Home Informaţii la zi Rustrans şi Liebherr, parteneri în succes
Rustrans şi Liebherr, parteneri în succes

Rustrans şi Liebherr, parteneri în succes

0

Pandemia de COVID-19 a pus la grea încercare multe sectoare ale economiei, iar efectele le simţim cu toţii pe pielea noastră: locuri de muncă pierdute, scăderea consumului, lipsă de lichidităţi, incertitudine. Cu toate acestea, există cel puţin un sector care a “înflorit” în aceste vremuri: cel al construcţiilor. Potrivit Eurostat, în luna aprilie a acestui an, România a înregistrat cea mai mare creştere în acest domeniu din Uniunea Europeană: 12,2%! Singurele ţări din UE care au mai înregistrat creşteri au fost Germania, cu 0,9%, şi Finlanda, cu 0,8 procente. În acest sector al economiei, se fac investiţii şi planuri precum în vremurile normale.

Una dintre companiile care au făcut ca sectorul construcţiilor din România să rămână pe linia de plutire este Rustrans SRL, din judeţul Bacău. Fondată în 1998, societatea Rustrans a devenit unul dintre marii jucători de pe piaţa construcțiilor, în special în zona Moldovei. Societatea este pregătită să realizeze la standarde înalte orice tip de lucrări, având propriile staţii de betoane, staţii de concasare, dar și o fabrică de fasonat oţel-beton, fabrică de prelucrare a tablei, o divizie de închiriere a utilajelor de construcţii, precum şi una destinată comercializării şi distribuţiei materialelor de construcţii.  Chiar şi în vremuri dificile, și de-a lungul anilor nu au fost puține, Rustrans a demonstrat că este o companie stabilă, atât pentru angajaţi, cât şi pentru partenerii de afaceri.

În acest an compania Rustrans a realizat o investiție importantă prin achiziționarea a unei flote de cinci utilaje de construcții Liebherr de ultimă generație. Noi am stat de vorbă cu unul dintre angajații cu experiență, domnul Eusebio Hriscu, directorul de mecanizare al firmei, pentru a înțelege mai bine formula succesului

Investiţii în oameni, dar şi în echipamente performante

“Sunt un angajat deja vechi în Rustrans şi pot spune cu mândrie că fac parte din această echipă. Încă din prima zi de muncă, am constatat că se pune accent pe calitatea produselor pe care le oferim clienţilor şi pe unitatea echipei. Şi adevărul este că doar aşa poţi să câştigi respectul clienţilor, încrederea lor şi să îi faci să se întoarcă la tine mereu. În ceea ce priveşte angajaţii, s-a aplicat acelaşi principiu. Am dorit ca această echipă să fie ca o familie şi să funcţionăm după aceleaşi valori, iar asta se construieşte în timp. Angajaţii sunt în prima linie. Clientul întâi intră în contact cu ei, indiferent de problema pe care o au, aşa că ei trebuie să fie bine pregătiţi, serioşi şi de încredere. Abia apoi intră în contact cu marfa pe care o comercializezi sau cu serviciile pe care le oferi. Din acest motiv, am încercat mereu să îi păstrăm lângă noi pe oamenii pricepuţi şi dăruiţi.”, spune Eusebio Hriscu, directorul de mecanizare Rustrans.

Compania băcăuană realizează o gamă largă de lucrări de construcții, cum ar fi lucrările de terasament, contrucţia şi reabilitarea de drumuri şi poduri, ridicarea de diguri, dar și alte obiective civile. “Nu poţi oferi calitate în serviciile şi produsele tale fără să investeşti, mai întâi de toate, tu în ea. Dacă nu ai echipamentele potrivite şi oamenii pregătiţi să le folosească şi să le întreţină aşa cum e nevoie, te vei chinui degeaba. Degeaba ai oameni pricepuţi şi utilaje şi maşini proaste. Sau invers, echipamente performante şi oameni care nu ştiu să le utilizeze eficient! În ambele situaţii, vei bate pasul pe loc, iar asta se va reflecta în imaginea companiei. Din acest motiv, am ales să investim în marca Liebherr, deoarece sunt utilaje de calitate, performante şi eficiente!”.

“Deschizătorul de drumuri” Liebherr A920 Litronic Stage IV

În acest an unul dintre utilajele deosebite achiziționate a fost unul dintre cele mai mari excavatoare pe pneuri din zonă, un Liebherr A920 Litronic Stage IV. L-am găsit în plină activitate, încărcând pietriş, la marginea unui sat din judeţul Bacău. Cu o greutate de operare de 21 de tone, A920 este echipat cu un motor de 4,5 litri, de 179 de cai putere, şi a intrat în “luptă” alături de Rustrans în primăvara acestui an.

Este considerat utilajul care poate intra rapid, primul, în lucru, atunci când este nevoie: “Am ales acest model cu pneuri pentru că avem tot feluri de lucrări în zone urbane şi lângă şosele, aşa că nu dorim să deteriorăm asfaltul existent deja. În plus, în acest mod, excavatorul Liebherr A920 este extrem de mobil, fiind capabil să se deplaseze rapid acolo unde este nevoie de el. S-a dovedit a fi o investiţie bună, fiind un excavator extrem de fiabil, manevrabil şi eficient din punct de vedere al consumului de carburant. Înregistrează un consum de numai 9 litri pe oră, ceea ce este fantastic! Poluăm mai puţin şi putem investii economiile realizate datorită consumului redus în alte echipamente.”

Liebherr A920 este echipat cu o cupă de 1,2 metri cubi, are un sistem de lubrifiere automată, cutie de viteze şi transmisia cardanică integrate în şasiu, frână suplimentară la rotire şi un sistem de monitorizare de la distanţă, GPS+GSM (LiDAT Plus). În plus, are un sistem de avertizare la supra sarcină şi cameră de monitorizare video pentru spatele maşinii. La capitolul confort, A920 este dotat cu un scaun pneumatic reglabil pe direcţii, cu încălzire, display color cu ecran tactil, sistem de climatizare automat, sistem rapid de dezghețare prin apăsarea unui buton, joystick multifuncţional, proiectoare suplimentare şi o izolaţie fonică de înaltă calitate, care oferă șoferului tot confortul necesar pentru a lucra concentrat. La capitolul hidraulică, randamentul utilajului este asigurat de pompa cu debit variabil cu o capacitate maximă de 390 de litri/minut, cilindrii de ridicare cu supape de siguranţă şi un sistem special de absorbţie a şocurilor. Liebherr A920 este echipat şi cu o lamă de sprijin de 2.550 mm, acţionată hidraulic.

Dar nu sunt singurele echipamente Liebherr pe care Rustrans le foloseşte pentru a-şi duce proiectele la bun sfârşit. Compania băcăuană a mai achiziționat de la Liebherr România două excavatoare pe şenile model R 918, R 924 şi două încărcătoare frontale L 550 sau L 556: „Din fericire, la Rustrans nu s-au făcut compromisuri, iar conducerea şi-a dorit mereu cele mai bune echipamente de pe piaţă, care, la rândul lor, să fie folosite pentru a le oferi clienţilor noştri produse şi servicii de înaltă calitate. Iar Liebherr oferă exact ceea ce căutăm: fiabilitate. În afară de consumabile nu a fost nevoie să înlocuim nimic la ele, iar fiecare dintre ele se remarcă prinproductivitate şi eficienţă. Folosite aşa cum trebuie, aceste utilaje de calitate pot face diferenţa între o afacere mediocră şi una de succes, cum este Rustrans.”, a mai spus Eusebio Hriscu.