Home Informaţii la zi Macarale mobile Liebherr îndeplinesc cu strictețe standardul de emisii Euro VI c la deplasarea pe drumurile publice
Macarale mobile Liebherr îndeplinesc cu strictețe standardul de emisii Euro VI c  la deplasarea pe drumurile publice

Macarale mobile Liebherr îndeplinesc cu strictețe standardul de emisii Euro VI c la deplasarea pe drumurile publice

0
  • Macarale Liebherr respectă standardul Euro VI c în timpul deplasării pe drumurile publice,
  • Producătorul de macarale Liebherr Ehingen – Germania este încântat de rezultatele bune ale seriei de teste extinse PEMS (sistem portabil de măsurare a emisiilor),
  • Emisiile de noxe sunt similare cu cele ale camioanelor de mare tonaj

 

Faptul că și vehiculele de mare tonaj, precum macaraua mobilă pentru toate tipurile de teren Liebherr, model LTM 1160-5.2 cu 5 axe, cu o greutate toatală la deplasarea pe drumurile publice de 60 de tone, pot îndeplini standardul de poluare Euro VI c a fost dovedit recent în urma mai multor teste efectuate împreună cu TÜV NORD și firma de proiectare IAV.

Deși în general dezbaterile publice despre motoarele diesel și emisiile acestora sunt axate pe camioane și autoturisme, subiectul nivelului emisiilor se regăsește permanent pe prima pagină a agendei producătorului de macarale Liebherr. Spre deosebire de camioane, macaralele mobile sunt supuse standardului off-road, indiferent dacă sunt conduse pe drumurile publice sau sunt în șantier.

Dar, macaralele mobile moderne folosesc acelaşi motor atât pentru deplasările pe drumurile publice cât şi pentru deplasarea și operaţiunile dintr-un şantier. Din aceste motiv, toate motoarele diesel construite în 2019 instalate pe macaralele mobile și autorizate în țările UE, dar și în țări precum Elveția sau Norvegia, trebuie să satisfacă standardul de emisii Euro V. Acesta are cerințe similare cu cele pentru standardul Euro VI c on-road.

„Am desfășurat cercetări de peste 20 de ani și o parte semnificativă din bugetul nostru de dezvoltare este cheltuit pentru tehnologiile de reducere a emisiilor de noxe. În tot acest timp, am reușit să reducem oxidul de azot și particulele de funingine, cu alte cuvinte, praful fin treptat, cu aproximativ 97 la sută.”, spune dr. Ulrich Hamme, director tehnic la Liebherr-Werk Ehingen GmbH.

„Înainte ca flota noastră să treacă la nivelul redus de emisii prevăzut de standardul Euro V, am efectuat teste cu compania de închirieri macarale ESB cu sediul în Biberach, pe o perioadă de mai multe luni, pentru a observa și îmbunătăți filtrul de particule diesel și sistemul de dozare a ureei în condiții de deplasare reale. În ultimele luni au fost efectuate teste cu PEMS (sistem portabil de măsurare a emisiilor), iar experții de la TÜV NORD și IAV au fost invitați să facă aceste măsurători. Rezultatele acestor măsurători, comparate cu cele de la camioanele moderne ale unor producători germani de renume, sunt o altă etapă de pionierat, orientată spre viitor, în dezvoltarea constantă de noi motoare și cutii de viteze pentru macaralele noastre.”, a explicat pe scurt Dr. Hamme rezultatul testelor.

 

În timpul utilizării macaralelor în mod normal, departe de condițiile speciale ale bancurilor de testare, cu alte cuvinte pe un traseu tipic standardizat care, pe lângă traficul urban, include și deplasarea pe drumuri și autostrăzi, echipa a comparat emisiile provenite de la un camion Mercedes Actros 1842 încărcat cu 40 de tone de marfă cu cele de la macaraua mobilă pentru toate tipurile de teren Liebherr, model LTM 1160-5.2, având greutatea toatală la deplasare de 60 t. Specialiştii de la TÜV NORD și de la IAV, cu experiență îndelungată în măsurători PEMS, au monitorizat întreaga călătorie care a avut loc în jurul orașelor Ehingen și Ulm. „Această măsurători oferă sigurața că echipamentele funcționează corect, sistemele de control oferind date exacte preluate de la nivelul eşapamentului, rezultatele fiind independente”, spune managerul de proiect TÜV NORD, Dr. Martin Goschütz. Când rezultatele au fost prezentate în Ehingen de către Daniel Lüderitz de la IAV, la trei luni de la testele de control, evaluările au arătat un rezultat extraordinar – nivelurile de emisii off-road ale macaralei mobile Liebherr respectă întocmai cerințele standardului on-road Euro VI c PEMS, în condiţii reale de exploatare. „Atât dioxidul de azot emis de motorul macaralei, cât și monoxidul de carbon sunt într-un interval comparabil cu emisiile camionului, în timp ce nivelul hidrocarburilor au fost chiar mai mici decât cele acestuia.”, a declarat dr. Goschütz de la TÜV NORD.

 

„Macaralele mobile circulă într-un număr incomparabil mai mic faţă de camioanele care străbat întreaga lume, şi fiecare dintre acestea parcurg aproximativ 10.000 de kilometri pe an.”, spune directorul tehnic Dr. Hamme. „Testul PEMS arată faptul că macaralele noastre mobile au performanțe similare, în ceea ce privește emisiile de noxe, cu cele unui camion de transport pe distanţe lungi, ceea ce ne bucură foarte mult. În plus, măsurătorile acestea ne arată că facem ceea ce trebuie, asigurându-ne că folosim cea mai recentă tehnologie pentru motoare și cutii de viteze, în ciuda distanțelor scurte parcurse de o macara mobilă într-un an. Utilizând un sistem sofisticat și eficient de tratare a emisiilor, macaralele noastre mobile au obținut au realizat și trecut aceste teste dure, ceea ce înseamnă că acum noi suntem pionieri în stabilirea unor noi standarde în ceea ce privește poluarea şi mediul.”

Emisii Etapa V: Legislația privind emisiile pentru mașini și echipamente mobile din UE este reglementată prin Directiva Regulamentului (UE) 2016/1628. Acest regulament organizează categoriile de motoare, limite de emisii, informații generale, cerințe de durabilitate și o serie de reglementări administrative pentru actuala etapă STAGE V a emisiilor de noxe în UE pentru mașini și echipamente mobile care nu sunt proiectate pentru deplasarea on-road.

Standardul UE VI c: Euro VI c reprezintă valoarea limită pentru gazele de eșapament a camioanelor pentru Uniunea Europeană, având la bază reglementările Parlamentului European pentru vehicule comerciale. O parte ​​a regulamentului include informații precise despre măsurătorile realizate pe vehicule în condiţii reale de exploatare la deplasarea pe drumurile publice.

Test PEMS: Echipamentul PEMS (sistem portabil de măsurare a emisiilor) este un dispozitiv mobil de măsurarea emisiilor poluante în condiţii reale de exploatare. Pentru a determina emisiile prin PEMS pe drumurile publice, se folosește și procedura de măsurare în timpul lucrului (emisiile măsurate în timpul utilizării). Pentru testul ISC, vehiculele sunt echipate cu tehnologia PEMS pentru măsurarea emisiilor și testate în trafic pentru a calcula limitele emisiilor de oxid de azot (NOx), monoxid de carbon (CO) și hidrocarburilor (HC).