Gigantii SoselelorInformaţii la ziNewsOnlineslideSuprastructuri rutieresusUpdate

Super Faymonville FlexMAX – mai eficient nu se poate

Așa cum a obișnuit piața transportatorilor profesioniști, și nu numai, de mai bine de 20 de ani, CTE Trailers dă ora exactă pentru specialiștii din România, mărcile din portofoliul său precum și tehnicienii firmei oferind pieței din țara noastră cele mai bune variante de transport existente în prezent în Europa.

Specialiștii CTE Trailers au nu numai cunoștințele tehnice avansate și experiența necesară, dar se bazează pe mărci de prestigiu mondial precum Faymonville sau Krone, MAX Trailers și Meiller, o rețea națională de vânzare și un hub specializat unic în România, destinat transportatorilor, în apropierea Capitalei, în comuna Ciorogârla, chiar pe Autostrada spre Pitești.

Trailerele și platformele specializate produse de către Faymonville, unul dintre cei mai mari producători de semiremorci destinate transporturilor speciale și/sau grele, sunt solicitate din ce în ce mai mult de către transportatorii din România, aceștia găsind totdeauna o soluție optimă și echipamente adecvate oricărei situații de transport, chiar dacă aceasta depășește normele uzuale. Calitatea, flexibilitatea, productivitatea, creativitatea și servicii after-sales de înalt nivel reprezintă direcțiile cheie de dezvoltare ale companiei.

Pentru transporturi oricât de lungi și de grele

CTE Trailers a livrat de curând, direct din fabrica Faymonville din Belgia un număr de 4 remorci dolly FlexMAX cu virare hidraulică destinate transportului de materiale lungi, destinate uneia dintre cele mai mari firme de transport agabaritic din România.

Remorca FlexMAX reprezintă una dintre cele mai inteligente mijloace de transport, disponibile în prezent pe piață, ale materialelor lungi. Numele său vine de la faptul că asigură o flexibilitate mare de adaptare pentru diferite lungimi de transport. Utilizând o placă turnantă pe tractor sau în combinație cu un cărucior cu 2, 3 sau 4 axe în față, agilul FlexMAX poate transporta chiar și cele mai voluminoase încărcături cu greutăți considerabile.

Construite pe 2-5 axe, șasiurile sunt echipate cu suspensie pneumatică sau suspensie hidraulică. Acesta din urmă se aplică cărucioarelor cu axe pendul, care pot fi echipate fie cu anvelope de 19,5 inchi, fie, pentru alternativa inferioară, cu anvelope de 17,5 inchi.

Aceste combinații de remorci sunt potrivite pentru transportul:

  • Material lung autoportant,
  • Elemente prefabricate din beton, grinzi din beton,
  • Elemente de pod de oțel, grinzi de oțel.

Comanda pentru România a inclus o configurație de top pentru cele 4 remorci livrate formată dintr-o combinație cu o platformă Dolly-Flex cu 4 axe în față, fixată pe capul tractor, cu masă rotativă blocabilă mecanic în 6 poziții pentru ajustarea încărcării pe șaua de cuplare și un cărucior cu axe pendulare cu 5 axe tip Flex-Z-5L, acesta având șasiul din oțel cu granulație fină și elasticitate ridicată, acoperit cu plăci metalice, din care 2 demontabile pentru întreținere.

Prezentare tehnică platformă cu 4 axe Dolly Flex N 4L

Șasiul său este construit din oțel de înaltă rezistență, poziția cuiului de cuplare fiind pentru capetele autotractor cu o configurație de 6×4 sau 8×4. Masa rotativă este prevăzută cu 2 perechi de buzunare pentru racoanțe duble 120×60 mm, 8 inele de ancorare montate pe lateralele mesei rotative. Înălțimea de încărcare pe masa rotativă este de 1.630 mm.

Structura sa este realizată din oțel de înaltă rezistență, sablată, cu acoperire cu 2 straturi de grund și finisare cu 2 straturi de vopsea.

Toate cele 4 axe, dintre care 1,2 și 3 sunt fixe și axa 4 autoviratoare sunt produse de către BPW, sarcina lor tehnică fiind de 12 t/axă.

Greutatea totală admisibilă este 75.500 kg, dintre care sarcina pe cui este de 17.500 kg și sarcina pe axe de 48.000 kg. Datorită masei proprii de numai 9.510 kg, sarcina utilă este de 65.990 kg.

Lungimea totală este de 9,330 mm și lățimea de 2.540 mm.

Cursa sistemului de suspensii este 200 mm (-80/ + 120).

Înălțimea de cuplare este de 1.305 mm.

Prezentare tehnică cărucior cu 5 axe pendulare Flex Z 5L

Șasiul din oțel este prevăzut cu 2 spații de depozitare deschise pentru pachetele de furtune, două spații de depozitare deschise în mijloc pentru piesele de fixare și două cutii de depozitare cu închidere în partea din spate.

Masa rotativă are 2 perechi de buzunare duble reglabile pentru racoanțe duble și 8 inele de ancorare pe lateralele mesei rotative.

Axele BPW cu sarcina tehnică de 12.000 kg, rotative, sunt configurate astfel: a 3-a, a 4-a axă și a 5-a axă cu virare inerțială, cu dispozitiv de blocare electropneumatic pentru mers înapoi. Virarea este asistată prin 2 cilindri hidraulici ce transmit comanda de virare de la masa rotativă către axa 1, care apoi transmite comanda de virare către axa 2 prin bare de direcție.

Greutatea totală admisibilă este de 60.000 kg, din care 10.305 kg masă proprie. Lungimea totală, fără proțap, este de 7.910 mm iar lățimea de 2.540 mm.

Înălțimea de încărcare, inclusiv masa rotativă, este de 1.555 mm.

Cursa suspensii: 200 mm (-100/+100).

Întreg ansamblu permite rularea la viteza maximă admisă pe drumuri amenajate, de 80 km/h.

Întreaga structură metalică este supusă unui tratament termic HRM (High Resistance Metallisation). După terminarea procesului de sudare, toată structura este sablată și acoperită cu un strat de ZINACOR 850.

Similare

1 din 939