeauna trebuie să lucreze cu maxim de confort.

Ținând cont de toate aceste cerințe, MAN oferă o gamă completă de camioane echipate perfect pentru transporturile heavy-duty. Șasiul ușor și motoarele puternice cu 6 cilindri in linie de la MAN oferă puteri de cuplare mari și capacitate de tracțiune foarte bună la sarcini mari. Motorul MAN D38 de 640 CP și tractorul cu semiremorcă TGX 41.640 cu patru axe reprezintă oferta de vârf a gamei super grele, putând lucra la o încărcare maximă de până la 250 de tone.

 

MAN XLION : noul King of the Road
Gata în fiecare zi pentru o nouă provocare, camionul MAX LION este regele drumurilor, inclusiv datorită designului său special. Astfel, fiecare vehicul are gravate literele “XLION” pe ușile cabinei, unde litera X înseamnă Extrem…

MAN TGX 18.510 4×2 BLS este un semitrailer cu benă pentru materiale de construcții, cu o cabină specială XLX. Motorul Euro 6 este acum mai puternic ca oricând, noua versiune care echipează MAN XLION oferind 510 CP și un cuplu maxim de 2.600 Nm, adică cu 10 CP și 100 Nm mai mult decât varianta anterioară. Vehiculul este echipat cu noile funcții Comfort Steering și Lane Return Assist.
XLION poate fi livrat în variante constructive pentru transportul pe distanțe lungi, pentru activități ce presupun o combinație între putere și consum redus de combustibil, activități ce necesită o putere mare sau cele de distribuție. Din acest motiv, XLION este produs cu componente premium, dar și cu dotări suplimentare specifie fiecărei țări sau activități, totul fiind instalat direct de pe linia de producție. Bineînețeles, din momentul în care un camion MAN XLION incepe să lucreze, acesta va beneficia de o întreținere și pachete de servicii perfect adaptate.

 

Seria MAN XLION Traction face parte integrantă din seria MAN TGS, dotată cu o gamă de motoare cu puteri cuprinse între 330 și 510 CP. Pentru camioanele preparate pentru activități din construcții, în dotarea standard este inclusă sistemul audio MAN, lumini de zile speciale LED și o funcție specială off-road pentru sistemul ABS.

Toate aceste dotări oferă un nivel de securitate sporit în timpul lucrului și o fiabilitate deosebită. De asemenea, pachetul pentru construcții include un design interior și o culoare specială, Urban Concrete, rezistentă la murdărie. De asemenea, motoarele au montată sub ele o placă deflectoare care blochează intrarea prafului, iar pentru șofer este prevăzută o platformă specială, care asigură un acces sigur pe partea laterală a cabinei, pentru a putea inspecta bena, împreună cu un sistem de mână curentă pe acoperiș de care să se sprijine în timpul urcării. De asemenea, acesta poate urca și pe o treaptă specială creată în bara față de protecție, ce permite accesul spre parbriz.

 

MAN TGX 33.640, pentru transporturi cu adevărat speciale

Camioanele de construcții pentru activități super grele MAN TGX 33.640 6×4 BLS au fost prezentate în această primăvară în cadrul expoziției mondiale de la BAUMA- Germania. Cu trei sau patru axe heavy-duty, acestea pot transporta mase totale de până la 180 t, fiind perfect adaptate pentru transportul celor mai mari utilaje de construcții, chiar și a componentelor macaralelor de mare capacitate.

Motorul cu șase cilindri D38 și o capacitate de 15,3 litri dezvoltă o putere maximă de 640 CP la 1.800 rpm, fiind cel mai puternic din dotarea de serie, acesta livrând de asemenea un cuplu maxim de 3.000 Nm la 900 – 1400 rpm.

Pentru a oferi întreaga forță de tracțiune în cele mai diferite condiții de rulare, MAN oferă o combinație între șasiul cu înălțime normală cu sistemele de transmisie mecanică a puterii cu axe planetare pentru fiecare roată, acestea oferind o capacitate de încărcare de 9 tone pe axele față și de 13 tone pe fiecare punte spate. Axa față are suspensie pe foi și cele pe spate sunt dotate cu suspensii pneumatice.

Cutia de viteze MAN TipMatic cu 12 trepte de selectare a vitezelor și retarder integrat este comandată de către cel mai nou software dezvolta de către MAN, special pentru aplicațiile HeavyDuty. Acesta calculează permanent masa totală care este necesară să fie tractată, condițiile de drum și viteza de deplasare pentru a oferi treapta ideală de deplasare. Practic, acesta poate funcționa în două moduri: cel pentru tonaj redus și distanțe lungi, proiectat pentru economie de combustibil, și cel de tonaj ridicat, unde este necesară întreaga putere a motorului. Softwarele a fost dezvoltat pe baza programului Offroad, în care treptele de viteză sunt selectate la turații mari iar cuplarea se face pe fiecare palier de angrenare individual, pentru a nu exista întreruperi în efortul de tracțiune.

Puterea maximă de frânare a motorului Turbo EVB în combinație cu retarderul este de până la 750 kW, suficientă pentru a garanta o coborâre a unei pante accentuate în siguranță sau chiar pentru a oprin camionul.

Pentru transportul agabaritic, sunt disponibile la comandă cabine cu cușetă XLX sau XXL, precum și cutii pentru depozitare de mari dimensiuni montate în spatele cabinei. Sistemul hidraulic, utilizat în principiu pentru controlul semiremorcii, are un debit de 30 l/min și o presiune de circuit de 250 bar, opțional fiind disponibilă o pompă cu control load-sensing, care reglează puterea necesară de pompare.

Gama completă de camioane MAN pentru transportul greu

Pentru firmele de transport agabaritic și special, camioanele MAN sunt proiectate pentru sarcina maximă cerută de proprietar, putând fi adaptate pentru orice tip de trailere. Gama MAN grea din seria TGS și TGX începe cu tractoare cu trei axe, cu o greutate totală de 70 sau 90 de tone. Această valoare depinde de combinația selectată motor-cutie de viteze. Mișcarea de la motor este transmisă spre ultima punte din spate prin intermediul unui diferențial cu transmisie hipoidă, care asigură și transmiterea unui cuplu mare. Puntea motoare este și direcțională, pentru o manevrabilitate cât mai bună.

Camioanele MAN cu trei punți din gama TGS sau TGX au ultimele două axe motoare, fiind perfect pregătite pentru a asigura o forță de tracțiune mare și a transporta sarcini de până la 180 t. Deoarece de multe ori transportul unor încărcări mari se face pe parcursul mai multor zile, acestea au rezervoare de combustibil situate pe ambele părți, cu un volum total de 1.080 litri.