Home Informaţii la zi METSO crește productivitatea unei cariere de 4 ori
METSO crește productivitatea unei cariere de 4 ori

METSO crește productivitatea unei cariere de 4 ori

0

Australia este într-o continuă modernizare a drumurilor sale, iar zona de nord se extinde rapid, fiind necesare construirea a noi autostrăzi, deci cantități mari de piatră concasată trebuiesc puse la dispozția constructorilor. Din acest motiv, actualele cariere din zonă se modernizează în ritm accelerat, dar acest lucru nu îl pot face fără marii producători de echipamente de concasat și sortat, precum Metso, unul dintre liderii mondiali în domeniu.

În mod tradițional, cariera existentă în zona de nord a Australiei livra 500.000 tone de materiale concasate și sortate pe an. Aceasta include agregate de asfalt și beton, precum și nisip și alte materiale de construcție. Dar, deoarece cererea depășește cu mult capacitatea actuală de producție, proprietarii au solicitat ajutorul specialiștilor de la Metso pentru a crește de patru ori productivitatea actuală, ținta fiind de 2 milioane tone pe an. Odată cu atingerea acestui obiectiv, exploatarea de aici devine cel mai mare obiectiv de acest tip din zonă.

Metso, un angajament de mare importanță

În anul 2017 proprietarii exploatării au atribuit specialiștilor Metso contractul pentru proiectarea, fabricarea și montarea instalației de concasare și sortare, ținta finală fiind atingerea unui volum de 2 milioane tone de agregate pe an.

Dar pentru a atinge o astfel de cifră, Metso a adus o serie de noutăți în lanțul tehnologic, precum includerea unei stații terțiare de concasare pentru preluarea refuzului de ciur, ceea ce duce la obținerea la final a unui material concasat corect sortat și asigură un randament crescut. Practic, cariera de aici înregistrează cea mai mică deviere standard a diametrului pietrei concasate.

Prezentarea liniei tehnologice

Linia tehnologică de concasare în trei etape constă dintr-un concasor cu fălci Metso C160, un concasor giratoriu GP500S și trei concasoare cu con MX4. Metso a furnizat, de asemenea, sistemele de sortare cu site vibrante, coșurile de alimentare, benzile transportoare, buncărele de stocare, șamd.

Ținând cont de complexitatea sa, întreata linie de producție este complet automatzată, cerința de bază fiind ca în camera de control să nu fie necesară prezența permanentă a unui tehnician. De asemenea, sistemul automat de control trebuia să fie capabil să garanteza un randament maxim pentru fiecare schimb, totul în mod auomat.

Inovațiile aduse liniei de concasare

Concasoarele cu conuri MX4 Multi-Action produse de către Metso au cel mai modern design, acestea putând seta parametrii de concasare complet automat, având de asemenea capacitatea de a compensa uzura plăcilor blindate permanent, în timp real. Dar, în cadrul exploatării de mare capacitate din nordul Australiei, a fost pentru prima dată când au lucrat în paralel ca și concasor terțiar final, iar rezultatele au întrecut toate așteptările.

Siguranță și eficiență la cel mai înalt nivel

Linia de producție a pietrei concasate a fost construită în conformitate cu toate standardele moderne de siguranță, fiind incluse cele mai noi cerințe legislative dar și îmbunătățiri în domeniu aduse de către producătorul Metso, care se bazează pe experiența sa de zeci de ani obținută prin punerea în funcțiune a stațiilor sale de concasare și sortare peste tot în lume.

Întreaga linie a fost proiectată pentru a oferi un acces facil echipelor de service la echipamentele de concasare și sortare, iar pe toate construcțiile tehnologice au fost montate macarale pentru a facilita întreținerea lor. De asemenea, au fost utilizate un număr minim de site de sortare, toate montate pe amortizoare de cauciuc, fiind astfel redus drastic necesarul de piese de schimb ce trebue să se afle în stocul permanent al proprietarului.

Din punctul de vedere al eficienței energetice, deși productivitatea a crescut cu 400%, nu sau făcut modificări la sistemul de alimentare electrică a stației, care a rămas la același nivel de 4MW. Reducerea spectacuolasă a consumului a fost posibilă datorită utilizării numai a tehnologiilor de concasare și sortare de ultimă oră, a gradului înalt de automatizare, la final productivitatea stației fiind de 1000 tone pe oră.

Tehnologie și eficiență la cel mai înalt nivel

Faptul că așteptările proprietarilor carierei au fost mari, iar rezultatele au confirmat atingerea tuturor parametrilor de lucru impuși, au confirmat rolul esențial adus de tehnologiile moderne incluse în cele mai noi echipamente METSO.

Pe de altă parte, colaborarea dintre tehnicienii stației de concasare și echipa METSO  a reprezentat un câștig pentru ambele părți, proiectul reprezentând un succes 100%, în ciuda complexității sale și a așteptărilor înalte.