Informaţii la ziNewsOnline

SAMOTER 2023- Obiectiv zero emisii – Verona, 3 – 7 mai 2023

Primul webinar cu titlul “Utilajele de construcții către obiectivul de zero emisii:  electric, hybrid sau hidrogen?” a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie. După cum a reieșit din comentariile vorbitorilor, producătorii își intensifică eforturile pentru a dezvolta produse cât mai ecologice, deși în momentul de față nu există o tehnologie care să prevaleze asupra celorlalte. Participanții, reprezentanți importanți ai celor mai mari producători de utilaje din lume au recunoscut că tehnologia bazată pe baterii electrice are încă limitări pentru utilajele mari, așa că se investesc sume importante în dezvoltarea unor noi tehnologii pe hidrogen, fără a uita sistemele hibride sau motoarele pe bio-disel.

În cele trei luni care au mai rămas până la deschiderea celei de-a 31-a ediție a SaMoTer (Verona, 3-7 mai 2023), o ediție care va avea în centrul atenției inovația, vor mai avea loc încă patru webinarii legate de tehnologiile viitorului. Toate aceste evenimente vor culmina cu deschiderea în prima zi a expoziției a zonei demo Samoter Lab, inima expoziției high-tech, va fi amenajat șantierul Cantiere Digitale-Șaniterul Digital. Acesta este un șantier de construcții automatizat și integrat la scară largă, unde tehnologiile viitorului, precum Machinery 4.0 și cele de control digital vor fi prezentate în timpul lucrului. De asemenea, ecranele din incinta Samoter Lab din Sala 12 și de la intrarea în Centrul Expozițional vor fi direct legate de acest șantier al viitorului.

Șantierul digital urmărește să demonstreze avantajele inovației tehnologice, aceasta incluzând conectivitatea și utilizarea eficientă a datelor, rezultatul fiind o optimizare a ciclului de lucru și consumuri reduse de carburant, așadar o productivitate mai mare. Toate aceste avantaje vor putea fi obținute prin utilizarea sistemelor de monitorizare în timp real a lucrului, și prin controlul de la distanță a lucrărilor în zone periculoase.

 

Printre participanții la Samoter și la expoziția Asphaltic, care are loc în același timp au fost confirmați producători precum: Ammann, Bobcat, Bomag, Cifa, Dieci, Doosan, Hidromek, Kato Imer, Kobelco, Komatsu, Magni, Marini, Merlo, Sany, Sermac, Sunward , Takeuchi, Venieri, Wacker Neuson, Wirtgen, Yanmar și Zoomlion, precum și CGT, distribuitorul exclusiv al liniilor de produse Caterpillar și parte a grupului internațional TESYA.

SaMoTer va fi singurul eveniment din Europa, din anul 2023, destinat logisticii Supply Chain (lanțurile de aprovizionare). În consecință Șantierul Digital reprezintă o oportunitate pentru producători, cumpărători și operatorii din sector de a descoperi și exploata beneficiile inovațiilor tehnologice.

 

Similare

1 din 889